Moldova
/FOTO/ 100 000 de țigarete depistate la PTF Leușeni de angajații Serviciului Vamal
Funcționarii vamali au deconspirat o schemă de contrabandă cu produse de tutun. 100 000 de țigarete au fost depistate de către aceștia într-un camion ce transporta mobilă în România.
Bunurile erau procurate din diferite regiuni ale Republicii Moldova și urmau a fi comercializate ilegal în Uniunea Europeană.
Cazul a avut loc la postul vamal Leușeni în data de 10 august curent. Suspectând că șoferul autocamionului „Volvo” ar fi transportat și alte mărfuri decât cele indicate în actele de însoțire, vameșii au redirecționat mijlocul de transport spre scanare.
Funcționarii vamali au observat, analizând imaginile, mai multe obiecte omogene în partea superioară a compartimentului pentru marfă, între tavan și mobilierul transportat. În rezultatul controlului fizic, au fost ridicate 60 000 de țigarete marca „Kult” și 40 000 de țigarete „Ashima”, o parte dintre ele fiind fără timbru de acciz.
Pe acest caz a fost reținut un cetățean al Republicii Moldova, care se afla la volanul camionului. Procurorii intenționează ca până la expirarea a 72 de ore (termenul de reținere) să înainteze învinuirea și să solicite de la judecătorul de instrucție aplicarea măsurii preventive – arestul pe un termen de 30 de zile.
Potrivit legii penale, infracțiunea de contrabandă cu mărfuri accizate se pedepsește cu închisoare de la 4 la 10 ani. Urmărirea penală pe acest caz este exercitată de către Serviciul Vamal sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.



Moldova
Incendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor
Un incendiu a izbucnit în municipiul Chișinău, pe strada Trandafirilor 13, în bucătăria unui restaurant situat într-un bloc de locuințe din sectorul Botanica.
Potrivit informațiilor preliminare, focul a afectat bunurile materiale dintr-o încăpere auxiliară a localului, cu o suprafață de aproximativ 6 metri pătrați.
La fața locului au intervenit cinci echipaje de pompieri. Din fericire, victime nu au fost înregistrate. Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit produs la coșul de evacuare a fumului.
Incidentul a fost intens discutat pe rețelele sociale, unde locatarii din zonă susțin că pizzeria ar activa de mai mulți ani în bloc, în pofida nemulțumirilor acestora. Circumstanțele complete ale cazului urmează să fie clarificate.
Moldova
Pericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar
Conducătorii auto avertizează că drumul dintre Gura Camencii și Soroca este extrem de alunecos și pune în pericol circulația.
Potrivit șoferilor, material antiderapant a fost împrăștiat doar până la sensul giratoriu din Gura Camencii, iar mai departe carosabilul este „ca gheața”.
Prin urmare, în zonă s-au format ambuteiaje, iar unele vehicule au derapat și au ajuns pe acostament, avariate!
Autoritățile sunt îndemnate să intervină, iar șoferii – să circule cu mare prudență.
Moldova
Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei
Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.
Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.
Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.
Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.
-
Moldova12 ore în urmăPericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar
-
Diaspora3 zile în urmăCrimă șocantă în Italia: un moldovean a înjunghiat mortal un barman, totul a durat patru minute
-
Moldova2 zile în urmăGoană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video
-
Moldova5 zile în urmăTânăr de 18 ani, lovit pe trecerea de pietoni, pe Calea Orheiului
-
Moldova4 zile în urmăJaf într-un oficiu bancar din Chișinău. Doi tineri de 18 și 19 ani, arestați
-
Diaspora4 zile în urmăO moldoveancă executa ilegal operații estetice în Italia, deși nici măcar nu vorbea limba. Femeie carabinier sub acoperire pentru a o prinde
-
Moldova2 zile în urmăBeat și violent: a încercat să ia arma unui polițist și a ajuns la închisoare
-
Moldova4 zile în urmăFocuri de arme la Căpriana! Ținta – un inspector al Gărzii Naționale
