Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/Patru polițiști au avut de suferit în urma unui grav accident rutier. Unul dintre ei a fost strivit între două automobile

Patru polițiști au avut de suferit în urma unui grav accident rutier, unul dintre ei a fost strivit de un automobil în timp ce documenta un șofer în stare de ebrietate la volan

Publicat

În noaptea de 24 aprilie, în jurul orei 01.55 un echipaj de patrulare al Direcției de patrulare Nord a INSP, aflându-se pe strada Aerodromului din municipiul Bălți au stopat un automobil de marca Opel care se deplasa neuniform, condus de un tânăr de 19 ani, ce avea ca pasager un alt tânăr de 20 de ani. În urma testării alcoolscopice s-a stabilit că șoferul avea o concentrație de 0,80 mg/l alcool în aerul expirat.

Imediat acesta a fost înlăturat de la volan, fiind solicitată intervenția altui echipaj pentru evacuarea automobilului la parcarea specială.
Ajunși la fața locului, polițiștii din al doilea echipaj, au continuat procedura de documentare împreună cu colegii din primul echipaj, având cu toții girofarurile automobilelor de serviciu conectate regulamentar.

La un moment dat, din direcția străzii Ștefan cel Mare spre Aerodromului, cu viteză excesivă se deplasa automobilul de marca Toyota, conducătorul căreia a pierdut controlul volanului și s-a tamponat în automobilele ce staționau pe acostament, tamponând un polițist de 28 de ani și strivind între două automobile, un alt polițist de 31 de ani.


Alți doi polițiști, dar și persoanele aflate la fața locului s-au ales cu diverse traumatisme. În rezultatul documentării cazului s-a stabilit că, la volanul automobilului Toyota se afla un bărbat de 35 de ani, în stare de ebrietate, cu o concentrație de alcool de 0,77 mg/l, având ca pasageră o femeie de 47 de ani.

Inițial șoferul din automobilul Toyota a încercat să mintă, declarând că la volan s-ar fi aflat femeia, însă în urma documentării cazului s-a stabilit că în timpul producerii accidentului rutier, la volanul automobilului Toyota se află bărbatul de 35 de ani care conducea în stare de ebrietate.

Actualmente, doi polițiști se află la spitalul de urgență din Bălți în stare gravă și alți doi sunt internați în stare de gravitate medie.


Pe acest caz a fost inițiat un proces penal în cadrul căruia urmează a fi efectuate acțiuni de urmărire penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Moldova

Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei

Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.

Publicat

Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.


Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Mașină scăpată de sub control, proiectată în gard la intrarea în Vrănești

Un accident rutier s-a produs miercuri, 17 decembrie, la intrarea în localitatea Vrănești, raionul Sîngerei, după ce șoferul unui automobil a pierdut controlul volanului din cauza condițiilor meteo.

Publicat

Mașina a ajuns în gardul unei gospodării, care s-a prăbușit în urma impactului, iar autoturismul a fost serios avariat.

Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.


Polițiștii investighează circumstanțele în care s-a produs accidentul.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Tractor răsturnat după un carambol pe M-3, la Congaz: mai multe persoane rănite

Un accident în lanț, cu implicarea unui tractor și a două automobile, s-a produs miercuri seara pe traseul M-3, între Congaz și Alexeevca, din UTA Găgăuzia.

Publicat

Un Volkswagen Sharan a lovit remorca tractorului, care s-a răsturnat, iar autoturismul a fost proiectat pe contrasens, unde s-a izbit de un Volvo, , potrivit PulsMedia.MD.

În urma impactului, trei persoane au fost rănite și transportate la spitalul din Comrat.


Circumstanțele accidentului sunt investigate de poliție.


Citește mai departe

topul săptămânii