Moldova
/VIDEO/ Prins la locul faptei. Un individ care a dat buzna într-un magazin, reținut
Un bărbat de 27 ani, locuitor al capitalei, a fost reținut în flagrant de către un echipaj al BPRO a Direcției de Poliție a mun. Chișinău, pentru comiterea unui furt dintr-un magazin.

În noaptea de 15 spre 16 aprilie curent, polițiștii au fost sesizați de către reprezentanții unui magazin, comunicând că agenții de pază au reținut un individ care a sustras mai multe bunuri din magazinul amplasat pe str. Ceucari. La fața locului imediat s-a deplasat grupa operativă a inspectoratului, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Ulterior în cadrul acțiunilor de documentare și cercetare la fața locului, forțele de ordine au stabilit că suspectul a pătruns în magazin prin forțarea ușii de la intrare, de unde a sustras produse cosmetice.
Prejudiciul cauzat de către individ a fost estimat la suma de 5 000 lei.
Urmare a măsurilor întreprinse suspectul a fost reținut și escortat la inspectorat. În cadrul acțiunilor procesual penale acesta și-a recunoscut vina.
Actualmente bărbatul este cercetat penal în stare de arest pentru furt, iar conform legislației în vigoare, pentru fapta comisă riscă amendă până la 67 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 4 ani.
Moldova
Un moldovean, prins cu un bebeluș de 3 luni, răpit dintr-un spital olandez
Un moldovean de 45 de ani a fost oprit la frontiera dintre Germania și Regatul Țărilor de Jos cu pruncul de doar trei luni, răpit dintr-un spital olandez. Cazul a avut loc zilele trecute, însă Poliția Federală din Germania a anunțat despre acest lucru abia miercuri, 11 iunie.

Potrivit autorităților germane, în timpul aflării în misiune de serviciu pe autostrada A280, un echipaj al Poliției a oprit pentru verificări un automobil, la volanul căruia se afla un bărbat din R. Moldova, scrie Deschide.MD.
Inițial, s-a constatat că bărbatul avea interdicție de intrare în Germania. Ulterior, în automobil a fost depistat și pruncul. Conform datelor prezentate, moldoveanul a fost anunțat în căutare de autoritățile olandeze după ce și-a răpit copilul din spital, unde ultimul urma tratament.
Ca urmare, bebelușul a fost transportat la spital, iar moldoveanul a fost predat organelor de drept olandeze, fiind suspectat de răpirea copilului.
Moldova
/VIDEO/ Evaziune de 164 milioane lei. Administratorul și contabilul unui call centru, bănuiți de spălare de bani.
Un call centru din Chișinău ar fi prejudiciat statul cu peste 164 de milioane de lei, beneficiind ilegal de facilități fiscale. Procurorii PCCOCS și inspectorii Serviciului Fiscal de Stat au descoperit o schemă de evaziune și spălare de bani, care ar fi fost pusă la cale de administratorul și contabilul companiei, ambii recunoscuți ca bănuiți.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2019–2023, firma ar fi declarat că activează într-un domeniu eligibil pentru regim fiscal preferențial, deși, în realitate, desfășura activități pentru care nu se aplicau aceste facilități. Astfel, timp de patru ani, nu ar fi achitat obligațiile către stat, provocând o gaură considerabilă în bugetul public.
După ce au păgubit statul cu peste 164 de milioane de lei, cei doi ar fi încercat să „spele” o parte din bani, investindu-i prin alte companii ca să le piardă urma. Procurorii spun că peste 31 de milioane de lei ar fi ajuns într-o companie de creditare nebancară.
În cele din urmă, administrația call centrului s-a trezit cu procurorii și mascații de la „Fulger” la ușă. Au fost ridicate documente contabile, tehnică de calcul, înscrisuri, dar și sume impresionante de bani: peste 900.000 de lei, 90.000 de euro și 30.000 de dolari americani, despre care anchetatorii cred că provin din activitatea frauduloasă.
Cercetările continuă, iar între timp, cei doi bănuiți beneficiază de prezumția nevinovăției.
Moldova
Doi copii, aflați în pericol: Au fost salvați la timp de pompierii din capitală.
Momente tensionate în capitală, unde doi copii de vârstă preșcolară s-au pomenit în pericol. Unul a rămas blocat într-un automobil, celălalt – încuiat singur într-un apartament. Din fericire, micuții au fost salvați la timp de pompieri.

Primul caz a avut loc în dimineața de 12 iunie, pe strada Paris. Un băiețel de doar un an și trei luni a rămas blocat în mașină, după ce ușile s-au încuiat automat, iar mama lui nu a mai putut deschide vehiculul. Speriată, femeia a cerut ajutor. Salvatorii au ajuns imediat și au reușit să elibereze copilul în siguranță.
Al doilea incident s-a petrecut la câteva ore distanță, pe strada Mihail Sadoveanu. Un copil de trei ani, lăsat singur în apartament, a încuiat ușa pe interior. La întoarcere, mama sa nu a mai putut intra în locuință. Din fericire, echipa de intervenție a acționat rapid și băiatul a fost găsit nevătămat.
Pompierii trag un semnal de alarmă: copiii nu trebuie lăsați singuri nici măcar pentru câteva minute. Supravegherea permanentă este esențială, mai ales când vine vorba de cei mici, care pot ajunge în situații de risc în doar câteva clipe.
În cazuri de urgență, apelați imediat Serviciul 112.
-
Moldova3 zile în urmă
Accident fatal în Italia: O moldoveancă și iubitul ei român au murit striviți de o dubă.
-
Moldova3 zile în urmă
/VIDEO/ Evaziune fiscală de milioane, descoperită de PCCOCS: Spălare de bani, salarii „în plic” și fără bonuri fiscale de 13 milioane de lei.
-
Moldova7 zile în urmă
Tragedie greu de imaginat: Un copil de doi ani a murit strivit de aragaz, la Drochia.
-
Moldovao zi în urmă
Accidentul cu 4 răniți la intrarea în Orhei, surprins video: Momentul când un șofer intră pe contrasens, lovește un Volkswagen și apoi alte două mașini
-
Moldova7 zile în urmă
Carambol la Ialoveni: Patru mașini au fost implicate într-un accident violent.
-
Moldova4 zile în urmă
Un șofer a ieșit pe contrasens și a provocat un carambol, la Orhei: patru persoane- la spital
-
Moldova2 zile în urmă
/VIDEO/ Scene ca-n filme, la Criuleni: Un tânăr- jefuit, urcat cu forța într-o mașină și agresat de o gașcă.
-
Moldova7 zile în urmă
Viteză extremă pe centura capitalei: Doi șoferi au fost prinși cu peste 180 km/h.