Moldova
Uz de acte falsificate, la trecerea frontierei moldo-române
Doi conaționali sunt cercetați pentru deținerea și folosirea actelor falsificate. Cazurile au fost înregistrare ieri, 17 august, în punctele de trecere a frontierei (PTF) Sculeni și Giurgiulești-Galați.
În primul incident este documentat un tânăr din raionul Căușeni. Acesta, în calitate de șofer al unui autoturism de model Mercedes Benz, înmatriculat în Polonia, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară, la PTF Giurgiulești-Galați. În cadrul procedurii de control al actelor de călătorie, polițiștii de frontieră au depistat că permisul de conducere, care ar fi eliberat de autoritățile poloneze, prezenta indici de falsificare.
Fiind efectuate verificări suplimentare, cu ajutorul tehnicii din dotare, s-au confirmat suspiciunile – actul nu era unul veridic. La audieri, conaționalul de 23 de ani a declarat că permisul l-ar fi obținut pe cale legală, ca urmare a efectuării unui curs specializat în conducerea auto la Varșovia, Polonia, și pentru care ar fi achitat 230 de zloți.
Acesta era sigur de veridicitatea actului, dat fiind faptul că ar fi obținut permisul după trei luni de studii și susținere a unui examen. Tânărul și-a continuat călătoria doar că în calitate de pasager.
Cel de-al doilea moldovean cercetat este un locuitor al raionului Ocnița. Pentru formalitățile de control al trecerii frontierei pe direcția ieșire din Republica Moldova, în PTF Sculeni s-a apropiat un microbuz de rută cu destinația Germania. In timpul verificărilor actelor de călătorie, unul din pasageri nu a recunoscut că deține și alte documente. Conform analizei de risc, polițiștii de frontieră au dispus efectuarea unui control adițional.
În rezultatul acestuia, în geanta personală a fost depistată o carte de identitate românească, eliberată pe numele bărbatului de 41 de ani, în care s-au identificat semne rezonabile de falsificare. În declarații, cetățeanul a relatat că și-a perfectat actul pentru a se putea angaja în câmpul muncii în Germania.
De mare ajutor i-a fost un bărbat din România. Cei doi s-au întâlnit la o piață din București și în decurs de trei zile a primit documentul, contra sumei de 150 de euro.
În ambele cazuri, documentele au fost ridicate și transmise spre expertiză. Între timp cercetările continuă pentru elucidarea circumstanțelor și încadrarea juridică a faptelor.
Moldova
/VIDEO/ Percheziții la Chișinău: Peste 100 de mașini, ridicate într-un dosar de contrabandă.
Peste 100 de mașini au fost ridicate în urma a patru percheziții efectuate pe 15 ianuarie, în municipiul Chișinău, într-un dosar de contrabandă instrumentat de Serviciul Vamal, sub conducerea PCCOCS.
Anchetatorii susțin că un grup format din cetățeni ai Republicii Moldova și ai României, în complicitate cu reprezentanți ai unui agent economic, ar fi introdus din Uniunea Europeană vehicule aparent legal, care ulterior erau dezmembrate și comercializate, cu încălcarea legislației vamale, pentru a evita achitarea taxelor.
Valoarea bunurilor vizate depășește 400 de mii de lei. În urma perchezițiilor au fost ridicate documente, tehnică de calcul și peste 100 de vehicule, atât funcționale, cât și parțial dezmembrate.
Doi bănuiți, cu vârste între 34 și 45 de ani, sunt cercetați penal în stare de libertate, iar investigațiile continuă.



Moldova
Panică matinală în capitală: 27 de persoane, inclusiv 6 minori, evacuate dintr-un bloc în urma unui incendiu.
Panică matinală în capitală. Salvatorii au evacuat 27 de persoane, inclusiv 6 copii, dintr-un bloc de locuit din municipiul Chișinău, după ce exista riscul de intoxicare cu fum în urma unui incendiu.
Cazul s-a produs în dimineața zilei de 16 ianuarie, într-un bloc cu 9 etaje, situat pe strada Romană. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 06:49. Potrivit informațiilor preliminare, incendiul a izbucnit la un cazan de încălzire conectat la rețeaua de gaz natural. La fața locului au intervenit cinci echipe de pompieri și salvatori.
Ajunși, angajații IGSU au stabilit că flăcările au cuprins cazanul de încălzit, precum și mai multe bunuri materiale din interiorul băii apartamentului, cu o suprafață totală de 50 metri pătrați. Incendiul a fost localizat la ora 07:10 și lichidat complet la o oră mai târziu.
În timpul intervenției, pompierii au evacuat 27 de locatari, printre care 6 minori, pentru a preveni intoxicarea acestora cu produsele de ardere. Proprietara apartamentului afectat s-a evacuat de sine stătător până la sosirea echipajelor de intervenție, fără a avea de suferit. Din fericire, victime nu au fost înegistrate.
În urma cercetărilor efectuate la fața locului, specialiștii IGSU au stabilit preliminar că incendiul s-a produs din cauza unei defecțiuni tehnice a cazanului de încălzire.
În ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 41 de situații de risc la nivel național.
Moldova
Trafic de influență, la Cahul: Mai mulți cetățeni ar fi obținut certificate profesionale și medicale contra mită.
O schemă de trafic de influență, prin care mai mulți cetățeni ar fi obținut certificate profesionale și medicale contra mită, fără a se prezenta la instruiri sau comisii, a fost destructurată de Centrul Național Anticorupție, în comun cu procurorii municipiului Cahul. Două persoane au fost reținute pentru 72 de ore.
Bănuiții ar fi pretins și primit sume de bani de la mai multe persoane, susținând că pot influența membrii Comisiei de examinare a cunoștințelor în domeniul securității industriale. În schimbul banilor, aceștia promiteau eliberarea certificatelor de școlarizare și de competență profesională, fără ca beneficiarii să participe la orele de instruire.
Totodată, ofițerii CNA au documentat și un alt dosar de trafic de influență, în care este vizat unul dintre bărbații reținuți, care ar fi acționat în complicitate cu o a treia persoană. Conform anchetatorilor, cei doi ar fi declarat că au influență asupra membrilor comisiilor medicale și ar fi pretins și primit bani pentru perfectarea certificatelor medicale necesare obținerii permisului de conducere și a certificatelor de competență profesională, fără prezentarea fizică la comisia medicală.
În prezent, doi dintre suspecți au fost plasați în izolator pentru 72 de ore, iar al treilea este cercetat în stare de libertate.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.



