Romania
/FOTO/ Un moldovean ce deținea un document de identitate fals, a fost reținut de poliția de frontieră română
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un cetățean din Republica Moldova, în portofelul căruia a fost descoperită o carte de identitate românească falsă.
În data de 09 aprilie a.c., în jurul orei 09.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a intra în ţară, ca pasager într-un autocar ce venea din Cehia, cetățeanul din Republica Moldova, P.M., în vârstă de 35 de ani.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra persoanei, în urma căruia a fost descoperită ascunsă, în portofelul bărbatului, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, pe care era imprimată fotografia persoanei în cauză.
Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond specifice unuia autentic, fiind fals.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat cartea de identitate descoperită la controlul de frontieră în Franţa, prin intermediul unei persoane ale cărei date nu le cunoaște, plătind suma de 130 de euro. A folosit apoi cartea de identitate pentru a obţine un loc de muncă şi pentru a închiria o locuinţă în Franţa.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
Romania
Scandal uriaş cu bâte şi lopeţi între 10 moldoveni băuţi şi mai mulţi localnici din Bistriţa, România
A fost scandal uriaș într-o comună din Bistrița-Năsăud. Zece cetățeni din Republica Moldova care erau băuți s-au luat la bătaie cu mai mulți localnici, printre care și primarul și viceprimarul localității.
Totul s-a petrecut în localitatea Şieuţ din Bistriţa Năsăud, după ce microbuzul în care se aflau cei 10 cetățeni din Republica Moldova s-a rătăcit. Practic, GPS-ul a dat o cale greșită, scrie antena3.ro.
Au intrat pe un drum comunal, iar mașina lor s-a defectat. De supărare, mulți dintre cei 10 moldoveni au început să consume băuturi alcoolice, după care au mers la primărie să ceară explicații de ce nu vine nimeni în ajutorul lor. Practic, ei au cerut ca autoritățile să-i intervină și să îi trateze.
În momentul în care cei de la primărie le-au cerut să părăsească clădirea pentru că se termina programul, a început scandalul și cei din Republica Moldova au început să lovească în stânga și în dreapta.
Conflictul a continuat pe străzile din fața primăriei. Înarmați cu lopeți, cu bâte și cu cozi de mătură au început să-i lovească şi pe cei din primărie.
În cele din urmă au venit la fața locului cei de la poliție și de la jandarmerie pentru a restabili ordinea, dar și două ambulanțe care au găsit 5 victime la fața locului.
Doar două persoane, un bărbat de 65 şi unul de 68 de ani, au vrut să meargă la spital la unitatea de primiri urgențe din Bistrița-Năsăud.
Cinci dintre agresori sunt reținuți pentru 24 de ore și vor fi duși în fața judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.
Ei sunt cercetați pentru loviri și alte violențe, tulburare a liniștii și ordinii publice, precum și violarea sediului profesional.
Romania
/VIDEO/ Cinci persoane implicate într-un accident în România. Microbuzul cu pasageri, înmatriculat în Moldova
Cinci persoane au scăpat, în după-amiaza de 25 septembrie, fără răni după un accident în care au fost implicate două autovehicule.
Potrivit ISU Suceava în Poiana Stampei s-a produs o coliziune între un autoturism și o autoutilitară, scrie newsbucovina.ro.
În incident au fost implicate cinci persoane, neîncarcerate.
Din fericire, niciuna dintre acestea nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, arată ISU Suceava.
În zonă au intervenit pompierii militari ai Punctului de Lucru Poiana Stampei cu modulul SMURD, respectiv o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2.
Romania
Moldovean depistat de către polițiștii de frontieră români cu o bancnotă falsă
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări cu privire la un bărbat asupra căruia a fost găsită o bancnotă de 100 de dolari SUA, ce s-a dovedit a fi falsă.
În data de 19 aprilie a.c., în jurul orei 10.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea -I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, o persoană cu dublă cetățenie, în vârstă de 34 de ani, conducând un autoturism înmatriculat în Republica Moldova.
În baza analizei de risc pe linia combaterii documentelor false sau falsificate, s-a efectuat un control amănunţit asupra bărbatului, în urmă căruia a fost descoperită, ascunsă în portofelul acestuia, o bancnotă de 100 de dolari SUA, care nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond ale uneia autentice, fiind falsă.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat bancnota în cauză de la o persoană necunoscută din Istanbul și nu are cunoștință despre faptul că aceasta este falsă.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulație de valori falsificate, sub aspectul deținerii, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
-
Moldova3 zile în urmă
IMAGINI (+18) O „mamă” filmată cum își agresează bebelușul! Tânăra reținută, copilul – la spital
-
Moldova2 zile în urmă
Poliția vine cu detalii în cazul micuței maltratate de propria mamă, la Tohatin! La poliție s-a adresat tatăl copilului
-
În căutare2 zile în urmă
O minoră de 16 ani din raionul Florești, dispărută de circa două săptămâni! Poliția cere ajutorul cetățenilor