Rețele de socializare

Moldova

50 documente falsificate, identificate în zilele de weekend

Un permis de conducere neveridic și alte 49 de teste Covid-19 cu indici necaracteristici au fost ridicate în timpul verificărilor.

Publicat

Incidentele au fost înregistrate atât pe sensul de intrare cât și pe ieșire. Dintre persoanele documentate 49 sunt cetățeni ai Republicii Moldova și unul din Federația Rusă.

Echipa mixtă formată din angajații Secției Echipe Mobile și ofițerii de investigații din cadrul Direcției regionale Nord au acționat în baza unei informații operative oprind în trafic un mijloc de transport de model Chrysler Voyager cu plăcuțele de înmatriculare bulgărești. La volanul autoturismului se afla un locuitor al raionului Ocnița în vârstă de 31 de ani.

Solicitat să prezinte actele necesare, conducătorul auto a oferit un permis de conducere care ar fi eliberat de către autoritățile ucrainene. Asupra acestuia imediat au fost sesizate lipsa elementelor de protecție. Ulterior, actul a fost verificat suplimentar și s-a adeverit falsul actului. Despre cele depistate, tânărul nu a dorit să comunice nimic. Acesta și-a continuat călătoria după ce la volanul mașinii s-a urcat soția acestuia.


Alte 49 de falsuri în acte au fost înregistrate pe parcursul zilelor de weekend în mai multe puncte de trecere ale frontierei. Dintre persoanele documentate 48 sunt conaționali și unul este cetățean al Federației Ruse. Cei mai mulți din ei au obținut actele cu pricina prin intermediul persoanelor terțe. 20 de teste cu rezultatul negativ la Covid-19 au fost identificate în Aeroportul Internațional Chișinău, 16 în PTF Criva, celelalte în PTF Sculeni, Tudora, Giurgiulești-Galați.

Ca urmare a celor depistate polițiștii de frontieră continuă cercetările până la elucidarea tuturor circumstanțelor. Dacă se vor găsi vinovate, persoanele vizate riscă amendă conform art. 361 al.(1) Cod Penal al Republicii Moldova.


Moldova

Descoperire tragică la Ștefan Vodă: Bărbatul căutat de 3 zile de poliție și rude, găsit strangulat

Și-ar fi pus capăt zilelor. Bărbatul în vârstă de 66 de ani din raionul Ștefan Vodă, care pe 23 aprilie a dispărut fără veste a fost găsit strangulat într-o pădure, la 3 kilometri de propria casă.

Publicat

Descoperirea macabră a fost făcută în dimineața de 26 aprilie, iar despre tragedie au fost anunțate și rudele bărbatului care-l anunțase în căutare. Amintim că pe 23 aprilie, bărbatul a plecat de acasă, din satul Feștelița, fără să anunțe pe cineva și nu a mai revenit.

Apropiații bărbatului s-au adresat la poliție după ajutor, iar oamenii legii au dat anunțuri inclusiv în presă, pentru a găsi bărbatul.

Din nefericire, când a fost depistat, viața lui nu mai putea fi salvată.


Pe caz a fost inițiată o anchetă, iar dacă se va confirma versiunea de suicid, oamenii legii vor trebui să constate ce l-ar fi făcut pe bărbat să recurgă la acest gest extrem.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Cât costă eliberarea de armată în nordul țării? CNA a aflat „tarifele” de la un militar reținut pentru trafic de influență

Pentru 1.400 de euro era gata să scape un tânăr de înrolarea în armată. Un militar din Bălți a fost reținut de ofițerii CNA în momentul când primea mită.

Publicat

Suspectul activează la Centrul Militar Teritorial Bălți și l-ar fi convins pe un tânăr că ar avea influență asupra persoanelor publice din cadrul Centrului Militar de la Edineț și că i-ar putea convinge să tergiverseze procesul de încorporare în serviciul militar, până când beneficiarul va împlini vârsta limită de 27 ani, cu eliberarea ulterioară a livretul militar.

Pentru acest favor, militarul ar fi cerut suma de 14.000 de euro. Se pare că tânărul a denunțat propunerea suspectului la CNA. Pe 25 decembrie, fără a bănui ceva, militarul s-a întâlnit cu tânărul în cauză pentru a prelua banii, însă a fost reținut în flagrant.

În prezent, el se află în izolatorul de detenție provizorie unde a fost închis pentru 72 de ore.


Procurorii din Bălți conduc urmărirea penală, iar dacă va fi găsit vinovat de trafic de influență, suspectul riscă până la 7 ani privare de libertate.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Ar fi comandat asasinarea fostului soț. O femeie din Cahul oferea 20.000 de euro ca bărbatul cărui îi jurase cândva iubire „să nu mai fie”

Ar fi comandat asasinarea fostului soț. O femeie de 50 de ani din Cahul riscă ani grei de pușcărie pentru că a încercat să organizeze un omor.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, la început de aprilie, suspecta  a început să caute prin diverse metode un executor al planului ei, oferind în schimb 20.000 de euro.

La începutul acestei săptămâni, ea ar fi găsit un asasin, însă, femeia nu știa că de fapt, a dat peste un agent sub acoperire. Conform planului, fostul soț urma să fie otrăvit, iar în acest scop femeia  a transmis executorului un recipient cu substanță toxică.

Totodată, ea l-a informat pe agent privind ora, numărul de înmatriculare al mașinii și itinerarul cu șanse maxime de asasinare a fostului soț.


Pentru ca femeia să nu-și dea seama că este „ajutată” de fapt de un polițist sub acoperire, a fost înscenată moartea fostului soț, iar femeia a fost reținută în flagrant în momentul când transmitea banii executorului.

Bănuita este reținută pe un termen de 72 de ani, iar la ea acasă au fost efectuate percheziții, de unde au fost ridicate înscrisuri de ciornă, bani folosiți la pregătirea omorului, precum și telefoane mobile cu probe ale comiterii infracțiunii. Investigațiile continuă, iar procurorii PCCOCS au cerut judecătoriei Ciocana arestul preventiv al bănuitei.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii