Rețele de socializare

Moldova

Un minor și-a pierdut trei degete, fiind angajat ilegal la o fermă din raionul Glodeni. Angajatorul riscă doi ani de închisoare

Proprietarul unei ferme de vaci din raionul Glodeni, riscă până la doi ani de închisoare, după ce a angajat la serviciu un minor de 13 ani, iar acesta a rămas fără trei degete în urma unui accident la locul de muncă,

Publicat

Băiatul a rămas fără degete în timp ce manevra un utilaj de tocare a paielor. Inspectoratul de Stat al Muncii a finalizat ancheta în acest caz și a transmis procurorilor materialele acumulate.

Pentru a afla mai multe detalii despre caz am contactat-o pe Jana Molceanov, ofițerul de presă de la IP Glodeni. Potrivit sursei, totul s-a întâmplat în data de 13 ianuarie, în satul Dușmani.

poliția a fost anunțată de către medicii veniți la fața locului cu ambulanța. Aceștia au comunicat că au acordat ajutor medical unui minor de 13 ani căruia i-a fost stabilită diagnoza de amputație traumatică a degetelor 1, 2,3, cu dezmembrarea falangei doi la mâna dreaptă.


La fața locului polițiștii au stabilit că minorul face parte dintr-o familie nevoiașă și deseori se ducea la ferma unui locuitor al satului Dușmani, unde se împrietenise cu un angajat. La 13 ianuarie, aproximativ în jurul orelor 16.30, minorul s-a dus la fermă unde s-a întâlnit cu amicul său cu care a servit un ceai.

Imediat după ce au servit ceaiul bărbatul i-ar fi spus minorului să plece acasă, iar bărbatul a luat roaba cu gunoi și a plecat afară, băiatul rămânând singur în interior.

La un moment dat, angajatul l-a auzit pe minor cum striga. Intrând în sarai l-a văzut pe copil cu mâna dreaptă prinsă în șicorniță.


Imediat bărbatul a oprit șicornița și l-a ajutat pe minor sa scoată mîna, după care i-a acordat ajutor și a solicitat Ambulanța la fața locului. Minorul a fost preluat de AMU și a fost transportat la Spitalul Raional Glodeni.

Totodată, s-a stabilit că minorul a pornit șicornița fără permisiunea stăpânului fermei .  Copilul este elev la gimnaziul din sat, anterior în vizorul politiei nu s-a aflat.

Procurorii din raionul Glodeni au deschis un dosar penal și urmează să ia o decizie privind sancțiunile la care va fi supus agentul economic.


Moldova

Ar fi luat mită? Un internaut a filmat momentul în care un șofer ar fi oferit bani unor agenți ai poliției

Imagini ce provoacă multe semne de întrebare au fost surprinse pe strada Ismail din centrul capitalei.

Publicat

Un internaut a filmat de la geam cum un șofer ar fi oferit mită unor agenți ai poliției. În imaginile, care au devenit virale pe rețelele sociale, se poate observa cum șoferul iese din mașină cu niște acte, dar și niște hârtii asemănătoare bancnotelor, pe care le oferă oamenilor legii. Cu toate acestea, unul dintre polițiști continuă să întocmească niște acte, le oferă șoferului pentru a le semna, după care fiecare își vede de treaba lui.

După apariția acestor secvențe video, serviciul protecție internă și anticorupție a venit cu o reacție, anunțând că s-a autosesizat pe acest caz, în legătură cu acțiunile angajaților Ministerului Afacerilor Interne.

Totodată, urmează a fi identificat și șoferul automobilului pentru a stabili toate circumstanțele celor întâmplate și a lua o decizie conform legii în vigoare. În context, SPIA îndeamnă cetățenii, dacă sunt martori sau chiar implicați în unele acțiuni din partea angajaților MAI care li se par ilegale, să anunțe neîntârziat autoritățile.


echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Accident de coșmar, la Hîncești: O șoferiță de 19 ani scoasă decedată dintre fiarele contorsionate ale mașinii

Publicat

Polițiștii din Hîncești investighează circumstanțele producerii unui grav accident rutier în urma căruia o tânără a decedat. Accidentul s-a produs aseară între localitățile Pereni și Pașcani.

Preliminar, polițiștii au stabilit că o tânără de 19 ani, fiind la volanul unui Peugeot ar fi pierdut controlul mașinii și s-a tamponat într-un copac de pe marginea drumului.
În urma impactului, șoferița a decedat pe loc.

Pe acest caz a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Un nou incendiu a izbucnit la Liceul Teoretic „Liviu Deleanu” din Chișinău: Un elev ar fi dat foc unui caiet

Un nou incendiu a izbucnit la Liceul Teoretic „Liviu Deleanu” din capitală. Asta la mai puțin de o lună, după ce instituția a fost afectată pentru prima dată de flăcări.

Publicat

De această dată, focul a izbucnit la etajul la etajul doi, într-o încăpere auxiliară. Pompierii au fost alertați de către personalul instituției, care între timp a reușit să evacueze toți elevii și profesorii din clădire.

La fața locului au venit două echipe de salvatori și pompieri, care au stabilit că focul a afectat mai multe bunuri materiale păstrate în încăperea auxiliară. Din fericire, angajații liceului au reușit să stingă flăcările înainte de intervenția salvatorilor, cu ajutorul unui stingător.

Deși pompierii nu oferă detalii privind cauza incendiului, Direcția Generală Educaţie, Tineret şi Sport din municipiul Chişinău, a venit cu un comunicat în care este specificat că  după lecția a 3-a, aproximativ orele 11:30, un elev ar fi dat foc la un caiet cu învelitoare pe holul etajului 3. După aproximativ 30 de minute de la stingerea incendiului, elevii au revenit la ore, care s-au desfășurat în continuare conform orarului.


De menționat că timp de câteva săptămâni, elevii acestui liceu au studiat online după ce  în data 5 aprilie un alt incendiu a izbucnit la demisolul instituției. În acea zi, în școală se aflau circa 1900 de persoane, care au fost evacuate la timp din clădire fără ca cineva să aibă de suferit.

Potrivit specialiștilor IGSU, incendiul din data de 5 aprilie ar fi izbucnit în urma unor lucrări de sudură, efectuate de câțiva muncitori la demisolul instituției. Aceștia ar fi încălcat regulile de apărare împotriva incendiilor la efectuarea unor astfel de lucrări.

Totodată, autoritățile publice locale au anunțat că pentru reparația daunelor provocate de incendiu ar fi necesar circa un milion de lei. Elevii și profesorii au revenit abia luni, 22 aprilie, la orele de curs.


Citește mai departe

topul săptămânii