Moldova
/VIDEO/ Droguri în valoare de peste 4 milioane lei, scoase din circuit
Un grup infracțional a cui membri sunt originari din Ucraina, au fost reținuți pe teritoriul Republicii Moldova pentru trafic de droguri în proporții deosebit de mari.
Suspecții, cu vârstele cuprinse între 18 și 30 ani, au pus în aplicare o schemă de comercializare a drogurilor pe teritoriul municipiului Chișinău.
Gruparea a fost documentată pe parcursul a două luni, perioadă în care forţele de ordine au acumulat probe concludente și au stabilit că, fiecare membru avea rolul său bine determinat la realizarea drogurilor.
Organizatorul grupului avea rolul de recrutare a noilor membri, organizarea păstrării, expedierii, transportării drogurilor în Republica Moldova. Altor doi revenindu-le rolul de păstrare, transportare și distribuirea acestora pe teritoriul municipiul Chișinău.
Suspecții plasau drogurile în ascunzișuri cu acces public, la rădăcina copacilor, sub borduri, pietre și alte locații, ulterior prin intermediul unei platforme electronice le comercializau.
Ca urmare a măsurilor speciale de investigație și urmărire penală, polițiștii au identificat 365 de locații de unde au fost ridicate substanțe narcotice de tip PVP, iar în rezultatul perchezițiilor la domiciliile acestora în municipiul Chișinău au mai fost ridicate 3 kg de droguri.
Valoarea drogurilor ridicate constituie circa 4.230.000 de lei.
Bănuiții au fost arestați pentru un termen de 30 de zile, conform legislației în vigoare aceștia riscă închisoare pe un termen de la 7 la 15 ani.
Moldova
Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei
Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.
Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.
Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.
Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.
Moldova
Mașină scăpată de sub control, proiectată în gard la intrarea în Vrănești
Un accident rutier s-a produs miercuri, 17 decembrie, la intrarea în localitatea Vrănești, raionul Sîngerei, după ce șoferul unui automobil a pierdut controlul volanului din cauza condițiilor meteo.
Mașina a ajuns în gardul unei gospodării, care s-a prăbușit în urma impactului, iar autoturismul a fost serios avariat.
Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.
Polițiștii investighează circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Moldova
Tractor răsturnat după un carambol pe M-3, la Congaz: mai multe persoane rănite
Un accident în lanț, cu implicarea unui tractor și a două automobile, s-a produs miercuri seara pe traseul M-3, între Congaz și Alexeevca, din UTA Găgăuzia.
Un Volkswagen Sharan a lovit remorca tractorului, care s-a răsturnat, iar autoturismul a fost proiectat pe contrasens, unde s-a izbit de un Volvo, , potrivit PulsMedia.MD.
În urma impactului, trei persoane au fost rănite și transportate la spitalul din Comrat.
Circumstanțele accidentului sunt investigate de poliție.
-
Moldova7 zile în urmăBărbat ucis cu o țeavă, la Ungheni. Suspectul, în vârstă de 34 de ani, găsit mort în podul casei
-
Diaspora2 zile în urmăCrimă șocantă în Italia: un moldovean a înjunghiat mortal un barman, totul a durat patru minute
-
Moldova7 zile în urmăAccident mortal la Florești. O femeie a murit pe loc, iar soțul ei s-a stins pe patul de spital
-
Moldova2 zile în urmăGoană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video
-
Moldova7 zile în urmăGoană cu alcool la Călărași. Un tânăr beat a fugit de poliție până la Cornova
-
Moldova4 zile în urmăTânăr de 18 ani, lovit pe trecerea de pietoni, pe Calea Orheiului
-
Moldova4 zile în urmăJaf într-un oficiu bancar din Chișinău. Doi tineri de 18 și 19 ani, arestați
-
Moldova7 zile în urmă„Agentul imobiliar” care a înșelat de milioane. Fraudă de peste 2,3 milioane de lei
