Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Un bărbat din Transnistria s-a ales cu mașina deteriorată pentru o observație făcută unui individ beat

Un bărbat s-a trezit cu mașina deteriorată, după ce a făcut observație unui necunoscut.

Publicat

Milițienii au înregistrat cazul în data de 7 aprilie, aproximativ la ora 13.00, în urma unui apel telefonic. Proprietarul vehiculului, un bărbat de 44 de ani a declarat că în timp ce se afla pe strada Valicenco dintr-o localitate din raionului Râbnița, de mașina lui s-a apropiat un individ. În timp ce bărbatul împreună cu prietenul lui ridicau mobila într-un apartament, suspectul s-ar fi așezat pe o canapea.

Proprietarul mașinii i-ar fi făcut observație și i-a cerut să plece de la bunurile străine. Bănuitul a așteptat ca bărbații să intre în scara blocului și în semn de răzbunare a spart farurile, după care a fugit de la fața locului. În scurt timp, suspectul a fost reținut. Acesta s-a dovedit a fi un localnic cu vârsta de 36 de ani.

Audiat, bărbatul a comunicat că era beat și nu își dădea seama de ceea ce face.


Acum, bănuitul va fi obligat să compenseze daunele provocate  și să răspundă în fața legii pentru fapta comisă.

mvdpmr.org


Advertisement

Moldova

/FOTO/ Un șofer a doborât cu mașina un gard, apoi un șopron. Bărbatul – internat în spital

Un șofer de 50 de ani a ajuns la spital după ce a doborât cu mașina sa mai întâi un gard, apoi, peretele unei construcții.

Publicat

Totul a avut loc în data de 11 aprilie, în jurul orei 10.00, pe o stradă din localitatea Chițcani din stânga Nistrului. Presa din regiune scrie că șoferul, din motive deocamdată neclare, ar fi pierdut controlul asupra volanului, iar mașina sa a derapat de pe traseu, a doborât un gard, a intrat într-o gospodărie și a distrus un șopron.

Imediat după impact, automobilistul, care, din fericire, se afla singur în mașină a fost dus la spital cu diferite traume. Acesta nu le-a putut explica milițienilor din regiune cauza din care nu s-a isprăvit cu ghidajul.

Alte circumstanțe se stabilesc.


echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ La 17 ani, curier de droguri. un minor, reținut de carabinieri

Un tânăr de 17 ani cu 12 pachete cu droguri identificat de carabinieri în sectorul Râșcani al capitalei.

Publicat

Cazul a avut loc la data de 09.04.2021 pe strada A. Saharov. O patrulă de carabinieri a Direcției Regionale Centru aflată în zonă, a observat tânărul care a devenit agitat la apariția oamenilor legii.

Astfel, din discuțiile cu acesta, individul a recunoscut că deține la sine mai multe pachete cu droguri, pe care le-a și prezentat benevol.

La fața locului a fost solicitată Grupa Operativă a IP Râșcani care a ridicat pachetele, în interiorul cărora se afla o substanță vegetală mărunțită de culoare verde.


Tânărul a fost condus la IP Râșcani pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ 67 de persoane, amendate pentru încălcarea regulilor împotriva răspândirii COVID-19

INSP zilnic desfășoară acțiuni de prevenire a încălcărilor rutiere. Însă mulți dintre ei uită că respectarea regulilor de circulație sunt vitale pentru siguranță lor.

Publicat

Astfel, pe parcursul nopții trecute, ofițerii de patrulare au activat întru depistarea încălcărilor rutiere, dar și a ordinii publice.
În total, pe teritoriul țării au fost depistate peste 210 încălcări, dintre care:
150 au încălcat regulile de circulație (depășirea limitei de viteză, nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră, defecțiuni tehnice în sistemul de frânare sau iluminare, dar și depistarea în starea de ebrietate la volanul unui autoturism).
Altele 67 de procese – verbale au fost întocmite pentru nerespectarea regulilor împotriva răspândirii virusului COVID -19.


Citește mai departe

topul săptămânii