Moldova
/VIDEO/ Pedepsiți pentru parcarea neregulamentară. Mai multe mașini – evacuate
Ghinion pe capul mai multor șoferi din capitală. Aceștia ar fi parcat neregulamentar, blocând accesul către niște garajuri, iar proprietarii acestora au anunțat INSP.

Într-un final, vehiculele au fost evacuate și duse la o parcare specială. Totul a avut loc în seara de 07 iulie, pe Bulevardul Moscova. Autoarea postării spune că nu este pentru prima dată când alți șoferi blochează acolo accesul, de aceea a și fost anunțată poliția.
Internauții au păreri diferite despre cele întâmplate. În timp ce unii spun că aceste metode sunt prea dure și trebuia mai întâi de discutat cu șoferii, alții dimpotrivă, sunt de părerea că anume astfel trebuie de procedat cu cei care nu dau dovadă de respect și parchează fără să le pese în locuri interzise.
La moment, șoferii ale căror vehicule au fost evacuate urmează să achite amenzi și, totodată, înainte de a-și lua mașinile înapoi, vor plăti și pentru orele în care autoturismele s-au aflat în parcarea specială.
Moldova
Tragedie la Hîncești: Un minor de 14 ani a decedat într-un cumplit accident de motocicletă
Tragedie de neimaginar într-o familie din raionul Hîncești: Un băiat de 14 ani a decedat în această dimineață, după ce a ajuns cu motocicleta într-un copac.

Accidentul rutier s-a produs pe traseul care leagă localitățile Ivanovca și Cățeleni din raionul Hîncești.
Potrivit informațiilor, un minor care se deplasa cu o motocicletă fără numere de înmatriculare și fără permis de conducere a pierdut controlul asupra vehiculului, a derapat de pe carosabil și s-a izbit violent de un copac de pe marginea drumului.
Conform primelor cercetări, minorul de 14 ani ar fi luat motocicleta fratelui său mai mare, fără permisiunea acestuia, cumpărată acum câteva zile.
Poliția întreprinde toate acțiunile necesare pentru stabilirea circumstanțelor exacte ale producerii tragediei.
Moldova
Nouă percheziții la anturajul lui Kitaeț: „Vova Davai”, reținut pentru gestionarea „visteriei criminale”
În perioada 2–3 septembrie 2025, oamenii legii au desfășurat o operațiune de amploare împotriva anturajului așa-zisului „hoț în lege” Kitaeț.

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, împreună cu procurorii Procuraturii Hîncești – oficiul Leova, au efectuat nouă percheziții la domiciliile și în automobilele unor persoane suspectate că ar fi implicate în activitățile unei organizații criminale bine structurate.
În urma descinderilor, au fost ridicate trei automobile de lux, sume importante de bani, telefoane mobile, muniții și alte bunuri relevante pentru anchetă, valoarea totală a acestora depășind 2 milioane de lei.
Potrivit anchetei, două persoane apropiate lui Kitaeț au fost recunoscute în calitate de învinuiți. Printre ele se numără și individul cunoscut sub pseudonimul „Vova Davai”, descris drept supraveghetor al activităților ilegale derulate de grupările criminale afiliate și responsabil de gestionarea așa-numitei „visterii criminale”. În această „casierie neagră” s-ar fi acumulat lunar peste 100 000 de dolari proveniți din activități ilicite.
Doi bărbați de 30 și 34 de ani, domiciliați în Chișinău, au fost reținuți și sunt cercetați pentru complicitate la crearea și conducerea unei organizații criminale. Infracțiunea este prevăzută de art. 284 alin. (1) din Codul Penal și se pedepsește cu închisoare de la 8 la 15 ani.
Autoritățile anunță că investigațiile continuă, în vederea identificării tuturor persoanelor implicate și a victimelor care ar fi avut de suferit în urma activităților ilegale ale acestei grupări.
Moldova
Accident grav la Anenii Noi: biciclist lovit de un BMW, transportat inconștient la spital
Un accident rutier s-a produs astăzi, 4 septembrie, în jurul orei 13:00, pe traseul R-2, în apropiere de localitatea Chetrosu, raionul Anenii Noi.

Potrivit informațiilor preliminare oferite de Poliție, un tânăr de 24 de ani, aflat la volanul unui automobil de marca BMW, ar fi tamponat un biciclist în vârstă de 35 de ani, care traversa drumul neregulamentar.
În urma impactului, biciclistul a suferit traumatisme grave și a fost transportat în stare de inconștiență la Spitalul Raional Anenii Noi, unde medicii îi acordă îngrijirile necesare.
Șoferul a fost supus testului de alcoolemie, rezultatul fiind negativ. Totuși, pe caz a fost inițiat un proces penal, iar oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.
Poliția reamintește participanților la trafic importanța respectării regulilor de circulație, atât de către șoferi, cât și de către bicicliști sau pietoni, pentru a preveni tragediile pe drumuri.
-
Diaspora3 zile în urmă
Accident de coșmar, soldat cu decesul a trei cetățeni ai R. Moldova, în România
-
Moldovao zi în urmă
Ambuteiaje și nervi întinși la maxim în centrul capitalei. Două troleibuze și o mașină nu au încăput pe aceeași bandă
-
Moldovao zi în urmă
Accident grav la Anenii Noi: biciclist lovit de un BMW, transportat inconștient la spital
-
Moldova15 ore în urmă
Nouă percheziții la anturajul lui Kitaeț: „Vova Davai”, reținut pentru gestionarea „visteriei criminale”
-
Moldova14 ore în urmă
Tragedie la Hîncești: Un minor de 14 ani a decedat într-un cumplit accident de motocicletă
-
Moldova2 zile în urmă
Accident grav în raionul Glodeni, soldat cu un adolescent rănit: Unul dintre vehicule era condus de un minor
-
Diaspora3 zile în urmă
Pericol de explozie în urma unui accident, în România: La volan se afla un șofer din R. Moldova
-
Moldovao zi în urmă
Noi detalii de la accidentul din Botoșani, unde trei cetǎțeni moldoveni au murit, iar o a patra este în stare gravă: Șoferul mașinii ar fi adormit la volan