Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ O tânără șoferiță a fost jefuită, în toiul nopții, chiar în timp ce încercat să-și repare mașina

Necazul nu vine singur. O tânără șoferiță a fost jefuită chiar în timp ce încercat să-și repare mașina. Totul a avut loc în noaptea de 29 martie, în preajma satului Oclanda din raionul Soroca.

Publicat

Tânăra de 26 de ani a fost nevoită să oprească din cauza că I s-a defectat mașina. În timp ce fata încerca să-și repare vehiculului, în apropiere a oprit un alt automobil, din care au ieșit trei indivizi. Aceștia ar fi agresat tânăra și i-ar fi furat geanta în care se aflau bunuri personale și un telefon mobil.

Șoferița a anunțat poliția, iar a doua zi, suspecții au fost reținuți. Ei s-au dovedit a fi trei tineri cu vârstele cuprinse între 15 şi 26 de ani, locuitori ai raioanelor Sîngerei și Dondușeni.

Toți trei și-ar fi recunoscut vina, iar o parte din bunuri au fost depistate la ei. La moment, doi dintre bănuiți sunt reținuți pentru 72 ore. Minorul este cercetat în libertate. Pentru faptele comise, bănuiții riscă câte 7 ani de detenție.


echipa.md


Moldova

/FOTO/ Un șofer a doborât cu mașina un gard, apoi un șopron. Bărbatul – internat în spital

Un șofer de 50 de ani a ajuns la spital după ce a doborât cu mașina sa mai întâi un gard, apoi, peretele unei construcții.

Publicat

Totul a avut loc în data de 11 aprilie, în jurul orei 10.00, pe o stradă din localitatea Chițcani din stânga Nistrului. Presa din regiune scrie că șoferul, din motive deocamdată neclare, ar fi pierdut controlul asupra volanului, iar mașina sa a derapat de pe traseu, a doborât un gard, a intrat într-o gospodărie și a distrus un șopron.

Imediat după impact, automobilistul, care, din fericire, se afla singur în mașină a fost dus la spital cu diferite traume. Acesta nu le-a putut explica milițienilor din regiune cauza din care nu s-a isprăvit cu ghidajul.

Alte circumstanțe se stabilesc.


echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ La 17 ani, curier de droguri. un minor, reținut de carabinieri

Un tânăr de 17 ani cu 12 pachete cu droguri identificat de carabinieri în sectorul Râșcani al capitalei.

Publicat

Cazul a avut loc la data de 09.04.2021 pe strada A. Saharov. O patrulă de carabinieri a Direcției Regionale Centru aflată în zonă, a observat tânărul care a devenit agitat la apariția oamenilor legii.

Astfel, din discuțiile cu acesta, individul a recunoscut că deține la sine mai multe pachete cu droguri, pe care le-a și prezentat benevol.

La fața locului a fost solicitată Grupa Operativă a IP Râșcani care a ridicat pachetele, în interiorul cărora se afla o substanță vegetală mărunțită de culoare verde.


Tânărul a fost condus la IP Râșcani pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ 67 de persoane, amendate pentru încălcarea regulilor împotriva răspândirii COVID-19

INSP zilnic desfășoară acțiuni de prevenire a încălcărilor rutiere. Însă mulți dintre ei uită că respectarea regulilor de circulație sunt vitale pentru siguranță lor.

Publicat

Astfel, pe parcursul nopții trecute, ofițerii de patrulare au activat întru depistarea încălcărilor rutiere, dar și a ordinii publice.
În total, pe teritoriul țării au fost depistate peste 210 încălcări, dintre care:
150 au încălcat regulile de circulație (depășirea limitei de viteză, nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră, defecțiuni tehnice în sistemul de frânare sau iluminare, dar și depistarea în starea de ebrietate la volanul unui autoturism).
Altele 67 de procese – verbale au fost întocmite pentru nerespectarea regulilor împotriva răspândirii virusului COVID -19.


Citește mai departe

topul săptămânii