Rețele de socializare

Moldova

Reglări de conturi, la Cahul. Doi tineri cu motocicleta, urmăriți cu Mercedes-uri, bătuți și jefuiți

Doi tineri au fost bătuți și jefuiți de către alte persoane, care au urmărit motocicleta cu două automobile, după ce între ei s-a iscat un conflict, în noaptea de duminică spre luni, la o stație PECO din localitatea Cobliași, din raionul Cahul.

Publicat

Este vorba despre doi tineri de 28 și 31 de ani, din localitatea Brînza, Cahul, care în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 03:00, după ce au făcut exces de băuturi alcoolice, i-ar fi numit cu cuvinte necenzurate pe alți tineri care se aflau la o terasă, ulterior între aceștia s-a iscat un conflict care a degenerat într-o bătaie, transmite Deschide.MD.

Unul dintre tinerii de le a terasă, în vârstă de 31 de ani, condamnat în 2020 pentru huliganism, s-a apropiat de cei doi tineri băuți și i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnul în regiunea feței celui de 28 de ani.

Speriați, cei doi petrecăreți, au urcat pe motocicletă și s-au deplasat spre casă. Cinci dintre cei care se aflau terasă au urcat într-un automobil de marca Mercedes și au pornit după ei.


Aceștia au acostat motocicleta la o distanță de aproximativ de 2 km de la stația PECO și l-au luat la pumni din nou pe tânărul de 28 de ani pe care l-au deposedat de un Iphone 12 și portmoneul în care ar fi avut 50 de euro După care au dat bir cu fugiții într-o direcție necunoscută.

La scurt timp după incident, pe cei doi tineri i-a ajuns din urmă un alt Mercedes în care se aflau alți indivizi de la terasă și care l-au luat la pumni pe cel de-al doilea tânăr de 31 de ani, iar după ce l-au deposedat de telefonul de model Huawei, s-au făcut nevăzuți.

Cele două victime au sesizat poliția despre acest caz, iar angajații IP Cahul au întreprins mai multe măsuri, în urma cărora au reținut pentru 72 de ore 7 persoane cu vârste cuprinse între 18 și 31 de ani, inclusiv șoferii celor două automobile de marca Mercedes, iar automobilele au fost ridicate și transportate la parcarea specială.


Moldova

Scandal de corupție la Hîncești: Polițist și medic, cercetați pentru eliberarea ilegală de adeverințe medicale necesare reînnoirii permiselor auto.

Scandal de corupție, la Hîncești. Oamenii legii au descoperit o schemă de falsificare a adeverințelor medicale necesare pentru reînnoirea permiselor de conducere. Ancheta vizează un angajat al Inspectoratului de Poliție din raion și un medic de la Spitalul Raional.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, cei doi ar fi eliberat documente medicale fără ca șoferii să fie examinați, contrar legii. Unele cazuri au avut loc chiar atunci când beneficiarii erau în afara țării. Investigațiile preliminare au arătat că medicul ar fi primit bani pentru aceste acte false în zeci de situații.

În urma perchezițiilor efectuate, oamenii legii au ridicat adeverințe medicale, telefoane care conțineau dovezi ale activităților ilegale, precum și două arme și muniții păstrate fără acte de medicul implicat.

Cercetările continuă pentru a stabili întregul cerc de persoane implicate. Până la finalizarea procesului, bănuiții beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform legii.



Citește mai departe

Moldova

/ÎN CĂUTARE/ Dispărut de aproape o lună: Bărbatul care apare în imagini este căutat cu disperare de rude.

A urcat a volan, a pornit mașina și a dispărut. Un bărbat s-a adresat la poliție comunicând că fratele său a dispărut de aproape o lună. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 43 de ani, din localitatea Mărinești, raionul Sîngerei.

Publicat

Rudele acestuia au comunicat că, în ziua de 26 deptembrie acesta a plecat într-o direcție necunoscută la volanul unui automobil de culoare argintie și până în prezent nu a revenit acasă. Potrivit poliției, vehiculul cu numǎrul de înmatriculare NYD 998 nu a fost fixatǎ pânǎ la moment în trafic.
Astfel, bărbatul care apare în imagini are înălțimea de 1,75 metri, corpolență slabă și ochi căprui. Oamenii legii și rudele acestuia vin cu îndemnul către cetățeni ca în cazul în care recunosc persoana care apare în imagini și dețin informații despre locul aflării acestuia să contacteze numărul de telefon 067 224 099 sau să apeleze Serviciul unic de urgență 112. Orice detaliu contează.


Citește mai departe

Moldova

Intervenție SMURD de urgență: Un moldovean rănit într-un accident rutier a fost transportat de la Iași la Chișinău.

Zbor medical de urgență! În după-amiaza zilei de 20 octombrie, un echipaj aero-medical SMURD din Iași a efectuat o misiune transfrontalieră pentru a transporta un pacient politraumatizat, cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 45 de ani.

Publicat

Victima unui accident rutier, pacientul a fost preluat din Iași și transportat cu elicopterul SMURD până în Chișinău. Pe întreaga durată a zborului, echipa medicală a monitorizat și menținut stabil starea acestuia, asigurând condiții optime de siguranță.

Elicopterul a aterizat pe stadionul Dinamo, de unde pacientul a fost preluat imediat de o echipă medicală și transportat la Institutul de Medicină Urgentă pentru tratament de specialitate.

De menționat, Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare din România intervine și în Republica Moldova încă din anul 2014, în baza unui acord bilateral. De la începutul anului 2025, aceasta este a doua misiune aeromedicală SMURD realizată pentru cetățenii Republicii Moldova.



Citește mai departe

topul săptămânii