Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ A jefuit o femeie de mai bine de 120.000 de lei, însă a fost prins în scurt timp. Suspectul și-a fracturat piciorul când fugea de la locul faptei

Un tânăr de 32 de ani, prins peste trei ore în urma comiterii unui jaf stradal. Individul a sustras peste 120 de mii. Totul s-a întâmplat recent pe o stradă din Râbnița.

Publicat

Milițienii au fost apelați de medicii de pe ambulanță, după ce victima de 52 de ani, proprietara unui magazin local a apelat după ajutor în urma arsurilor chimice la ochi provocate de un necunoscut.

La fața locului, milițienii au aflat că femeia se deplasa spre domiciliu cu banii obținuți în acea zi, când la un moment dat de ea s-a apropiat un individ, a stropit-o în față cu spray lacrimogen, a jefuit-o și a fugit.

La locul faptei a fost găsit telefonul mobil pe care l-a pierdut suspectul. După câteva ore individul a apelat singur la medicii de pe ambulanță. Cum s-a stabilit ulterior, tânărul a căzut jos și și-a fracturat un picior.


Totuși, acesta a ajuns în locuință la rude, însă nu a putut suporta durerea și a sunat după ajutor. Prin urmare, bănuitul a fost reținut și escortat la spital. Victima, de asemenea se află sub controlul medicilor, fiindu-i provocate arsuri chimice la ochi. Pentru fapta comisă individul riscă pedeapsă cu pușcărie de până la șapte ani.

tsv.md

 


Advertisement

Moldova

Goană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video

O întrecere periculoasă între doi șoferi a avut loc la intrarea în orașul Ialoveni, punând în pericol alți participanți la trafic.

Publicat

Potrivit imaginilor apărute pe rețelele sociale, cei doi s-au angajat într-o cursă de viteză, ignorând regulile de circulație. Ajunși în fața unui semafor unde se formase o coloană de mașini, unul dintre șoferi a ales să circule pe contrasens, iar celălalt a mers pe acostament, pentru a-și continua goana.

Scenele au fost filmate de un alt participant la trafic și au stârnit reacții dure în mediul online. Internauții cer intervenția Poliției și sancționarea celor doi șoferi, pe care îi califică drept iresponsabili.


Citește mai departe

Moldova

Escroc căutat de Interpol, depistat și reținut în Republica Moldova

Un cetățean al Uzbekistanului, în vârstă de 30 de ani, anunțat în căutare internațională pentru escrocherie, a fost reținut pe teritoriul Republicii Moldova. Bărbatul era căutat de Biroul Național Central Interpol Uzbekistan, fiind vizat de o măsură preventivă de arest.

Publicat

Potrivit autorităților, acesta a fost identificat și localizat în urma unor acțiuni speciale desfășurate de ofițerii Inspectoratului General pentru Migrație, cu sprijinul Inspectoratului Național de Investigații. După reținere, străinul a fost plasat în arest pentru 72 de ore.

În această perioadă urmează să fie inițiată procedura de extrădare, iar bărbatul riscă o pedeapsă de până la 8 ani de închisoare pentru faptele de care este acuzat.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Beat și violent: a încercat să ia arma unui polițist și a ajuns la închisoare

Un bărbat de 32 de ani a fost condamnat la un an de închisoare, cu executare, după ce a agresat un polițist aflat în misiune, în municipiul Chișinău.

Publicat

Incidentul s-a produs în noaptea de 1 mai, când oamenii legii au intervenit la o sesizare privind un grup de persoane aflate în stare de ebrietate și cu comportament agresiv pe o stradă din capitală.

Potrivit anchetei, după ce a fost dus la Inspectoratul de Poliție Botanica, bărbatul a continuat să fie violent, iar în timpul testării alcoolscopice a încercat să sustragă arma unui polițist, provocând o altercație. Ofițerul a fost lovit cu pumnul în față și amenințat, iar agresorul a fost ulterior trimis în judecată.

Instanța l-a condamnat la un an de detenție într-un penitenciar de tip semi-închis, iar bărbatul și-a recunoscut vina pentru faptele comise.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii