Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Un minor de 15 ani, suspectat de comiterea unui jaf, reținut. Momentul în care acesta smulge din mâna victimei telefonul, surprinse de cameră

Un minor cu vârsta de 15 ani, suspectat de comiterea unui jaf stradal, reținut. Momentul în care acesta smulge telefonul mobil din mâna victimei a fost surprins de o cameră de supraveghere.

Publicat

Totul s-a petrecut în data de 24 august în jurul orelor 22:00, în capitală. La poliție a apelat o femeie de 60 de ani. Aceasta a comunicat că în timp ce se deplasa pe bulevardul Dimitrie Cantemir din sectorul Râșcani, a fost deposedată în mod deschis de telefonul mobil.

La fața locului imediat s-a deplasat poliția. Victima, în vârstă de 60 de ani, a declarat polițiștilor că în timp ce se deplasa spre domiciliu, un individ s-a apropiat și în mod deschis i-a sustras telefonul mobil de model ,, Xiaomi” după care a plecat într-o direcție necunoscută. Prejudiciul cauzat victimei a fost estimat la 4.000 lei.

Ca urmare a acțiunilor întreprinse de ofițerii de investigație a I.P.Râșcani, suspectul în comiterea infracțiunii a fost identificat. Acesta s-a dovedit a fi un tânăr în vârstă de 15 de ani, originar din r-nul Glodeni, iar în cadrul acțiunilor procesual penale el și-a recunoscut vina.


Bunul sustras urmează a fi recuperat de către polițiști și returnat victimei.

Individul este cercetat penal în stare de libertate pentru jaf, faptă pentru care riscă închisoare pe un termen de la 2 la 5 ani.

 


Moldova

Șoferul mașinii în care a urcat tânăra dispărută de o săptămână a fost adus în fața instanței. Între timp, polițiști, vânători și voluntari extind căutările

Astăzi, șoferul mașinii în care a urcat tânăra dispărută de o săptămână a fost adus în fața instanței.

Publicat

Magistrații urmează să examineze demersul procurorilor, care au cerut pe numele acestuia 30 de zile de arest. Potrivit oamenilor legii, paralel, căutările fetei au fost extinse și în raionul Telenești.

Tânără de 19 ani, însărcinată în şase luni, e de negăsit de o săptămână. Ultima dată a fost observată în timp ce urca într-o maşină de ocazie pe o stradă din Orhei. După patru zile, oamenii legii l-au reţinut pe şoferul automobilului. Acesta este un bărbat de 45 de ani, originar din raionul Teleneşti.

Potrivit Poliţiei, automobilul a pornit din stația de autobuz spre o zonă industrială din orașul Orhei, unde a staționat aproximativ opt minute. După aceasta, a plecat într-o direcție necunoscută. Au fost ridicate imaginile video de pe câteva camere de supraveghere cu tânăra care urcă în maşină, dar pe niciuna nu se vede momentul în care tânăra dispare.


Oamenii legii continuă investigarea cazului, iar șoferul mașinii în care a urcat fata este în custodia poliției și refuză în continuare să colaboreze cu ancheta.

Totodată, au apărut noi circumstanțe care au determinat Poliția să extindă căutările și în raionul Telenești.


Citește mai departe

Moldova

Ar fi dat foc autobuzului școlar: Doi indivizi, reținuți pe urme fierbinți de poliția din Hîncești

Ar fi dat foc autobuzului școlar. Poliția din Hîncești a reținut pe urme fierbinți doi suspecți, bănuiți că ar incendiat intenționat vehiculul ce aparține gimnaziului din satul Cioara.

Publicat

Incendiul ar fi fost provocat în dimineața de 19 aprilie, chiar pe teritoriul instituției de învățământ. La fața locului au intervenit pompierii, dar și un echipaj al poliției. Deși s-a intervenit în forță, autobuzul școlar a ars în totalitate.

Potrivit datelor oferite de Cristina Vicol, ofițerul superior de presă de la IP Hîncești, oamenii legii au inițiat imediat căutările, și, la scurt timp, i-au prins pe cei doi suspecți pe urme fierbinți.

Aceștia au fost duși la poliție unde vor fi audiați, pentru a stabili dacă sunt implicați în această infracțiune, iar dacă da, atunci ce i-ar fi făcut să dea foc autobuzului școlar.



Citește mai departe

Moldova

Incendiu într-un local din Chișinău: Bucătăria a fost grav afectată, iar o persoană a ajuns la spital

Momente de panică pentru angajații și oaspeții unui local din Chișinău. Încăperea a fost învăluită de un fum dens și un miros insuportabil după ce bucătăria a luat foc.

Publicat

Totul s-a întâmplat în prima parte a zilei de 19 aprilie, puțin după ora 11.00, într-un local de pe strada Gheorghe Asachi în cartierul Telecentru. La fața locului au intervenit de urgență două echipaje de pompieri, iar la fața locului au constatat că flăcările au izbucnit după ce uleiul din friteuză s-a supraîncălzit și a luat foc.

Focul a fost stins la scurt timp cu mijlocele de primă intervenție, însă, până la sosirea pompierilor, se pare că unul dintre angajați ar fi încercat să domolească singur flăcările, iar în rezultat a suferit arsuri la braț, fiind dus la spital.

Flăcările au fost stinse în mai puțin de 20 de minute, însă, cu toate acestea au reușit să distrugă mai multe bunuri materiale din interiorul bucătăriei, cu o suprafață de 12 m2.


Cauza și circumstanțele exacte ale producerii incendiului urmează să fie stabilite în urma unei investigații.


Citește mai departe

topul săptămânii