Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Opt accidente rutiere, soldate cu 11 persoane traumatizate, în 24 de ore

În ultimele 24h, pe teritoriul țării au avut loc 8 accidente rutiere, soldate cu 11 persoane traumatizate

Publicat

Din numărul total de accidente, 3 au fost cu tamponare de pieton, iar 3 cu derapare de pe traseu din cauza condițiilor climatice.

Urmează 2 zile de odihnă, iar Serviciul Meteorologic de Stat a anunțat că ploile vor continua să cadă pe tot teritoriul țării.

Astfel, recomandăm:
– adaptați viteza de deplasare la condițiile de trafic și nu urcați în stare de ebrietate la volan;
– manifestați prudență sporită pietonilor;
– este posibilă apariţia fenomenului de acvaplanare, care poate să ducă la pierderea controlului direcţiei de mers a autovehiculului.


Totodată, informăm participanții la traficul rutier că vom amplifica activitățile în localități și pe traseele din întreaga țară. Vor fi organizate razii pentru a descuraja abaterile de la lege și a preveni deplasarea cu viteză excesivă.
Reamintim că atitudinea fiecăruia este esențială, iar noi suntem de partea celor care respectă Regulamentul Circulației Rutiere.

echipa.md


Moldova

/FOTO/ Tractorist „înghițit” cu tot cu tractor de un șanț, la Telenești

Publicat

Potrivit poliției, victima s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 59 de ani. Acesta se deplasa cu un tractor când, într-o pantă, a pierdut controlul volanului, iar tractorul a derapat și s-a prăbușit într-un șanț, transmite Deschide.MD.

În urma accidentului, bărbatul a rămas blocat în cabina tractorului. La fața locului au intervenit salvatorii care l-au eliberat.

Victima a fost transportată la spital cu diverse traumatisme.



Citește mai departe

Moldova

O familie din Chișinău, transportată la spital în urma unui accident, produs lângă satul Căpriana

Un bărbat și o femeie de 30 de ani, dar și fiica lor de doar 2 anișori a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs astăzi pe traseul Chișinău-Leușeni, în apropiere de localitate Căpriana (r-nul Strășeni).

Publicat

Potrivit datelor operative, în accident au fost implicate trei automobile de model BMW, Skoda și Mercedes, transmite Deschide.MD.

În urma impactului, cei doi tineri și copilul acestora au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Un camion cu roadă a luat foc pe un câmp agricol din sudul țării

Un camion cu cereale a luat foc pe un câmp din Vulcănești. Totul a avut loc în data de 25 iulie, pe un teren agricol în apropierea traseul Vulcănești-Reni.

Publicat

Portalul Gagauzinfo.md scrie că la fața locului au intervenit pompierii. Aceștia au stabilit că focul a cuprins cabina vehiculului.

Pompierii au reușit să stingă focul înainte ca acesta să se extindă până la remorca cu cereale.

Preliminar, focul ar fi izbucnit de la acumulator, care, probabil, era defectat.


Cauzele și circumstanțele incendiului vor fi stabilite de specialiști.


Citește mai departe

topul săptămânii