Moldova
/VIDEO/ A furat o mașină, a provocat cu ea un accident, apoi a fugit de la fața locului
Un tânăr în vârstă de 22 de ani, originar dintr-o localitate din raionul Florești, a fost reținut pentru 72 de ore, fiind suspectat pentru răpirea unui automobil.
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Ciocana au fost sesizați la 6 martie, de către un bărbat în vârstă de 51 de ani, locuitor a comuna Colonița, comunicând că din ogradă i-a fost răpit automobilul ,,Volkswagen T4”. La fața locului în cadrul acțiunilor desfășurate de polițiști și din cele comunicate de către proprietar, automobilul era descuiat iar cheile se aflau în contact.
Prejudiciul cauzat părții vătămate a fost estimat la 42 304 de lei.
Ofițerii de investigație au dispus mai multe măsuri speciale în depistarea automobilului, dar și a persoanei care a comis infracțiunea. Ca urmare a acțiunilor întreprinse de polițiști, automobilul a fost depistat pe bd. Negruzzi intersecție cu str. Albișoara din capitală, accidentat, iar suspectul în comiterea infracțiunii a fugit de la fața locului.
În cadrul acțiunilor desfășurate de către ofițerii de investigație și urmărire penală, suspectul în comiterea infracțiunii a fost reținut și escortat la inspectorat. În cadrul acțiunilor procesual penale tânărul și-a recunoscut vina, comunicând că a răpit unitatea de transport pentru a se deplasa până în municipiul Chișinău. Acesta s-a dovedit a fi anterior judecat pentru comiterea infracțiunilor de furt, jaf și huliganism.
Pentru fapta comisă el riscă conform legislației închisoare de la 3 la 5 ani.
Moldova
Focuri de arme la Căpriana! Ținta – un inspector al Gărzii Naționale
Un incident grav a avut loc astăzi în zona Căpriana, unde un inspector al Gărzii Naționale de Mediu susține că un coleg de-al său a fost atacat cu arma în timpul unei misiuni de control.
Echipa se afla în teren pentru a documenta noi cazuri de tăieri ilegale de arbori, într-o zonă cunoscută pentru exploatări forestiere ilegale.
Potrivit instituției, inspectorii au depistat mai multe cioate scoase din pământ și depozitate temporar, semn că lemnul urma să fie transportat ilegal din pădure. În acest context, ar fi avut loc atacul armat, fapt care ridică semne serioase de întrebare privind siguranța angajaților statului în timpul controalelor de mediu.
Cazul urmează să fie investigat de autoritățile competente.
Moldova
Accident grav pe traseul R3, la Bardar: două persoane, rănite
Un accident rutier grav s-a produs în seara de 15 decembrie, pe traseul R3, în zona localității Bardar, raionul Ialoveni.
Potrivit poliției, un șofer de 20 de ani, aflat la volanul unui Mercedes Sprinter, nu a adaptat viteza, a frânat brusc, a pierdut controlul mașinii și a intrat pe contrasens.
Autovehiculul s-a ciocnit frontal cu un Volkswagen, condus de un bărbat de 31 de ani, după care a lovit și un alt Mercedes.
În urma impactului, șoferul Volkswagenului și pasagerul său, în vârstă de 27 de ani, au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Poliția investighează circumstanțele producerii accidentului.
Moldova
Jaf într-un oficiu bancar din Chișinău. Doi tineri de 18 și 19 ani, arestați
Doi tineri, de 18 și 19 ani, originari din Chișinău și Ucraina, au fost reținuți de polițiștii din sectorul Rîșcani, fiind bănuiți de comiterea unui jaf într-un oficiu bancar din capitală.
Victima, o femeie de 61 de ani, a fost deposedată de aproximativ 51.000 de lei în timp ce se afla la bancă pentru a depune banii în contul personal.
Potrivit anchetei, suspecții ar fi acționat direct, după care au fugit de la fața locului cu un automobil. În urma acțiunilor operative, polițiștii au identificat și stopat mijlocul de transport, iar cei doi au fost reținuți. Asupra lor au fost găsiți aproximativ 27.000 de lei, restul sumei fiind, conform datelor preliminare, transferată către alte persoane. Cei doi tineri au fost plasați în arest pentru 30 de zile și riscă până la 7 ani de închisoare.
-
Moldova4 zile în urmăBărbat ucis cu o țeavă, la Ungheni. Suspectul, în vârstă de 34 de ani, găsit mort în podul casei
-
Moldova7 zile în urmăȘoferul care a fugit după tragedia de la Mihăileni, prins după 20 de zile. O tânără a murit, alta a supraviețuit
-
Moldova7 zile în urmăDoi moldoveni, reținuți la frontiera română. Unul era căutat pentru tentativă de omor, altul – pentru abuzarea unui minor
-
Moldova7 zile în urmăAccident violent cu o ambulanță la Moscovei. Șoferul vinovat a fugit și este căutat
-
Moldova4 zile în urmăAccident mortal la Florești. O femeie a murit pe loc, iar soțul ei s-a stins pe patul de spital
-
Moldova6 zile în urmăAccident grav, la Fundul Galbenei: Un camion s-a răsturnat, iar șoferul a fost transportat la spital.
-
Moldova4 zile în urmăGoană cu alcool la Călărași. Un tânăr beat a fugit de poliție până la Cornova
-
Moldova22 de ore în urmăJaf într-un oficiu bancar din Chișinău. Doi tineri de 18 și 19 ani, arestați
