Rețele de socializare

Moldova

Briceni: Doi minori și o femeie s-au intoxicat cu gaz natural

În seara zilei de 19 martie Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a recepționat informații de la Serviciul asistență medicală urgentă precum că într-o gospodărie particulară din localitatea Colicauti, raionul Briceni 3 persoane s-au intoxicat cu gaze naturale.

Publicat

Potrivit datelor recepționate, 2 minori în vârstă de 1 an și de 3 ani, precum și o femeie în vârstă de 29 de ani s-au intoxicat cu gaze emanate de la o coloană de gaz natural instalată neautorizat în bucătăria casei.

În urma incidentului copiii și femia au fost preluați de către medici la spitalul raional fiind în stare de gravitate medie stabilă. Ulterior, aceștia au fost transportați la Institutul mamei și copilului din municipiul Chișinău pentru îngrijiri medicale specializate.

De intervenția salvatorilor nu a fost nevoie.


În acest context, IGSU avertizează repetat populația despre riscul intoxicațiilor și producerii exploziilor în urma încălcării regulilor de exploatare a instalațiilor alimentate cu gaze naturale. Oamenii sunt îndemnați să instaleze corect instalațiile conectate la gaze naturale, dar și să verifice sistematic utilitatea acestora. Iar în cazul unor defecțiuni, cetățenii sunt rugați să se adreseze la specialiști pentru evitarea situațiilor de risc. Nu se admite exploatarea instalațiilor neautorizate.


Moldova

Accident de groază la Căușeni: Cel puțin o persoană a decedat după ce un autobuz s-a tamponat cu o mașină

Cel puțin o persoană a decedat în urma unui accident, produs în apropiere de Căușeni.

Publicat

Un autobuz s-a lovit cu o mașină, scrie new.tv

La fata locului au intervenit 8 ambulanțe.

Iar Studio-L scrie că în autocar se aflau circa 50 de persoane, toți de la Muzeul Național de Istorie, veniți în excursie în raionul Căușeni să viziteze mai multe mănăstiri.


Știrea se actualizează…


Citește mai departe

Moldova

Descoperire tragică la Ștefan Vodă: Bărbatul căutat de 3 zile de poliție și rude, găsit strangulat

Și-ar fi pus capăt zilelor. Bărbatul în vârstă de 66 de ani din raionul Ștefan Vodă, care pe 23 aprilie a dispărut fără veste a fost găsit strangulat într-o pădure, la 3 kilometri de propria casă.

Publicat

Descoperirea macabră a fost făcută în dimineața de 26 aprilie, iar despre tragedie au fost anunțate și rudele bărbatului care-l anunțase în căutare. Amintim că pe 23 aprilie, bărbatul a plecat de acasă, din satul Feștelița, fără să anunțe pe cineva și nu a mai revenit.

Apropiații bărbatului s-au adresat la poliție după ajutor, iar oamenii legii au dat anunțuri inclusiv în presă, pentru a găsi bărbatul.

Din nefericire, când a fost depistat, viața lui nu mai putea fi salvată.


Pe caz a fost inițiată o anchetă, iar dacă se va confirma versiunea de suicid, oamenii legii vor trebui să constate ce l-ar fi făcut pe bărbat să recurgă la acest gest extrem.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Cât costă eliberarea de armată în nordul țării? CNA a aflat „tarifele” de la un militar reținut pentru trafic de influență

Pentru 1.400 de euro era gata să scape un tânăr de înrolarea în armată. Un militar din Bălți a fost reținut de ofițerii CNA în momentul când primea mită.

Publicat

Suspectul activează la Centrul Militar Teritorial Bălți și l-ar fi convins pe un tânăr că ar avea influență asupra persoanelor publice din cadrul Centrului Militar de la Edineț și că i-ar putea convinge să tergiverseze procesul de încorporare în serviciul militar, până când beneficiarul va împlini vârsta limită de 27 ani, cu eliberarea ulterioară a livretul militar.

Pentru acest favor, militarul ar fi cerut suma de 14.000 de euro. Se pare că tânărul a denunțat propunerea suspectului la CNA. Pe 25 decembrie, fără a bănui ceva, militarul s-a întâlnit cu tânărul în cauză pentru a prelua banii, însă a fost reținut în flagrant.

În prezent, el se află în izolatorul de detenție provizorie unde a fost închis pentru 72 de ore.


Procurorii din Bălți conduc urmărirea penală, iar dacă va fi găsit vinovat de trafic de influență, suspectul riscă până la 7 ani privare de libertate.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii