Rețele de socializare

Diaspora

Italia: Un moldovean care a furat 120 de roți de Parmigiano Reggiano, prins după 7 ani. Un muc de țigară l-a dat de gol

Un moldovean, complice la un furt de proporții în Italia, prins după șapte de căutări. L-a dat de gol un muc de țigară aruncat la locul infracțiunii.

Publicat

Presa din Italia scrie că acum șapte ani moldoveanul, în vârstă de 40 de ani, împreună cu mai mulți complici ar fi furat 120 de roți de cașcaval Parmigiano Reggiano, din depozitul unui magazin specializat de produse lactate din comuna Toana, Regio Emilia. Valoarea produsului furat este de 50.000 de euro.

Atunci, în data de 19 iulie 2013, când s-a aflat de furtul de proporții, la fața locului de depalsase un echipaj al carabinierilor, care au depistat la fața locului un muc de țigară, și au presupus atunci că unul dintre hoți ar fi fumat acolo în timpul comiterii infracțiunii.

Atunci mucul a fost dus pentru un test ADN, iar rezultatele au arătat că acest ADN nu coincide cu nicio persoană din baza de date a poliției italiene, de aceea a primit denumirea de Necunscut1.


După șapte ani de căutări, săptămâna precedentă, carabinierii din Parma i-au anunțat pe cei de la Toana că, în timpul investigației unei alte infracțiuni, probele biologice ale moldoveanului de 40 de ani au coincis 100% cu cele găsite acum 7 ani la locul furtului cașcavalului.

Prin urmare, acesta riscă să compară pe banca acuzaților atât pentru infracțiunea comisă recent, cât și pentru cea de acum 7 ani.

Poliția din Italia continuă investigațiile pentru a identifica și complicii moldoveanului de 40 de ani.

echipa.md


Diaspora

Transporta migranți libieni. Barcagiu moldovean, cercetat penal de autoritățile elene.

Un moldovean de 37 de ani este cercetat penal de autoritățile elene după ce a încercat să aducă ilegal în Grecia 30 de cetățeni din Libia. Potrivit presei străine, cazul a avut loc în data de 21 ianuarie curent.

Publicat

Forțele de ordine elene au anunțat preliminar că, o navă maritimă de patrulare costieră a observat în apropiere de insula Tilos o barcă. Observând nava, barcagiul a încercat să scape de urmărire, însă în scurt timp acesta a fost forțat să acosteze pe o plajă.
Ajunși, oamenii legii au depistat în barcă 31 de persoane, printre care patru femei și șapte copii. Migranții erau cetățeni ai Libiei și încercau să ajungă ilegal pe teritoriul Greciei. Totodată, s-a constatat că barca era condusă de moldovean.
Ca urmare, bărbatul a fost arestat, iar pe numele său a fost pornită o cauză penală.


Citește mai departe

Diaspora

/VIDEO/ Trafic de persoane în secolul XXI. Trei indivizi ar fi pus la cale o schemă criminală de recrutare a șoferilor moldoveni.

Trafic de persoane în secolul XXI. Trei indivizi au fost reținuți și plasați în arest, după ce ar fi recrutat mai mulți șoferi moldoveni și i-ar fi exploatat prin muncă. Victimele ar fi fost atrase în schema prin înșelăciune, iar o dată ce ar fi ajuns în Uniunea Europeană ar fi fost impuși să transporte migranți ilegali.

Publicat

Potrivit poliției, schema a fost pusă la cale începând cu anul 2021 și până în prezent. Membrii grupului criminal organizat ar fi recrutat moldoveni, care dețin permis de conducere. Suspecții promiteau potențialilor șoferi remunerări generoase, însă le ascundeau faptul pe cine anume ar urma să transporte.
În cele din urmă, odată ajunși în Ungaria, șoferii recrutați prin înșelăciune ar fi fost determinați de către membrii grupului să transporte ilegal pe teritoriul UE, circa 45 de refugiați Siria, Afghanistan, Irak, Bangladesh și India. Fiecare migrant în parte ar fi achitat organizatorilor între 5 mii și 7 mii de euro.
Ulterior, unii șoferi au fost reținuți de către autoritățile statelor tranzitate, fiind condamnați la pedepse cu închisoarea.
La data de 9 ianuarie curent, organele de drept au descins cu percheziții la domiciliile a trei suspecți, ultimii fiind reținuți pe un termen de 72 de ore.
Apoi, pe numele a doi învinuiți au fost emise mandate de arest preventiv, iar al treilea a primit arest la domiciliu.
În cazul în care vinovăția acestora va fi demonstrată, bărbații riscă o pedeapsă cu închisoare de la 10 la 20 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani.


Citește mai departe

Diaspora

Jaf comis în 19 secunde, în Italia: Un cuplu de moldoveni, reținuți

Ar fi vrut bani ușori, iar pentru asta riscă pușcărie. Un cuplu de moldoveni și complicele acestora, un tânăr de 23 de ani, sunt cercetați penal după ce ar fi jefuit un local din orașul Bologna, ziua în amiaza mare.

Publicat

Potrivit presei italiene, polițiștii ar fi fost alertați de către o femeie care a anunțat că o persoană necunoscută a pătruns în locul în care ea activează, după care ar fi atacat-o și ar fi sustras circa 4500 de euro.

În cadrul investigațiilor, oamenii legii au presupus că femeia minte, și asta pentru că jaful a durat doar 19 secunde. Mai exact, individul nu ar fi putut în acest interval scurt de timp să intre în încăpere, să agreseze femeia, să fure banii și să părăsească localul.


Totodată, polițiștii au analizat toate înregistrările și au identificat o dubă care, în ziua jafului se afla în apropierea localului. În urma măsurilor speciale de investigație, polițiștii au identificat proprietarul automobilului. Acesta a cooperat cu oamenii legii și a declarat că în ziua comiterii infracțiunii i-a dat mașina unui coleg de lucru, care s-a dovedit a fi falsul atacator.

Bărbatul a fost identificat și reținut, iar în cadrul audierilor a recunoscut că a săvârșit jaful în complicitate cu doi moldoveni- angajata localului și soțul acesteia.

Preliminar, italianul, dar și soțul angajatei localului nu sunt la prima abatere de la lege. Cercetările pe marginea acestui caz continuă.


Citește mai departe

topul săptămânii