Rețele de socializare

Moldova

Un bărbat de 36 de ani a fost bătut și lăsat să zacă lângă spital. A murit în secția de reanimare

Un bărbat, găsit zăcând fără fără cunoștință lângă spital, a murit în secția de reanimare. Cazul a avut loc în această dimineață în raionul Criuleni.

Publicat

Preliminar se cunoaște că victima este un bărbat în vârstă de 36 de ani. Acesta a fost zăcând în această dimineață, în jurul orei 07:00, în apropiere de centrul medical din satul Coșernița, din raionul Criuleni, fără cunoștință și cu mai multe traume în regiunea capului, transmite Deschide.MD

Dânsul a fost transportat de urgență la Spitalul raional Criuleni și internat în secția de reanimare. Medicii au încercat să-i salveze viața, însă din nefericire, în jurul orei 09:00, bărbatul a murit.

Elena Băetrău, ofițerul de presă al IP Criuleni, a declarat pentru Deschide.MD că polițiștii din Criuleni,au stabilit că noaptea trecută, în jurul orei 01:00, bărbatul a venit în ospeție la o consateanca unde, în acel moment se aflau mai multe persoane din localitate cu care victima a avut un conflict ce a degenerat în bătaie.


„În cadrul cercetării la fața locului, în gospodăria gazdei au fost depistate urme ce demonstrează că bărbatul după ce a fost agresat, a fost scos din ograda gospodăriei și dus lângă punctul medical din localitate și lăsat jos la sol să zacă fără ai fi acordat ajutor. La momentul actual angajații poliției întreprind măsuri întru stabilirea grupului de persoane precum și a făptuitorilor ce se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii date”, ne-a spus Băetrău.

 

 


Moldova

/FOTO/ Un șofer a doborât cu mașina un gard, apoi un șopron. Bărbatul – internat în spital

Un șofer de 50 de ani a ajuns la spital după ce a doborât cu mașina sa mai întâi un gard, apoi, peretele unei construcții.

Publicat

Totul a avut loc în data de 11 aprilie, în jurul orei 10.00, pe o stradă din localitatea Chițcani din stânga Nistrului. Presa din regiune scrie că șoferul, din motive deocamdată neclare, ar fi pierdut controlul asupra volanului, iar mașina sa a derapat de pe traseu, a doborât un gard, a intrat într-o gospodărie și a distrus un șopron.

Imediat după impact, automobilistul, care, din fericire, se afla singur în mașină a fost dus la spital cu diferite traume. Acesta nu le-a putut explica milițienilor din regiune cauza din care nu s-a isprăvit cu ghidajul.

Alte circumstanțe se stabilesc.


echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ La 17 ani, curier de droguri. un minor, reținut de carabinieri

Un tânăr de 17 ani cu 12 pachete cu droguri identificat de carabinieri în sectorul Râșcani al capitalei.

Publicat

Cazul a avut loc la data de 09.04.2021 pe strada A. Saharov. O patrulă de carabinieri a Direcției Regionale Centru aflată în zonă, a observat tânărul care a devenit agitat la apariția oamenilor legii.

Astfel, din discuțiile cu acesta, individul a recunoscut că deține la sine mai multe pachete cu droguri, pe care le-a și prezentat benevol.

La fața locului a fost solicitată Grupa Operativă a IP Râșcani care a ridicat pachetele, în interiorul cărora se afla o substanță vegetală mărunțită de culoare verde.


Tânărul a fost condus la IP Râșcani pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ 67 de persoane, amendate pentru încălcarea regulilor împotriva răspândirii COVID-19

INSP zilnic desfășoară acțiuni de prevenire a încălcărilor rutiere. Însă mulți dintre ei uită că respectarea regulilor de circulație sunt vitale pentru siguranță lor.

Publicat

Astfel, pe parcursul nopții trecute, ofițerii de patrulare au activat întru depistarea încălcărilor rutiere, dar și a ordinii publice.
În total, pe teritoriul țării au fost depistate peste 210 încălcări, dintre care:
150 au încălcat regulile de circulație (depășirea limitei de viteză, nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră, defecțiuni tehnice în sistemul de frânare sau iluminare, dar și depistarea în starea de ebrietate la volanul unui autoturism).
Altele 67 de procese – verbale au fost întocmite pentru nerespectarea regulilor împotriva răspândirii virusului COVID -19.


Citește mai departe

topul săptămânii