Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Afacere ingenioasă, dată peste cap

Afacere ingenioasă, data peste cap, în capitală. Doi indivizi de 29 și respectiv 32 de ani s-au ales cu dosare penale pentru furtul a 600 de litri de motorină din rezervoarele de combustibil a mai multor camioane.

Publicat

Cazul a ajuns în vizorul poliției, în urma unui șir de plângeri de la mai mulți șoferi de TIR-uri. Victimele au declarat că în perioada lunilor martie – mai, pe strada Mihail Sadoveanu din sectorul Ciocana au fost deteriorate cel puțin patru capace de la rezervoarele de combustibil și a fost sustrasă toată motorina.

În urma investigațiilor s-a aflat că suspecții activau pe timp de noapte. Folosindu-se de faptul că autocamioanele erau lăsate fără supraveghere, bărbații deteriorau rezervorul și sustrăgeau combustibilul. Prejudiciul cauzat șoferilor a fost estimat la suma de 10 mii de lei.

După mai multe căutări, oamenii legii au reușit să identifice bănuiții și să-i rețină. La audiere ambii și-au recunoscut vinovăția.


De asemenea, bănuiții au comunicat că un litru de motorină era vândut taximetriștilor la prețul de 10 lei. Acum, bărbații sunt cercetați penal pentru furt, fapta care se pedepsește cu amendă de până la 67.500 de lei și pușcărie de până la patru ani.

echipa.md


Ediție TV

/VIDEO/ Jocul cu focul l-a băgat în spital. Un copil de 7 ani, internat cu arsuri grave

Un copil de numai 7 ani a ajuns la spital cu arsuri grave după ce ar fi încercat să aprindă un rug, în curtea casei.

Publicat

Despre caz poliția a aflat în dimineața de 29 iulie, de la reprezentanții spitalului raional din Ceadâr-Lunga. Medicii au anunțat că au internat un băiețel cu arsuri grave. La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție. Oamenii legii au constatat că micuțul a primit arsurile în seara de 28 iulie.

Acesta se afla în curtea casei, în satul Cazaclia. Fiind nesupravegheat, el ar fi luat un lichid ușor inflamabil și ar fi încercat să facă un rug. Din nefericire, flăcările s-au răspândit pe hainele copilului. Medicii au diagnosticat micuțul cu arsuri la piciorul drept și la mâna dreaptă.

Oamenii legii continuă să investigheze cazul. În acest context, poliția recomandă părinților să nu-și lase copiii nesupravegheați și să nu le permită să se joace cu focul. În caz de situații de risc, persoanele trebuie să ceară ajutor la numărul scurt 112.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Dispărut de mai bine de o lună: Un bărbat din raionul Strășeni este căutat cu disperare de familia sa

Dispărut de mai bine de o lună. Un bărbat de 56 de ani locuitor al satului Micăuți din raionul Strășeni a fost anunțat în căutare după ce în data de 27 iunie ar fi plecat acasă și nu s-a mai întors.

Publicat

Poliția a fost sesizată la 15 iulie de către fiica bărbatului. Tânăra a comunicat că tatăl ei a părăsit domiciliul fără a anunța locul în care se deplasează. Anterior, acesta a mai plecat de acasă pe termene scurte. Însă nu de această dată.

Boaghe Anatolie are înălțimea de 1,74 m, corpolență medie, ochii albaștri. Lângă nas, bărbatul are o cicatrice, iar brațul stâng este afectat în urma unei operații. În ziua dispariției bărbatul purta geacă de culoare neagră, blugi negri. Pe picioare purta pantofi de culoare neagră.

În acest context, persoanele care au recunoscut bărbatul din imagini sau cunosc unde s-ar putea afla acesta, sunt rugați să sune la numerele de telefon 112 sau 068 201 402.


echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Camionetă distrusă de flăcări, în capitală. Au intervenit pompierii

Ghinion pe capul șoferului unei camionete. Vehiculul i-a luat foc. Totul a avut loc în data de 29 iulie, pe strada Calea Ghidighiciului din capitală.

Publicat

Imaginile de la fața locului au fost surprinse de un alt șofer și postate pe o rețea de socializare. În acestea se poate observa că nourul imens de fum era văzut de la sute de metri distanță, iar flăcările au cuprins în întregime cabina camionetei. La locul incendiului au fost chemați și pompierii.

Din informația ofertă de către ofițerul de presă de la IGSU, Liliana Pușcașu, focul ar fi afectat și secțiunea motorului. Chiar dacă s-a intervenit operativ, flăcările au reușit să mistuiască cabina vehiculului în totalitate. Din fericire, șoferul ar fi reușit să iasă la timp din autoturism și nimeni nu a avut de suferit.

Totuși, vehiculul său, cel mai probabil, nu va mai putea fi supus reparației. Circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii