Rețele de socializare

Moldova

Un șofer de pe cursa Chișinău-București, prins la frontieră cu permis de conducere fals

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean din R. Moldova care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals.

Publicat

În data de 25 februarie a.c., în jurul orei 00.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, al doilea șofer într-un autocar cu destinația București, cetățeanul din R. Moldova S.V, în vârstă de 39 de ani.

La controlul de frontieră, pentru a dovedi calitatea de șofer profesionist, deoarece era al doilea șofer pentru cursa Chișinău-București, S V. a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova, valabil pentru categoriile „B”, „C” și „D”.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că permisul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.


În urma verificărilor efectuate, colegii noştri au concluzionat că S.V. nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și complicitate la fals material în înscisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.


Moldova

Motociclist rănit în impact: O manevră riscantă a trimis un bărbat la spital, la Rîșcani.

O manevră neasigurată a avut urmări grave, la Rîșcani. Un motociclist a ajuns la spital după ce vehiculul pe care îl conducea a fost tamponat de o mașină.

Publicat

Accidentul s-a produs în amiaza zilei de 25 octombrie, în jurul orei 12:00, la intersecția cu drumul de acces spre localitatea Pelinia. Poliția a fost alertată printr-un apel la Serviciul 112, iar la fața locului au intervenit imediat echipajele de poliție și ambulanța.

Potrivit datelor preliminare, șoferul unui automobil, un bărbat de 62 de ani, în timp ce efectua o manevră de virare, nu s-ar fi asigurat corespunzător și a lovit o motocicletă condusă de un bărbat de 50 de ani.

În urma impactului, motociclistul a fost rănit și transportat la spital cu diverse traumatisme.


Șoferul automobilului a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a arătat că nu consumase băuturi alcoolice.

Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului. Conducătorul auto care va fi găsit vinovat riscă să fie sancționat conform gravității leziunilor suferite de victimă.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Schemă uriașă de evaziune fiscală: O companie ar fi tăinuit de stat cel puțin 6 milioane de lei.

O companie specializată în perfectarea documentelor pentru obținerea cetățeniei Republicii Moldova și României este vizată într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani. Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, prejudiciul adus bugetului de stat depășește 6 milioane de lei.

Publicat

În urma investigațiilor, procurorii, împreună cu ofițerii Serviciului Fiscal de Stat și cu sprijinul mascaților de la „Fulger”, au efectuat 12 percheziții la sediile companiei și la persoane vizate în dosar.

Conform informațiilor, după primirea cetățeniei Republicii Moldova, se perfectau actele și se depuneau la Autoritatea Națională pentru Cetățenie din România, pentru obținerea cetățeniei statului român.

Anchetatorii susțin că firma încasa bani pentru serviciile oferite în lei, valută străină sau monedă electronica, fără a declara veniturile și fără a plăti impozitele aferente.


În urma perchezițiilor, oamenii legii au ridicat telefoane, calculatoare, documente contabile, înscrisuri de ciornă, sume de bani în diverse valute, precum procuri și acte cu semne de falsificare, destinate în special cetățenilor Federației Ruse.

Pe lângă compania vizată, două persoane din conducerea acesteia sunt investigate pentru implicare în schemă. Ancheta continuă, urmând să fie stabilit întreg cercul de persoane responsabile, iar prejudiciul să fie recuperat.


Citește mai departe

Moldova

Explozie într-un bloc din Florești: Un bărbat a murit, altă persoană rănită, zeci de evacuați.

Un bărbat de 68 de ani a murit, iar o adolescentă de 17 ani a fost rănită, după o explozie puternică produsă într-un bloc de locuințe din orașul Florești. Deflagrația s-a produs în dimineața zilei de 25 octombrie și a provocat panică printre zeci de oameni.

Publicat

Totul s-a întâmplat în jurul orei 09:30, într-un apartament de pe strada Mihai Viteazul. În urma exploziei, bărbatul – proprietarul locuinței – a suferit arsuri grave, iar tânăra din apartamentul vecin s-a ales cu o contuzie. Amândoi au fost transportați la spitalul raional. Din păcate, bărbatul a murit două zile mai târziu, pe 27 octombrie, din cauza rănilor suferite.

Suflul deflagrației a distrus complet locuința și a spart geamurile mai multor apartamente de la etajele doi și trei. 51 de persoane, printre care 11 copii, au fost evacuate din clădire.

La fața locului au intervenit pompierii, echipele medicale și reprezentanții IGSU. A fost constituit Statul Major pentru gestionarea situației, iar specialiștii urmează să stabilească de la ce a pornit explozia. Una dintre ipoteze este o scurgere de gaz.



Citește mai departe

topul săptămânii