Rețele de socializare

Moldova

„Urmează și rețineri”. CNA desfășoară percheziții la Direcția municipală siguranța alimentelor

Publicat

Centrul Național Anticorupție (CNA) și procurorii anticorupție desfășoară pe 25 mai percheziții la Direcția municipală siguranța alimentelor. Este vorba despre dosarele care vizează eliberarea contra cost a certificatelor sanitar-veterinare.

Potrivit reprezentanților CNA, sunt în vizor mai multe persoane, inclusiv medici sanitar-veterinari, transmite Newsmaker.MD.

„Urmează și rețineri. Suntem dislocați pe cel puțin 10 adrese, unde efectuăm percheziții”, se arată în declarația CNA.


Știrea se actualizează

Amintim că pe 20 aprilie, CNA a confirmată că mai mulţi funcţionari din cadrul laboratorului de expertiză sanitar-veterinară al Direcţiei Municipale pentru Siguranţa Alimentelor sunt bănuiţi că ar fi eliberat comercianţilor de la Piața Centrală certificate de calitate şi sanitar-veterinare contra mită.

Din documentările operate timp de trei luni de oamenii legii se estimează o sumă pretinsă drept mită de circa 100 000 de lei – bani care au fost calculaţi luând ca bază înregistrările obţinute de anchetatori. Suma reală, însă, care a intrat în afara circuitului oficial, ar putea fi de câteva ori mai mare.


În acest sens, trei medici veterinari și doi agenți economici au fost reținuți. Acţiunile de urmărire penală s-au desfăşurat la domiciliile acestora, în birourile de serviciu şi automobile, dar şi în halele din Piaţa Centrală a municipiului Chişinău.

Advertisement

Moldova

Conflict între vecini în capitală. Un șofer și-a găsit mașina cu roțile sparte și capota desenată

Dimineața a început cu stângul pentru un șofer din capitală. Acesta și-a găsit mașina cu roțile dezumflate și capota desenată cu graffiti.

Publicat

Incidentul a avut loc pe strada Ion Doina Aldea-Teodorovici din sectorul Buiucani al capitalei.

Potrivit proprietarului, doi locatari din același bloc ar fi responsabili de vandalism. Aceștia ar ocupa întreaga parcare cu patru automobile și ar amenința pe oricine încearcă să parcheze în aceste locuri.


Cazul a fost înregistrat la Inspectoratul de Poliție. Redacția Realitatea.md a solicitat mai multe informații de la ofițera de presă a poliției capitalei, Cristina Talpă:

„În continuare sunt întreprinse acțiuni pentru identificarea tuturor circumstanțelor și atragerea la răspundere legală a persoanelor implicate”, a precizat Talpă.


Citește mai departe

Moldova

Grupare de traficanți de droguri, destructurată în Capitală — reținuți în flagrant cu un nou lot de marijuana.

Operațiune antidrog în Chișinău. Ofițerii Direcției Antidrog a INI, împreună cu procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, Oficiul Botanica, au reușit să destructureze activitatea unei grupări specializate în comercializarea de marijuana pe teritoriul Capitalei.

Publicat

Cei doi suspecți, de 20 și 25 de ani, originari din nordul țării, dar stabiliți temporar în Chișinău, erau deja cunoscuți oamenilor legii pentru fapte similare. Anchetatorii spun că aceștia și-ar fi reluat activitatea infracțională, folosind metode sofisticate de camuflare și distribuție.

Investigațiile, desfășurate timp de două luni, au arătat că traficanții cumpărau droguri în cantități mari — de până la două kilograme — și le redistribuiau altor dealeri prin intermediul unor persoane de încredere. Pentru documentarea activității, în schemă a fost infiltrat un polițist sub acoperire, care a efectuat mai multe achiziții de control.

Finalul operațiunii a venit la sfârșitul lunii octombrie, când suspecții au fost prinși în flagrant în timp ce încercau să vândă un nou lot de marijuana. În mașina cu care se deplasau, polițiștii au găsit pachete cu droguri și telefoanele folosite la tranzacții. Vehiculul a fost ridicat și urmează să fie supus sechestrării.


Cei doi au fost arestați pentru 30 de zile, iar dacă vor fi găsiți vinovați, riscă între 7 și 15 ani de închisoare.


Citește mai departe

Moldova

Distracție penală: Doi minori, prinși după ce ar fi furat un Mercedes în capitală

Doi minori, de 13 și 15 ani, din raioanele Edineț și Orhei, au ajuns în atenția polițiștilor după ce ar fi sustras un Mercedes dintr-un garaj din capitală.

Publicat

Potrivit informațiilor din cadrul anchetei, cei doi ar fi acționat noaptea, pătrunzând în garaj prin deteriorarea sistemului de închidere și folosind cheile găsite în interior pentru a fura vehiculul, evaluat la peste 270.000 de lei. Minorul de 15 ani a urcat la volan și a pornit mașina.

În timpul deplasării, autoturismul a fost observat de un echipaj de poliție, însă conducătorul nu a respectat somațiile de a opri și și-a continuat traseul. La un moment dat, acesta a pierdut controlul volanului, iar mașina s-a izbit de un obstacol.


După impact, cei doi minori au părăsit autoturismul și au încercat să fugă, însă polițiștii Inspectoratului de Poliție Buiucani i-au depistat la scurt timp.

Minorul de 15 ani este cercetat penal conform legislației în vigoare și, dacă vinovăția sa va fi demonstrată, riscă o pedeapsă de până la 3 ani de închisoare.

Pe parcursul tuturor acțiunilor procesuale, drepturile și garanțiile procedurale ale ambilor minori au fost respectate integral.


Investigațiile continuă pentru clarificarea tuturor circumstanțelor cazului.

Citește mai departe

topul săptămânii