Moldova
/VIDEO/ Riscă până la 4 ani de închisoare pentru furtul unei biciclete
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, originar din capitală, a fost reținut de ofițerii de investigație a Inspectoratului sec. Centru din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, pentru furtul unei biciclete. Acesta nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind judecat pentru infracțiuni analogice
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Centru au fost sesizați la data de 21 iulie, de un bărbat de 38 de ani, comunicând că i-a fost sustrasă bicicleta. La locul faptei polițiștii au stabilit că victima a lăsat bicicleta în fața unei biserici pentru scurt timp, ulterior când a ieșit aceasta nu mai era.
Polițiștii au ridicat imaginile de pe camerele de supraveghere care au fixat momentul cum individul se deplasează cu bicicleta sustrasă într-o direcție necunoscută. Astfel, prin acțiunile lui a cauzat proprietarului un prejudiciu de 3 000 de lei.
Urmare a măsurilor de investigație și urmărire penală întreprinse de către polițiști, suspectul a fost identificat și reținut.
În cadrul acțiunilor procesual penale bărbatul și-a recunoscut vina declarând că bicicleta sustrasă a vândut-o cu 600 de lei.
Acesta este cercetat penal pentru furt, infracțiune care conform legislației se pedepsește cu amendă în mărime de până la 67 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 ore, sau închisoare de până la 4 ani.
În acest context, Poliţia Capitalei intervine cu următoarele recomandări:
– Dotaţi bicicleta cu dispozitive antifurt
– Legaţi roata din faţă sau spate cu un cablu de oţel sau lanţ, de un obiect fix (stâlp, grilaj, poartă)
– În coşul bicicletei nu lăsaţi diferite bunuri materiale
– Pentru depozitarea bicicletei pe o perioadă îndelungată, este recomandat să fie păstrată într-o încăpere cu acces limitat.
– Nu lăsați bicicleta fără supraveghere, în scara blocurilor, pot fi sustrase cu ușurință de hoți.
Moldova
Bătaie în mijlocul șoselei, la Telecentru: Poliția a inițiat un proces penal „pentru huliganism”
O scenă violentă a avut loc noaptea trecută în sectorul Telecentru din capitală, unde un bărbat a fost doborât la pământ de un taximetru, după ce acesta împreună cu o femeie s-au luat la bătaie cu șoferul chiar în mijlocul străzii.
Incidentul, filmat de un trecător, s-a transformat într-un scandal de proporții, însoțit de înjurături și lovituri.
După ce imaginile au devenit virale pe rețelele de socializare, poliția a venit cu precizări.
„Ieri, în jurul orei 21:30, Poliția a fost sesizată despre un conflict produs pe șos. Hîncești din Chișinău.
La fața locului s-a stabilit că între un taximetrist și pasagerul său s-a iscat un conflict, iar, conform circumstanțelor preliminare, conducătorul auto l-ar fi tamponat pe pasager cu vehiculul pe care îl conduce.
Pe caz a fost inițiat un proces penal pentru huliganism. Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor”, a comunicat, pentru UNIMEDIA, ofițera de presă a Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, Svetlana Scripnic.
Moldova
Incident grav la frontiera Lopatnic. Un polițist de frontieră și-a tras din întâmplare un glonț din arma din dotare
Un incident s-a produs pe 5 decembrie, în jurul orei 21:30, la Sectorul Poliției de Frontieră „Lopatnic”, Direcția regională Nord.
Un angajat aflat în serviciu s-a auto-rănit cu arma din dotare, fiind găsit la sol cu o plagă prin împușcare la nivelul maxilarului.
Victima a fost transportată de urgență la spital și primește îngrijiri medicale; starea sa este stabilă, iar viața nu îi este pusă în pericol.
Poliția de Frontieră investighează circumstanțele incidentului și va oferi informații suplimentare.
Moldova
Tânăra dispărută în Chișinău, găsită moartă într-o fâșie forestieră din apropierea șoselei Balcani
Tânăra de 26 de ani, soție de polițist, dispărută în noaptea de 3 decembrie, a fost găsită moartă într-o fâșie forestieră din apropierea șoselei Balcani, în raionul Ialoveni.
Potrivit surselor PulsMedia.MD, cadavrul a fost descoperit de oamenii legii pe marginea traseului, iar medicul-legist nu a depistat preliminar semne vizibile de moarte violentă. Versiunea principală analizată este cea a suicidului, tânăra fiind suspectată că ar fi ingerat pastile.
Cristina Talpă, ofițerul de presă al Poliției Capitalei, a confirmat informațiile privind descoperirea cadavrului, precum și faptul că în prezent este luată în calcul ipoteza sinuciderii.
Ulterior, Eugen Luchianiuc a scris pe canalul său de Telegram că tânăra ar fi plecat de acasă chiar în ziua în care fratele ei împlinea 18 ani, acesta suferind recent un accident cu motocicleta primită cadou de la părinți.
Cadavrul a fost transportat la Centrul de Medicină Legală, unde urmează să fie stabilită cauza exactă a morții, iar poliția a inițiat un proces penal pentru elucidarea tuturor circumstanțelor tragediei.
-
Moldova4 zile în urmăAngajat IGSU, lovit de un șofer beat și drogat pe un traseu din raionul Rîșcani
-
Moldova5 zile în urmăEchipă de ambulanță atacată cu pistolul în timpul unei intervenții la Ungheni: paramedicii au salvat pacienta sub amenințarea armei
-
Moldova7 zile în urmăCaz șocant la Slobozia: Un copil de 3 ani a căzut într-o fântână
-
Moldova3 zile în urmă/ÎN CĂUTARE/ Căutată cu disperare de rude: Tânăra care apare în imagini a plecat de acasă și nu s-a mai întors.
-
Moldova6 zile în urmăUn accident rutier cu implicarea unui microbuz de rută s-a produs în localitatea Malcoci din raionul Ialoveni
-
Moldova6 zile în urmăAccident periculos în Chișinău: Troleibuz surprins cum trece pe roșu și lovește un automobil
-
Moldova6 zile în urmăCadavrul unui bărbat, găsit într-un automobil din parcarea unui centru comercial din Chișinău
-
Moldova4 zile în urmăHoți „performanți” prinși la Botanica: instalau camere ascunse și intrau în apartamente cu „culegerea de chei”
