Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Au furat de 50.000 de lei

Au comis 20 de furturi în decurs de o lună, iar acum riscă pușcărie de până la patru ani. Este vorba despre un minor de 15 ani și un tânăr de 25 de ani.

Publicat

În luna aprilie poliția a primit mai multe plângeri, în care victimele au comunicat despre doi indivizi implicați în comiterea unui șir de furturi din diferite blocuri de locuit, dar și automobile în sectorul Botanica din capitală. La locurile incidentelor au intervenit polițiștii care au ridicat imaginile de la camerele de supraveghere. În video se văd doi bănuiți, care prin diverse metode pătrund în clădiri și sustrag diferite lucruri.

Timp de o lună suspecții au reușit să fure mai multe biciclete, cărucioare pentru copii și diverse bunuri din automobile. Prejudiciul cauzat părților vătămate a fost estimat la suma de 50 de mii de lei. În urma mai multor căutări oamenii legii au reușit să rețină minorul de 15 ani. Tânărul de 25 de ani a fost anunțat în căutare. Audiat, băiatul și-a recunoscut vina.

DIN DECLARAȚIILE MINORULUI:


– Pentru ce ai fost adus la IP Botanica?

– Pentru furt.

– Câte furturi ai comis în luna aprilie?


– Aproximativ 20 de furturi.

Este de menționat că ambii indivizi nu sunt la prima abatere de la lege, anterior fiind judecați pentru infracțiuni similar. Poliția continuă investigațiile cu scopul de a stabili toate circumstanțele cazului, dar și pentru a localiza al doilea complice.

echipa.md


Ediție TV

/VIDEO/ A accidentat un minor și l-a lăsat rănit, în stradă. Mama băiatului se teme că șoferul va scăpa nepedepsit

Un minor de 17 ani a ajuns la spital după ce un șofer a dat peste el. Despre caz ne-a relatat mama băiatului, căreia îi este frică că șoferul va scăpa nepedepsit.

Publicat

Potrivit femeii, totul a avut loc în satul Ciutulești din raionul Florești, în data de 07 iunie. Băiatul ei se plimba prin sat cu motocicleta, iar într-o intersecție a fost accidentat de o mașină, care ieșise pe contrasens. Ulterior, șoferul ar fi părăsit locul accidentului. Femeia ne-a trimis și imagini de la fața locului.

Mama minorului ne-a mai povestit că băiatul ei a fost grav rănit, și a suportat și o intervenție chirurgicale. Cu toate astea, din spusele femeii, mersul anchetei derulează destul de lent, iar ei îi este frică ca șoferul vinovat să scape de pedeapsă. Contactat pentru o reacție, ofițerul de presă de la IP Florești, Ina Moscaliuc ne-a declarat că șoferul suspectat de comiterea accidentului a fost identificat în aceeași zi.

El s-a dovedit a fi un locuitor al satului Ciutulești în vârstă de 35 de ani. Potrivit sursei, ancheta este în curs de investigație, și se derulează în așa un tempou deoarece, la locul accidentului nu se afla nimeni când a venit poliția, șoferul fugise, iar minorul a fost dus la spital, de aceea este nevoie de timp pentru a restabili complet cronologia celor întâmplate.


Șoferul vinovat va fi tras la răspundere în funcție de gravitatea leziunilor suferite de minor.


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Curier de droguri, reținut

Un individ de 22 de ani este suspectat de punerea în circulație a substanțelor psihotrope pe teritoriul capitalei.

Publicat

Poliția a primit o informație operativă, precum că un tânăr urmează să plaseze droguri în mai multe ascunzișuri din oraș. Oamenii legii s-au deplasat imediat pe adresa indicate de informator și nu au dat greș. Pe strada Melestiu din sectorul Centru al capitalei, forțele de ordine l-au reținut pe suspect, Întrebat dacă acesta deține careva substanțe interzise asupra lui, acesta a răspuns afirmativ.

Prin urmare, tânărul a fost escortat la sectorul de poliție. Acolo, individul a predat oamenilor legii un cântar, două pachete de tip zip-lock în care se aflau 47 pachețele cu droguri și un alt pachet ce conținea substanță solidă de culoare albă sub formă de praf și cristale. În cazul în care tânărul ar fi reușit comercializarea drogurilor, acesta ar fi obținut un profit de circa 20 de mii de lei.

Ulterior, substanțele ridicate au fost transmise la laborator pentru expertize. Este de menționat că individul a mai fost judecat pentru infracțiuni analogice. Suspectul a fost plasat în arest pentru 30 de zile pentru circulația ilegală a drogurilor în proporții deosebit de mari.


Conform legii, acesta riscă pușcărie de până la 15 ani.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Va sta tot restul vieții după gratii

Un bărbat din nordul republicii a fost condamnat la detenție pe viață după ce doi ani la rând și-a abuzat și hărțuit sexual fiicele minore, rămase în grija sa.

Publicat

Sentința a fost dictată după ce Procuratura raionului Ocnița i-a demonstrat vina pentru trei capete de acuzare: viol, acțiuni violente cu caracter sexual și hărțuire sexuală.

Potrivit probatoriului, în intervalul anilor 2018 – 2020, inculpatul și-a abuzat sexual fiica de 14 ani și a hărțuit-o pe sora acesteia de 11 ani. Abuzurile bărbatului erau sistematice și întâmplau în timp ce mama fetelor era la muncă peste hotare, victimele rămânând în grija tatălui.

Adevărul a ieșit la iveală peste doi ani, când fetița mai mare i-a povestit bunicii despre calvarul prin care au trecut, femeia anunțându-i pe oamenii legii, pe acest caz fiind pornită o cauză penală, iar agresorul reținut și deținut în custodia statului până la pronunțarea verdictului.


Fiind audiat de procurori, bărbatul nu și-a recunoscut vina. Potrivit materialelor, inculpatul a mai fost în conflict cu legea, fiind anterior condamnat pentru acțiuni similare, comise față de soție.

Victimelor violenței sexuale le-a fost oferită asistență medicală, socială și consiliere psihologică în vederea reabilitării.

Sentința este cu drept de atac în condițiile legii.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii