Moldova
/FOTO/ Două permise de conducere și o asigurare auto, ridicate pe motiv de falsificare
Angajații Poliției de Frontieră au depistat la trei conaționali acte falsificate. În două cazuri cetățenii au apelat la intermediari pentru a le obține, iar al treilea moldovean personal și-a perfectat documentul.
Incidentele au fost consemnate ieri, 15 septembrie, în punctele de trecere a frontierei Cahul, Sculeni și Leușeni.
Primul conațional ar fi achitat 250 de euro pentru un permis de conducere moldovenesc neveridic. Bărbatul de 43 de ani, originar din orașul Leova, s-a prezentat la controlul de frontieră în calitate de pasager al unei mașini de ocazie. Conform analizei de risc, polițiștii de frontieră din PTF Cahul au supus unui control mai amănunțit mijlocul de transport și pasagerii, care urmau să ajungă la Galați, România. Ca urmare, în portmoneul cetățeanului a fost depistat permisul de conducere, care ar fi eliberat de către autoritățile naționale pentru categoriile B și C. Din primele cercetări s-a constatat că permisul nu corespunde unui act autentic. În declarații, bărbatul a relatat că în anul 2015, aflându-se la muncă în Franța, ar fi luat legătura cu un intermediar care l-a ajutat să obțină permisul, fiind asigurat că nu va avea probleme cu angajarea la muncă în baza acestui document.
La ieșirea din țară prin PTF Sculeni a fost identificat în fluxul de pasageri al cursei R. Moldova – Germania alt moldovean care deținea un permis de conducere „fantezist”. Deși bărbatul de 44 de ani susține că a fost școlarizat în Israel, totuși acesta a fost ajutat de un conațional să obțină permisul, contra sumei de 500 de euro.
În al treilea caz, semnalat la PTF Leușeni, polițiștii de frontieră au deconspirat tertipul unui șofer, care personal și-a printat o asigurare auto internațională „Cartea Verde”. Chișinăuianul de 48 de ani s-a prezentat la volanul unui Renault Megane. Acesta efectua o deplasare din R. Moldova în Franța. La audieri, bărbatul a declarat că documentul original expirase și din proprie inițiativă a modificat perioada de valabilitate.
Conform procedurilor legale, actele au fost ridicate și urmează să fie supuse expertizei. În continuare, polițiștii de frontieră vor cerceta cazurile sub aspectul săvârșirii infracțiunii privind deținerea și folosirea actelor oficiale false.

Moldova
/ÎN CĂUTARE/ Căutată cu disperare de rude: Tânăra care apare în imagini a plecat de acasă și nu s-a mai întors.
A plecat de acasă și nu s-a mai întors. Tânăra care apare în imagini este căutată cu disperare de rude, după ce de câteva zile aceștia nu cunosc nimic despre locul aflării ei. Disperate, familia și apropiații s-au adresat după ajutor la organele de poliție.
Este vorba despre Ella Golberg Isaac, în vârstă de 26 de ani. În noaptea de 3 decembrie, în jurul orei 01:25, aceasta a părăsit locuința situată pe strada Ciocârliei din cartierul Telecentru al capitalei, fără a anunța pe cineva despre direcția sa de deplasare, iar de atunci rudele i-au pierdut urma.
Potrivit orientării publicate de poliția capitalei, tânăra are înălțimea de 1,80 m, corpolență slabă-atletică, păr blond, tuns scurt, și ochi căprui. În momentul dispariției purta o geacă roz, blugi albaștri, hanorac cu glugă de culoare gri și adidași albi combinați cu roz. De asemenea, avea asupra ei un rucsac de culoare roz.
În acest context, poliția îndeamnă cetățenii ca, în cazul în care recunosc persoana din imagini și dețin informații despre locul aflării acesteia, să apeleze imediat numărul de telefon indicat pe ecran sau Serviciul unic 112. Orice detaliu contează.


Moldova
Rețea de trafic de hașiș în colegiile din Chișinău: patru elevi, reținuți după două luni de investigații
Ofițerii Antidrog ai INI, împreună cu procurorii de la Botanica, au destructurat o grupare formată din patru tineri de 18–20 de ani, elevi ai unui colegiu sportiv din capitală, care vindeau hașiș în instituțiile de învățământ.
Potrivit anchetei, suspecții au creat o schemă prin care cumpărau droguri angro, la preț redus, apoi le divizau în doze mici și le vindeau colegilor și prietenilor „de încredere”. Unul dintre ei, anterior reținut pentru trafic de droguri, se ocupa de procurarea hașișului.
La sfârșitul lunii noiembrie, doi dintre tineri au fost prinși în flagrant în timp ce încercau să vândă 50 de grame de hașiș unui investigator sub acoperire. Perchezițiile efectuate în același timp au dus la reținerea celorlalți doi membri ai rețelei.
Poliția a ridicat droguri în valoare de aproximativ 100.000 de lei, cântare de precizie, ambalaje și carduri folosite în tranzacții. Toți cei patru suspecți au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile și riscă între 7 și 15 ani de închisoare.
Moldova
Au omorât un consătean, apoi au dat foc cadavrului. Un minor și un tânăr de 26 de ani, reținuți
Ofițerii Direcției investigații criminale a INI au reținut două persoane implicate în omorul unui bărbat de 58 de ani, comis în septembrie 2025 în localitatea Văsieni din raionul Telenești.
Potrivit oamenilor legii, victima fusese dată dispărută la 5 octombrie, iar corpul său neînsuflețit a fost descoperit de fiul său, într-o zonă din extravilanul localității.
Acesta prezenta semne de moarte violentă, cadavrul fiind carbonizat. Imediat după descoperire, la caz au fost implicate subdiviziunile specializate ale IGP pentru investigarea circumstanțelor.
Ancheta a arătat că victima locuia singură și avea un conflict cu un bărbat din localitate.
Cei doi suspecți, un tânăr de 26 de ani și un minor de 15 ani, aflați sub influența alcoolului și a drogurilor, au aflat despre conflict și s-au dus la domiciliul victimei „pentru a-i cere socoteală”. Aceștia au pătruns în casă, au agresat bărbatul, apoi l-au transportat cu o căruță pe un câmp, unde l-au incendiat.
Datorită măsurilor speciale de investigație desfășurate de ofițerii Direcției investigații criminale a INI, în comun cu polițiștii din Telenești și cu suportul Direcției investigații analitice a INI, suspecții au fost identificați, reținuți și audiați, recunoscându-și vina și colaborând cu ancheta.
La solicitarea Procuraturii Orhei, minorului de 15 ani i s-a aplicat măsura preventivă de arest la domiciliu, iar tânărul de 26 de ani a fost plasat în arest preventiv în Penitenciarul nr. 11 Bălți. Ambii au fost recunoscuți în calitate de învinuiți.
Ancheta continuă, iar suspecții beneficiază de prezumția nevinovăției, conform legislației în vigoare.
-
Moldova2 zile în urmăAngajat IGSU, lovit de un șofer beat și drogat pe un traseu din raionul Rîșcani
-
Moldova4 zile în urmăCaz șocant la Slobozia: Un copil de 3 ani a căzut într-o fântână
-
Moldova3 zile în urmăEchipă de ambulanță atacată cu pistolul în timpul unei intervenții la Ungheni: paramedicii au salvat pacienta sub amenințarea armei
-
Moldova5 zile în urmăDoi șoferi băuți, prinși la Orhei: Au încercat să mituiască polițiștii cu lei și euro
-
Moldova4 zile în urmăUn accident rutier cu implicarea unui microbuz de rută s-a produs în localitatea Malcoci din raionul Ialoveni
-
Moldova4 zile în urmăAccident periculos în Chișinău: Troleibuz surprins cum trece pe roșu și lovește un automobil
-
Moldova3 zile în urmăCadavrul unui bărbat, găsit într-un automobil din parcarea unui centru comercial din Chișinău
-
Moldova12 ore în urmă/ÎN CĂUTARE/ Căutată cu disperare de rude: Tânăra care apare în imagini a plecat de acasă și nu s-a mai întors.
