Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Accident în lanț pe o stradă din Chișinău. Ambulanța la fața locului

Un bărbat a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce trei automobile s-au ciocnit în lanț pe o stradă din capitală.

Publicat

În accident au fost implicate trei automobile de marca Seat, Toyota și Volkswagen. La volanul primului automobil se afla un șofer în vârstă de 60 de ani, iar celelalte erau conduse de șoferi în vârstă de 30 și respectiv 40 de ani, transmite deschide.md

În urma impactului, toate trei automobile au fost avariate, iar șoferul Seat-ului a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul, iar șoferul care va fi găsit vinovat riscă să se aleagă cu o amendă în mărime de 1500 de lei și 6 puncte de penalizare.



Moldova

Goană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video

O întrecere periculoasă între doi șoferi a avut loc la intrarea în orașul Ialoveni, punând în pericol alți participanți la trafic.

Publicat

Potrivit imaginilor apărute pe rețelele sociale, cei doi s-au angajat într-o cursă de viteză, ignorând regulile de circulație. Ajunși în fața unui semafor unde se formase o coloană de mașini, unul dintre șoferi a ales să circule pe contrasens, iar celălalt a mers pe acostament, pentru a-și continua goana.

Scenele au fost filmate de un alt participant la trafic și au stârnit reacții dure în mediul online. Internauții cer intervenția Poliției și sancționarea celor doi șoferi, pe care îi califică drept iresponsabili.


Citește mai departe

Moldova

Escroc căutat de Interpol, depistat și reținut în Republica Moldova

Un cetățean al Uzbekistanului, în vârstă de 30 de ani, anunțat în căutare internațională pentru escrocherie, a fost reținut pe teritoriul Republicii Moldova. Bărbatul era căutat de Biroul Național Central Interpol Uzbekistan, fiind vizat de o măsură preventivă de arest.

Publicat

Potrivit autorităților, acesta a fost identificat și localizat în urma unor acțiuni speciale desfășurate de ofițerii Inspectoratului General pentru Migrație, cu sprijinul Inspectoratului Național de Investigații. După reținere, străinul a fost plasat în arest pentru 72 de ore.

În această perioadă urmează să fie inițiată procedura de extrădare, iar bărbatul riscă o pedeapsă de până la 8 ani de închisoare pentru faptele de care este acuzat.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Beat și violent: a încercat să ia arma unui polițist și a ajuns la închisoare

Un bărbat de 32 de ani a fost condamnat la un an de închisoare, cu executare, după ce a agresat un polițist aflat în misiune, în municipiul Chișinău.

Publicat

Incidentul s-a produs în noaptea de 1 mai, când oamenii legii au intervenit la o sesizare privind un grup de persoane aflate în stare de ebrietate și cu comportament agresiv pe o stradă din capitală.

Potrivit anchetei, după ce a fost dus la Inspectoratul de Poliție Botanica, bărbatul a continuat să fie violent, iar în timpul testării alcoolscopice a încercat să sustragă arma unui polițist, provocând o altercație. Ofițerul a fost lovit cu pumnul în față și amenințat, iar agresorul a fost ulterior trimis în judecată.

Instanța l-a condamnat la un an de detenție într-un penitenciar de tip semi-închis, iar bărbatul și-a recunoscut vina pentru faptele comise.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii