Moldova
/FOTO/ Vindeau haine cu etichete false de brand-uri renumite
Ofiţerii Direcției investigații complexe a Inspectoratului Național de Investigații, au deconspirat activitatea ilicită a unor persoane care vindeau articole vestimentare și încălțăminte cu aplicarea etichetelor unor brand-uri renumite, comercializarea cărora este limitată prin lege pe teritoriul ţării.

Acțiunile au fost întreprinse în vederea documentării cazurilor de comercializare a bunurilor pe care sunt aplicate semne identice sau similare cu mărcile de notorietate mondială.
Astfel, polițiștii au documentat mai multe persoane care desfășoară activitate de întreprinzător pe teritoriul Pieței din municipiul Bălți, care comercializau ilicit articole vestimentare și încălțăminte de brand. Aceștia sunt suspectați că ar aproviziona piețele din nordul țării cu asemenea marfă.
Ca urmare a acțiunilor întreprinse, ofițerii de investigație au ridicat bunuri în valoare de circa 200 000 de lei, care, urmează a fi expediate organelor abilitate în vederea stabilirii prejudiciului cauzat titularilor de marcă.
Persoanele implicate riscă amendă de la 57 500 la 67 500 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240de ore.
În acest context, recomandăm cetățenilor să achiziționeze astfel de mărfuri doar din magazinele autorizate prin lege.
Moldova
/VIDEO/ Speluncă de droguri, la Cricova: Consum ilegal de substanțe, sub acoperișul unui bărbat de 48 de ani.
Un bărbat de 48 de ani din Cricova este cercetat penal, după ce polițiștii au descoperit că își transformase locuința într-un adevărat cuib pentru consumatorii de droguri. Oamenii legii spun că acesta le-ar fi oferit în mod repetat adăpost unor persoane care veneau să consume substanțe interzise chiar în casa lui.

Perchezițiile desfășurate de oamenii legii au scos la iveală o adevărată speluncă: pachețele zip-lock cu o substanță sub formă de praf, seringi folosite, dar și mai multe dispozitive artizanale folosite la inhalarea drogurilor. Totodată, au fost ridicați și 4000 de lei, bani suspectați a proveni din activități ilegale.
Toate obiectele au fost trimise spre expertizare la Centrul Tehnico-Criminalistic și de Expertize Judiciare al IGP.
Acum, bărbatul riscă până la patru ani de închisoare pentru organizarea unui loc destinat consumului ilicit de droguri.
Moldova
Deflagrație într-un garaj, la Bălți: O femeie și o fetiță de 11 ani, rănite după ce o butelie cu gaz a explodat.
Clipe de groază în municipiul Bălți! O femeie și o copilă de doar 11 ani au ajuns la spital cu arsuri pe mâini și față, după ce o butelie cu gaz a explodat într-un garaj. Deflagrația s-a produs în seara zilei de 8 iunie, într-o zonă de garaje.

Totul s-ar fi întâmplat din cauza unui furtun defect. Potrivit primelor cercetări, gazul s-ar fi scurs, iar la un moment dat butelia a explodat. Din fericire, nu a izbucnit și un incendiu.
Echipele de pompieri și medici au intervenit rapid la fața locului. Victimele — o femeie de 33 de ani și o minoră — au fost găsite în apropierea garajului, cu arsuri de gradul I și II pe membre și față. Ambele au fost transportate de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.
Specialiștii avertizează din nou că folosirea necorespunzătoare a buteliilor poate duce la tragedii. Ei recomandă ca recipientele cu gaz să fie păstrate doar în exterior, în cutii metalice, la cel puțin cinci metri de intrări sau surse de foc.
Autoritățile au deschis o anchetă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs deflagrația.
Moldova
Accident mortal, la Strășeni: Un șofer a încercat să evite o căprioară și a provocat o tragedie.
Accident mortal, la Strășeni. Un șofer de camion a vrut să evite o căprioară, dar a ajuns pe contrasens și s-a izbit violent de un alt TIR. În urma manevrei instinctive, un șofer și-a pierdut viața.

Coliziunea s-a produs în dimineața zilei de 7 iunie, pe traseul Chișinău–Ungheni, în apropiere de localitatea Pănășești.
Potrivit poliției, un bărbat de 38 de ani, aflat la volanul unui camion, a făcut o manevră bruscă pentru a evita o căprioară apărută pe carosabil. În timpul acestei reacții instinctive, a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens și s-a ciocnit frontal de un alt autocamion.
Impactul a fost fatal pentru conducătorul celui de-al doilea TIR — un bărbat de 72 de ani, care a decedat la fața locului, în ciuda intervenției rapide a echipelor de urgență.
Șoferul care ar fi provocat accidentul a fost testat cu aparatul alcoolscopic, iar rezultatul a fost negativ — nu consumase alcool.
Autoritățile au deschis un proces penal și continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.
-
Moldova6 zile în urmă
Accident fatal în Belgia: Un copil din Moldova a murit după o urmărire a poliției.
-
Moldova3 zile în urmă
Alertă în țară: O deținută de 23 de ani a evadat din Penitenciarul nr. 13 Chișinău
-
Moldova5 zile în urmă
Accident mortal cu motocicleta: un tânăr și-a pierdut viața, doi pasageri răniți grav!
-
Moldova6 zile în urmă
/VIDEO/ Și-a salvat copilul cu propria viață: un moldovean a murit în timp ce își salva fiul de la înec, în Italia.
-
Moldova4 zile în urmă
Un elicopter a aterizat de urgență în raionul Călărași. A fost activat Codul ROȘU
-
Moldova3 zile în urmă
Tragedie greu de imaginat: Un copil de doi ani a murit strivit de aragaz, la Drochia.
-
Moldova4 zile în urmă
Tragedie fără margini: O fetiță de un an a fost ucisă de câinele familiei, la Hîncești.
-
Moldova3 zile în urmă
Carambol la Ialoveni: Patru mașini au fost implicate într-un accident violent.