Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Deflagrație, la Nisporeni. Un bărbat se zbate între viață și moarte după ce i-a explodat casa

În dimineața zilei de 19 iulie salvatorii și pompierii IGSU au fost alertați despre producerea unei explozii în localitatea Călimănești, raionul Nisporeni.

Publicat

Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 06:48. Potrivit primelor informații, o explozie s-a produs într-o casă de locuit. Ajunși la fața locului echipele de salvatori au stabilit că o deflagrație a avut loc în urma scurgerii de gaz de la o butelie de tip propan-butan.

Incendiul în locuință nu s-a produs. Pompierii au evacuat din casa afectată o butelie de gaz și au efectuat lucrările de răcire a sobei.

În urma deflagrației 60% din construcția casei și gardul din partea dreaptă și stângă între casele vecine au fost distruse. Totodată, potrivit IGSU, proprietarul locuinței, un bărbat în vârstă aproximativ de 60 de ani a fost scos de sub dărâmături de către vecini.


În urma exploziei acesta a suferit arsuri de gradul III și IV pe 80% din suprafața corpului fiind transportat de urgență la spitalul raional.

Cauza și circumstanțele producerii incidentului urmează a fi stabilite.



Moldova

Doi bărbați – reținuți, după ce au transmis prima tranșă de 2000 euro unui în Poliția de Frontieră, pentru facilitarea contrabandei cu țigări

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră de comun cu Serviciul de Informații și Securitate și Procuratura Anticorupție, au deconspirat planul a doi bărbați care intenționau să scoată din Moldova 300.000 țigări prin contrabandă, după ce au oferit prima tranșă de 2.000 euro unui angajat cu funcție de conducere al Poliției de Frontieră, în regiunea de sud.

Publicat

Banii au fost primiți sub controlul Procuraturii Anticorupție, după ce polițistul de frontieră i-a denunțat autorităților despre acțiunea ilegală pusă la cale de cei doi. Aceștia au fost reținuți marți, pentru 72 de ore, în momentul în care transmiteau banii, iar percheziții la domiciliile și alte proprietăți ale acestora continuă. Cei doi sunt membri ai unui grup infracțional, domiciliați în sudul țării și au vârste de 37 și, respectiv, 48 de ani.

În baza probatoriului acumulat, bărbații sunt cercetați pentru corupere activă și tentativă de contrabandă și urmează ca procurorii anticorupție să decidă asupra aplicării măsurii preventive, timp în care aceștia se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.


Citește mai departe

Moldova

Tragedie în Chișinău: O minoră de 15 ani s-ar fi aruncat în gol de la etajul 12

Tragedie în Chișinău: O minoră de 15 ani s-ar fi aruncat în gol de la etajul 12 al unui bloc locativ.

Publicat

Totul a avut loc în seara de 26 septembrie, în jurul orei 21.30, pe strada Nicolae Sulac din sectorul Ciocana al capitalei.

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de la Poliția Capitalei, Nina Dubovca, minora a decedat imediat după impactul cu solul.

Cazul dat se investighează. La moment polițiștii stabilesc circumstantele incidentului.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

91 400 dolari americani și 15 400 euro – reținuți pe Aeroport Internațional Chișinău

Funcționarii vamali din cadrul postului vamal Aeroport Internațional Chișinău în conlucrare cu polițiștii de frontieră au contracarat o nouă tentativă de scoatere frauduloasă din țară a valutei, în sumă de 91 400 dolari americani şi 15 400 euro.

Publicat

Cazul a fost înregistrat astăzi, în cadrul postului vamal Aeroportul Internațional Chișinău, sectorul plecare pasageri, unde pentru controlul de specialitate s-a prezentat o pasageră de gen feminin, al rutei Chişinău – Istanbul, selectând coridorul verde ,,nimic de declarat”.

Având în vedere că, în urma controlului de securitate al bagajelor de mână, au fost observate obiecte asemănătoare – bancnotelor, în cele din urmă, bagajul pasagerei a fost supus verificării fizice.

Astfel, în rezultatul controlului fizic efectuat de către funcționarii vamali, au fost depistate mijloace financiare în numerar în sumă de 91 400 dolari americani şi 15 400 euro, care urmau a fi scoase ilegal din țară, din motivul nedeclarării acestora.


Documentată pe acest caz este o cetățeancă al Republicii Tadjikistan în vârstă de 51 de ani.

Mijloacele financiarele nedeclarate au fost ridicate, iar cazul a fost preluat pentru examinare de către Direcția urmărire penală din cadrul Serviciului Vamal.


Citește mai departe

topul săptămânii