Moldova
/FOTO/ Moldoveanul care ar fi violat și omorât cu sânge rece o minoră de 14 ani din Ucraina, și-a primit sentința
Individul a fost condamnat a detenție pe viață pentru că ar fi asfixiat mai întâi victima după care ar fi înjunghiat-o în regiunea gâtului și feței

Totul s-ar fi întâmplat în seara de 14 septembrie a anului 2019. Atunci, o minoră de 14 ani a dispărut din satul Dolgaya Balka din Ucraina. Potrivit presei locale, a căuta fata dispărută, a fost creat un sediu operațional, care includea nu doar ofițeri locali de aplicare a legii, ci și agenți din orașele învecinate. Din păcate, după 20 de zile de căutări, cadavrul copilei a fost depistat în trestia de la marginea unui lac din apropiere.
Atunci, un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 39 de ani, care fusese anterior condamnat pentru jaf, a fost reținut fiind bănuit de comiterea crimei.
Totodată, au fost stabilite mai multe detalii cu privire la circumstanțele celor întâmplate.
În acea zi, minora ar fi ajuns în orașul Kosteantînivka cu un taxi. Prin urmare, procurorii ucraineni a dovedit în instanță că, la 14 septembrie 2019, la ora 00:30, individul a întâlnit copila, la o stație de transport public din orașul Kosteantînivka.
După o scurtă conversație, bărbatul ar fi dus-o pe minoră într-un loc pustiu, unde ar fi întreținut relații sexuale cu ea. Fiindu-i frică, că victima va raporta acțiunilor sale ilegale poliției, conaționalul nostru, ar fi început să o asfixieze pe victimă cu mâinile, iar când ea și-ar fi pierdut cunoștința, acesta i-ar fi aplicat cu un cuțit două plăgi în regiunea gâtului și o plagă în regiunea feței. Acestea s-au dovedit a fi fatale. Minora a decedat pe loc.
Pentru a ascunde urmele crimei odioase, bărbatul de 39 de ani ar fi târât cadavrul fetei până în stuful de la marginea iazului după care l-ar fi acoperit cu câteva crengi. Ulterior acesta ar fi fugit de la locul faptei.
În urma unei acuzații publice, susținute în instanță de Parchetul districtului Kosteantînivka, bărbatul a fost găsit vinovat de infracțiune de vătămare corporală gravă și crimă premeditată comisă pentru a ascunde o altă infracțiune.
Instanța a fost de acord cu argumentele necondiționate ale parchetului și l-a condamnat pe moldovean la închisoare pe viață.
Moldova
ANSA avertizează: sezonul ciupercilor a început, iar odată cu acesta cresc și riscurile pentru sănătate.
A început sezonul ciupercilor, iar odată cu el crește semnificativ și riscul de intoxicațiilor. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor recomandă populației să evite culesul individual și să nu cumpere ciuperci de la persoane neautorizate.

Pentru presă reprezentanții ANSA au precizat că există multe ciuperci toxice sau care seamănă foarte mult cu cele comestibile și că nici persoanele experimentate nu sunt ferite de greșeli.
Specialiștii atrag atenția că metodele tradiționale de verificare a comestibilității ciupercilor, precum testul cu lapte sau cu ceapă, nu mai sunt sigure.
De asemenea, aceștia recomandă să fie evitate ciupercile moi sau cu urme de viermi și, dacă sunt cumpărate din comerț, să fie păstrate în ambalajul original până la preparare.
Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, anul trecut au fost raportate circa 250 de cazuri de toxiinfecții cu ciuperci, afectând aproape 400 de persoane, dintre care 41 de copii. Autoritățile reamintesc că prevenția și atenția sunt esențiale pentru evitarea intoxicărilor.
Moldova
/VIDEO/ Contrabandă cu iz de tutun: Peste 50.000 de țigarete, depistate de oamenii legii pe malul Prutului.
Contrabandist cu iz de tutun. Un bărbat a fost reținut de polițiștii de frontieră chiar la locul faptei. Potrivit forțelor de ordine, în urma unor măsuri speciale de investigație întreprinse recent de polițiștii de frontieră, sub coordonarea Procuraturii Hîncești – Oficiul Leova, au dejucat o tentativă de contrabandă pe malul râului Prut la frontiera de stat cu România.

În cadrul operațiunii au fost depistate peste 50.000 de țigarete cu timbru de acciz al Republicii Moldova, în valoare estimativă de peste 100.000 de lei, două autoturisme, iar un conațional, suspectat de implicare în activitatea infracțională, a fost reținut.
Ulterior reținerii, toate probere depistaete și ridicate au fost plasate pe teritoriul Sectorului Poliției de Frontieră Leova. Acum, cercetările continuă sub toate aspectele legale pentru identificarea altor persoane implicate în schema de contrabandă cu produse de tutungerie și destructurarea rețelei infracționale.
De menționat că persoana reținută beneficiază de prezumția de nevinovăție, iar acțiunile de urmărire penală continuă în vederea documentării complete a cazului și identificării altor persoane implicate.
În speță, Poliția de Frontieră îndeamnă cetățenii să contribuie activ la menținerea securității statului, semnalând orice activitate suspectă observată în zona de frontieră.
Moldova
A murit în chinuri groaznice: O femeie a decedat, după ce ar fi fost bătută cu bestialitate de propiul soț.
O femeie de 41 de ani din satul Tîrnova, raionul Dondușeni, și-a pierdut viața în chinuri groaznice, după ce ar fi fost bătută cu bestialitate de soțul ei. Cazul tragic s-a produs în seara zilei de 22 septembrie, în jurul orei 21:00.

Victima a fost găsită pe o stradă din localitate, în stare de inconștiență. Potrivit poliției, femeia ar fi fost maltratată de soțul său, un bărbat de 47 de ani. Ea a fost transportată de urgență la Spitalul Raional Dondușeni, însă medicii nu i-au mai putut salva viața. În urma traumelor suferite, femeia a decedat la scurt timp.
Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru violență în familie soldată cu deces. Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, iar poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele acestei tragedii.