Moldova
/FOTO/ Document fals descoperit la punctul de trecere a frontierei Galați. Un concetățean, documentat pe caz
Un bărbat cu dublă cetățenie română și a Republicii Moldova a prezentat la controlul de frontieră un certificat de competență profesională fals.
Cazul a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați. Individul în vârstă de 40 de ani, care conducea un microbuz înmatriculat în Ucraina a prezentat pe lângă documentele de identitate şi un certificat de competență profesională pentru transport internațional de mărfuri.
Având suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului de competență profesională în cauză, angajații poliției de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că actul este fals.
Actualmente, oamenii legii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Moldova
Goană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video
O întrecere periculoasă între doi șoferi a avut loc la intrarea în orașul Ialoveni, punând în pericol alți participanți la trafic.
Potrivit imaginilor apărute pe rețelele sociale, cei doi s-au angajat într-o cursă de viteză, ignorând regulile de circulație. Ajunși în fața unui semafor unde se formase o coloană de mașini, unul dintre șoferi a ales să circule pe contrasens, iar celălalt a mers pe acostament, pentru a-și continua goana.
Scenele au fost filmate de un alt participant la trafic și au stârnit reacții dure în mediul online. Internauții cer intervenția Poliției și sancționarea celor doi șoferi, pe care îi califică drept iresponsabili.
Moldova
Escroc căutat de Interpol, depistat și reținut în Republica Moldova
Un cetățean al Uzbekistanului, în vârstă de 30 de ani, anunțat în căutare internațională pentru escrocherie, a fost reținut pe teritoriul Republicii Moldova. Bărbatul era căutat de Biroul Național Central Interpol Uzbekistan, fiind vizat de o măsură preventivă de arest.
Potrivit autorităților, acesta a fost identificat și localizat în urma unor acțiuni speciale desfășurate de ofițerii Inspectoratului General pentru Migrație, cu sprijinul Inspectoratului Național de Investigații. După reținere, străinul a fost plasat în arest pentru 72 de ore.
În această perioadă urmează să fie inițiată procedura de extrădare, iar bărbatul riscă o pedeapsă de până la 8 ani de închisoare pentru faptele de care este acuzat.
Moldova
Beat și violent: a încercat să ia arma unui polițist și a ajuns la închisoare
Un bărbat de 32 de ani a fost condamnat la un an de închisoare, cu executare, după ce a agresat un polițist aflat în misiune, în municipiul Chișinău.
Incidentul s-a produs în noaptea de 1 mai, când oamenii legii au intervenit la o sesizare privind un grup de persoane aflate în stare de ebrietate și cu comportament agresiv pe o stradă din capitală.
Potrivit anchetei, după ce a fost dus la Inspectoratul de Poliție Botanica, bărbatul a continuat să fie violent, iar în timpul testării alcoolscopice a încercat să sustragă arma unui polițist, provocând o altercație. Ofițerul a fost lovit cu pumnul în față și amenințat, iar agresorul a fost ulterior trimis în judecată.
Instanța l-a condamnat la un an de detenție într-un penitenciar de tip semi-închis, iar bărbatul și-a recunoscut vina pentru faptele comise.
-
Moldova6 zile în urmăBărbat ucis cu o țeavă, la Ungheni. Suspectul, în vârstă de 34 de ani, găsit mort în podul casei
-
Diaspora15 ore în urmăCrimă șocantă în Italia: un moldovean a înjunghiat mortal un barman, totul a durat patru minute
-
Moldova6 zile în urmăAccident mortal la Florești. O femeie a murit pe loc, iar soțul ei s-a stins pe patul de spital
-
Moldova6 zile în urmăGoană cu alcool la Călărași. Un tânăr beat a fugit de poliție până la Cornova
-
Moldova10 ore în urmăGoană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video
-
Moldova3 zile în urmăTânăr de 18 ani, lovit pe trecerea de pietoni, pe Calea Orheiului
-
Moldova3 zile în urmăJaf într-un oficiu bancar din Chișinău. Doi tineri de 18 și 19 ani, arestați
-
Moldova6 zile în urmă„Agentul imobiliar” care a înșelat de milioane. Fraudă de peste 2,3 milioane de lei
