Rețele de socializare

Moldova

INSP: 1220 de vitezomani și 38 de șoferi băuți, prinși pe traseele din țară

În perioada 27 – 29 martie curent, în urma activităților desfășurate pe întreg teritoriul țării, inspectorii de patrulare au depistat peste 2400 de încălcări ale RCR, dar au și intervenit în peste 120 de chemări parvenite la numărul 112, dintre care 20 cazuri au fost pe linia ordinii publice.

Publicat

Astfel, în zilele de odihnă, peste 1220 de șoferi au fost depistați de ofițerii Inspectoratului Național de Securitate Publică că au depășit limita de viteză admisă pe segmentul de drum. 243 de de șoferi au încălcat regulile de oprire şi neacordarea de prioritate pietonilor şi altor participanţi la traficul rutier, peste 340 de conducători auto nu au respectat indicatoarelor de semnalizare rutieră şi de acordare a priorităţii de trecere.

38 de conducători auto au fost înlăturați de la volanul mașinii deoarece au fost depistați în stare de ebrietate, iar alții 2 au refuzat să treacă testul alcoolscopic. În toate cazurile, șoferii au rămas fără permisul de conducere până la decizia instanței de judecată.

În aceste 2 zile, au avut loc 9 accidente rutiere grave, soldate cu 2 persoane decedate, iar 9 traumatizate.


Menționăm că vom intensifica patrularea pe întreg teritoriul țării, întru descurajarea și prevenirea conducerii în stare de ebrietate la volan și deplasării cu viteză excesivă, acestea fiind principalele cauze care pot genera accidente rutiere.

echipa.md


Advertisement

Moldova

/VIDEO/ Doi tineri, reținuți după un atac șocant asupra unei femei din satul Socola: Indivizii ar fi imobilizat bătrâna cu un cablu și ar fi bătut-o cu bestialitate pentru 33 de mii de lei.

O femeie de 88 de ani din satul Socola a trăit clipe de groază după ce, în martie 2024, doi indivizi mascați au intrat peste ea în locuință, au agresat-o și au jefuit-o. La aproape un an de la atac, polițiștii și procurorii au identificat și reținut suspecții.

Publicat

Este vorba despre doi tineri de 26 de ani din raionul Șoldănești, ambii cu antecedente penale. Aceștia sunt bănuiți că, în seara de 19 martie 2024, au pătruns în gospodăria femeii, care locuia singură. Cei doi ar fi ucis câinele din curte, apoi ar fi forțat ușa și ar fi intrat în casă. Acolo, victima a fost imobilizată cu un cablu și agresată fizic.

Bătrâna ar fi primit multiple lovituri cu pumnii, iar atacatorii au amenințat-o cu un cuțit pentru a le spune unde ține banii și bijuteriile. În final, aceștia ar fi sustras 33 000 de lei, un inel și o pereche de cercei din aur, apoi au dispărut.

Unul dintre suspecți a fost arestat preventiv pentru 30 de zile și ar fi recunoscut fapta, în timp ce celălalt se află deja după gratii în Penitenciarul nr. 11 Bălți, unde execută o pedeapsă pentru un omor comis în grup în vara anului 2024.


În urma perchezițiilor din penitenciar, realizate cu sprijinul Administrației Naționale a Penitenciarelor, a fost ridicat telefonul mobil al deținutului, care conținea informații importante pentru anchetă.

Cazul este cercetat în continuare, cei doi riscă să petreacă între 8 și 10 ani în închisoare.


Citește mai departe

Moldova

Doi recidiviști, reținuți pentru atacul brutal asupra unei femei de 88 de ani din Șoldănești

Doi tineri de 26 de ani din raionul Șoldănești, ambii cu antecedente penale, sunt suspectați că au comis un atac violent asupra unei bătrâne de 88 de ani din satul Socola, în martie 2024. Potrivit anchetatorilor, cei doi ar fi acționat mascați și purtând mănuși, pătrunzând seara în gospodăria femeii, care locuia singură.

Publicat

Suspecții au ucis câinele din curte, apoi au forțat ușa locuinței și au imobilizat victima, legând-o cu un cablu. Femeia a fost lovită în repetate rânduri și amenințată cu un cuțit, fiind obligată să spună unde își ține banii. Din casă au fost sustrase 33 000 de lei, un inel și o pereche de cercei din aur, după care agresorii au fugit.

Unul dintre suspecți a fost arestat pentru 30 de zile și și-a recunoscut vina. Celălalt se află deja în Penitenciarul nr. 11 Bălți, unde ispășește o pedeapsă pentru un omor comis în grup în vara anului 2024. În urma perchezițiilor din penitenciar, polițiștii au ridicat telefonul mobil al acestuia, găsind probe relevante pentru dosar.


Cercetările continuă, iar dacă vinovăția le va fi demonstrată, cei doi riscă între 8 și 10 ani de închisoare.


Citește mai departe

Moldova

Caz tragic în capitală: Un bărbat a murit după ce a căzut în gol de la etajul 7

Tragedie în capitală. Un bărbat a căzut în gol de la înălțime pe strada Albișoara. Totul a avut loc în prima parte a zilei de 3 decembrie.

Publicat

La fața locului, polițiștii au depistat corpul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 56 de ani. Preliminar, acesta ar fi căzut în gol de la etajul 7 al unui bloc de locuit, iar în urma traumatismelor suferite a decedat pe loc.

Pe caz a fost inițiată o anchetă. Toate circumstanțele producerii incidentului, precum și cauza exactă a decesului, urmează a fi stabilite în cadrul investigațiilor în desfășurare.


📌 În cazul în care detaliile expuse în acest material vă neliniștesc, aveți nevoie de ajutor emoțional sau vă faceți griji pentru un apropiat, puteți apela după ajutor la Linia Verde Antisuicid, contactând numărul de telefon 060 806 623, sau puteți lăsa un email la adresa ajutor@pentruviata.md.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii