Moldova
O femeie se plânge că a fost hărțuită sexual, apoi umilită și de către polițiști. Reacția IGP
O femeie, care a fost victimă a hărțuirii sexuale a mai trecut și prin stresul de a fi umilită și de către colaboratorii de poliție. Întreaga istorie a fost descrisă de către autoare pe o rețea de socializare, informează Realitatea.md.
Femeia a fost urmărită de agresor, apoi a fost constrânsă într-un loc ferit de vizorul public, unde a fost pipăită contrar voinței sale și a fost amenințată să tacă.
„Am înțeles că sunt urmărită și am început să merg accelerat spre locul de muncă care e în apropiere. Tipul a grăbit și el pasul și îmi tot spunea, ”Pastoi, davai pagavarim”. Vizibil speriată de situație, i-am zis că n-avem ce vorbi.
La prima cotitură care dă într-o stradă mai îngustă și mai întunecoasă, tipul m-a prins și m-a strâns la perete. Mi-a pus mâna la gură ”ne krici, ne krici!” și a început să mă atingă peste tot.
Treceau oameni pe stradă și n-a intervenit niciunul. Am reușit să scap din strînsoare și am fugit spre locul de muncă. Îmi tremurau picioarele, plângeam și vomitam.
Când am ajuns la lucru, s-a apropiat de mine un locuitor care a văzut toată scena de la fereastra care dă spre stradă. M-a îndemnat să chem poliția”, scrie victima.
După ce a venit echipajul de poliție, a început o altă stare de umilință psihologică și din partea celor, care ar fi trebuit să ofere protecție și ordine.
„Reacția polițiștilor la chemare a fost înjositoare și umilitoare. ”De ce ați sunat la poliție abia după 2 ore?!” mă întrebau acuzator polițiștii. ”Ce doar pentru asta ne-ați chemat?! Nu aveți ce face!”
”Dacă vă băga vreun deget avea sens de chemat poliția. Dar așă și? nu s-o întîmplat nică!”
Le-am spus că farmacia are înregistrare video cu tipul, mai ales că nu purta mască, deci poate fi ușor identificat. Dar polițiștii nu s-au arătat deloc interesați. Cică ”pentru hărțuire se dă doar amendă” deci nu tare merită chipeșul de a-l căuta și supune justiției pe agresor. ”Dacă îl găsim, DACĂ” ziceau polițiștii” , a mai scris femeia.
Ea s-a plâns pe faptul că polițiștii au avut o atitudine jignitoare, n-au respectat protocolul minim de interacțiune cu cetățenii, nu s-au prezentat, n-a semnat niciun proces verbal cu privire la chemare, nu s-a luat nicio mărturie în scris.
Cu referire la acest caz, Inspectoratul General de Poliție a venit cu o reacție, condamnând atitudinea neglijentă a acelor polițiști. „Astfel de atitudini precum cea demonstrată de reprezentantul poliţiei, care ar fi pus la îndoială gravitatea faptelor comise împotriva victimei, sunt absolut inadmisibile pentru un reprezentant al forţelor de ordine.
Condamnăm ferm orice acțiuni şi comunicări nerespectuoase cu cetățenii, lipsite de profesionalism din partea angajaţilor organelor de drept, în special în cazul infracţiunilor care atentează la libertăţile fundamentale și drepturile omului.
În afara investigației propriu-zise care a fost demarată imediat după parvenirea informației și se va finaliza cu identificarea și anchetarea făptașului, în paralel IGP desfășoară și o anchetă internă de serviciu care să elucideze dacă și în ce condiții angajații IGP nu și-au îndeplinit așa cum se cuvine sarcinile de serviciu”, se menționează într-o declarație oficială a IGP.
Moldova
Doi bicicliști s-au tamponat la Țînțăreni: Unul era beat criță, celălalt a ajuns în stare gravă la spital.
Accident cu urmări grave în raionul Telenești. Doi bicicliști nu au putut împărți un drum și, în consecință, s-au tamponat într-o curbă. Unul era beat criță, celălalt a ajuns în stare gravă la spital. Cazul a avut loc în seara de 22 septembrie, în jurul orei 21:50, pe o stradă din satul Țînțăreni.
Potrivit poliției, doi bărbați de 39 și respectiv 22 de ani se deplasau cu bicicletele, iar într-o curbă s-au tamponat. Urmările au fost deosebit de grave – biciclistul de 39 de ani a suferit mai multe traumatisme și a fost transportat la spitalul raional Orhei în stare gravă.
Celălalt biciclist de 22 de ani a fost dus de ambulanță la spitalul din Telenești. După investigații, tânărul a fost lăsat să plece acasă.
De menționat că, acesta se afla în stare avansată de ebrietate în momentul producerii accidentului. Oamenii legii l-au testat cu aparatul Drager, iar rezultatul a demonstrat că biciclistul avea o concentrație de 1,23 mg/l alcool în aerul expirat.
De la celălalt biciclist, care se află în stare gravă, au fost prelevate probe biologice pentru stabilirea stării de ebrietate. Polițiștii continuă documentarea cazului pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.
Moldova
/VIDEO/ Scene de groază: Un tânăr a amenințat că se aruncă în gol de la etajul 11 al unui bloc din capitală.
Scene de groază pe bulevardul Decebal din Capitală. Un tânăr de 25 de ani a amenințat că își pune capăt zilelor, fiind surprins atârnând de la fereastra unui apartament situat la etajul 11 al unui bloc de locuit. Situația a pus pe jar serviciile specializate, care au intervenit de urgență pentru a preveni o tragedie.
Totul s-a întâmplat în seara de 22 septembrie, în jurul orei 20:45, în sectorul Botanica. La fața locului au ajuns echipaje de poliție, ambulanța și 2 echipe de salvatori. Minute în șir specialiștii au purtat negocieri cu tânărul și au încercat să-l convingă să renunțe la gestul extrem.
Imaginile cu momentul intervenției au fost surprinse de martori și publicate ulterior în mediul online. În secvențele video se vede mobilizarea echipajelor în zona blocului, în timp ce specialiștii încearcă să gestioneze situația și să-l convingă pe tânăr să se retragă de la fereastră.
Într-un final, intervenția s-a încheiat fără o tragedie. Tânărul a renunțat la intenția de a-și pune capăt zilelor intrând în apartament de sine stătător și a fost preluat de serviciile specializate.
Potrivit ofițerului de presă al IGSU, Liliana Pușcașu, nu a fost nevoie de intervenția salvatorilor.
Deocamdată, nu se cunoaște motivul care l-ar fi determinat pe tânăr să recurgă la un asemenea gest disperat. Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele cazului.
Moldova
Permis auto, cu 1.500 de euro: Un director de școală auto și un intermediar, reținuți pentru trafic de influență.
1.500 de euro pentru un permis de conducere. Atât ar fi cerut directorul unei școli auto din Chișinău și un intermediar de la un candidat. Cei doi sunt suspectați că i-ar fi promis că îi pot „aranja” examenul auto.
Directorul școlii auto și intermediarul au fost reținuți în dimineața zilei de 23 septembrie de CNA și procurorii anticorupție. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de influență.
Potrivit anchetei, bănuiții i-ar fi spus candidatului că au influență asupra membrilor Comisiei de examinare din cadrul Secției calificare a conducătorilor auto Chișinău a ASP.
Mai exact, susțineau că pot interveni pentru ca acesta să fie declarat „admis” atât la proba teoretică, cât și la cea practică.
Pentru acest așa zis „ajutor”, cei doi ar fi cerut și primit 1.500 de euro.
Ulterior, oamenii legii au făcut percheziții la domiciliile și în automobilele suspecților. Au fost verificate și încăperile școlii auto.
CNA și PA anunță că au ridicat mai multe probe care urmează să fie analizate în cadrul anchetei.
Cei doi au fost plasați în izolatorul CNA pentru 72 de ore. Procurorii urmează să stabilească toate circumstanțele cazului și să decidă asupra măsurilor care vor fi luate în continuare.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Accident deosebit de grav la Calfa: Trei persoane, inclusiv doi polițiști, au fost grav rănite.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Clipe de groază la Ungheni: O mașină cu trei adulți și doi copii la bord s-a răsturnat.
-
Moldova6 zile în urmăIntervenție contracronometru la Dondușeni: Un bărbat, salvat după ce a căzut într-o fântână cu apă, cu o adâncime de șapte metri.
-
Moldova6 zile în urmăBraconaj la Rîșcani: Cinci păsări incluse în Cartea Roșie, împușcate într-o singură zi.
-
Moldova6 zile în urmăRiscă pușcărie: Trei polițiști de la IP Botanica, trimiși în judecată pentru abuz de serviciu.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Coliziune violentă la Cojușna: Un șofer a fost rănit după ce s-a izbit de remorca unui tractor.
-
Moldova2 zile în urmă/VIDEO/ Rețea de proxenetism, dată peste cap la Chișinău: Doi suspecți, încătușați la Aeroportul Internațional.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Plasa droguri în ascunzișuri: Distribuitor de „sare”, prins în flagrant la Chișinău.
