Rețele de socializare

Moldova

Peste 74 mii de dolari, bijuterii și monede vechi depistate în bagajele ale doi cetățeni străini

Peste 74 mii de dolari americani, bijuterii, monede vechi și obiecte confecționate din metale prețioase depistate în bagajele personale ale doi cetățeni ai Federației Ruse și un conațional. Incidentele au fost consemnate zilele trecute în punctul de trecere Aeroport Internațional Chișinău.

Publicat

În timp ce polițiștii de frontieră verificau bagajele de mână, cu ajutorul aparatului cu raze-X, au identificat forme ale unor obiecte suspecte. Astfel s-a luat decizia de a examina suplimentar bagajul respectiv. La deschiderea genții au fost depistate câteva bijuterii, monede și obiecte din metale prețioase.

Audiat, moldoveanul a declarat că le-a procurat din Statele Unite cu ceva timp în urmă. Acum are intenția de a își schimba domiciliul în Marea Britanie, pentru care și-a luat toate lucrurile necesare. În momentul intervievării, nu deținea nici un act de însoțire pentru obiecte ridicate..

Al doilea incident a fost înregistrat pe numele a doi pasageri ai cursei Sankt Petersburg-Chișinău-Antalia. Aceștea se aflau în tranzit prin Republica Moldova și pentru a nu aștepta în aeroport au decis să viziteze Chișinăul. La întoarcere, fiind verificați pentru a li se autoriza ieșirea din țară a fost depistată suma de 74 550 $.
Întrebați despre suma de bani, călătorii au comunicat că se aflau în tranzit, motiv pentru care a omis fără intenție faptul că dețineau astfel de sumă, prezentând o declarație vamală ce confirmă că banii respectivi, în urmă cu câteva ore, au fost scoși de pe teritoriul Federației Ruse.


Despre ambele incidente au fost informați angajații Serviciului Vamal, în competența cărora au fost redirecționate cazurile pentru a fi cercetate și luate deciziile ce se impun.


Ediție TV

Sîngerei: Un tânăr de 24 de ani a murit într-un cumplit accident de motocicletă. Pasagera acestuia a ajuns la spital.

Accident cu sfârșit tragic în raionul Sîngerei. Un tânăr de 24 de ani a murit în circumstanțe dramatice, după ce a pierdut controlul motocicletei pe care o conducea.

Publicat

Accidentul s-a produs în seara zilei de 1 mai în localitatea Țîpletești, raionul Sîngerei. Potrivit datelor preliminare, motociclistul de 24 de ani, împreună cu o pasageră de 20 de ani, s-ar fi deplasat prin localitate, iar la un moment dat, într-o curbă periculoasă, ar fi pierdut controlul ghidonului și s-ar fi tamponat cu putere într-un obstacol de pe marginea drumului.

În urma coliziunii, cei doi tineri au fost transportați de urgență la Spitalul Clinic municipal Bălți de către un echipaj de ambulanță, însă din nefericire motociclistul a decedat în drum spre spital.

Oamenii legii au deschis o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs tragicul accident.


echipa.md


Citește mai departe

Moldova

A ieșit cu tot cu poartă: Un tânăr ar fi furat o mașină ziua în amiaza mare dintr-o parcare subterană 

Publicat

Un bărbat ar fi răpit o mașină din subterana și ar fi fugit cu ea, distrugând în calea sa și poarta de acces în parcare. Totul s-a petrecut în sectorul Ciocana al capitalei, iar la scurt timp după incident polițiștii l-au reținut pe făptaș. Acesta s-a dovedit a fi un tânăr de 23 de ani din capitală, anterior cercetat penal pentru diverse infracțiuni.

Poliția a fost sesizată despre dispariția mașinii de către proprietarul acesteia, un bărbat de 46 de ani. Acesta le-a spus polițiștilor că automobilul a fost furat ziua în amiaza mare din parcarea subterană. Potrivit proprietarului, autoturismul ar valora 60 de mii de euro.

În cele din urmă, mașina a fost depistată în apropierea raionului Strășeni, fiind accidentat.


Pe caz a fost pornită o cauză penală pentru jaf, iar suspectul arestat preventiv pentru 30 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, tânărul riscă de la 5 la 7 ani de pușcărie.


Citește mai departe

Moldova

Contrabandă cu valută: 100.000 de dolari americani, găsiți ascunși în treapta unui autocar ce venea din Odesa

Contrabandă cu valută în postul vamal Palanca. Șoferul unui autocar ce revenea din Odesa, Ucraina, a încercat să aducă ilegal în țara noastră suma de 100.000 de dolari.

Publicat

Totul a ieșit la iveală după ce ofițerii vamali au decis să supună vehiculul unui control minuțios. Astfel, în una din treptele autocarului au fost găsite mai multe pungi cu dolari, ascunse sub niște acte.

În valută națională, suma de dolari depistată se echivalează cu aproape 2.000.000 de lei moldovenești.

Prin urmare, banii au fost indisponibilizați și constituie probă în dosarul penal. Iar șoferul, în vârstă de peste 50 de ani, a fost reținut pentru 72 de ore.


Urmărirea penală continuă, iar forțele de ordine urmează să stabilească proveniența, dar și destinația acestor bani. Totodată, urmează a fi investigată și o eventuală implicare a altor persoane în tentativa de contrabandă.

 


Citește mai departe

topul săptămânii