Moldova
Se dădeau drept avocați, luau bani de la rudele deținuților și dispăreau. Trei indivizi – reținuți
Un grup infracțional format din trei membri a fost documentat și destructurat de către ofițerii de investigație din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău de comun cu polițiștii IP Buiucani și a sec. Râșcani, pentru comiterea unui șir de escrocherii.
Membrii grupării sunt cu vârstele cuprinse între 19 și 26 ani, originari din r. Fălești, anterior au fost judecați pe cazuri analogice.
Activitatea bine organizată a grupului infracțional a fost monitorizată de către forțele de ordine timp de 2 luni, perioadă în care s-au acumulat probe concludente în privința suspecților. Forțele de ordine au stabilit că grupul infracțional era condus de către un deținut al unui penitenciar din Republica Moldova, acesta coordona activitățile ilegale din instrucția penitenciară. Fiecare din ei avea rolul său bine determinat. Indivizii prin intermediul rețelelor de socializare creau profiluri false și se dădeau drept avocați. Ulterior aceștia identificau potențialele victime care au pe cineva închis în penitenciar și sub pretextul de ai ajuta să îl elibereze însușeau mijloace bănești.
Prejudiciul cauzat părților vătămate constituie circa 35 mii lei.
Tânărul în vârstă de 26 de ani a fost plasat în arest pentru un termen de 30 de zile, iar cel de 20 de ani se cercetează în stare de libertate. Aceștia sunt cercetați penal pentru escrocherie, care conform legislației în vigoare prevede o pedeapsă cu amendă în mărime de la 42 500 la 67 500 lei sau cu închisoare de la 2 la 6 ani.
Moldova
Șoferul care ar fi provocat accidentul mortal de la Sîngerei, plasat în arest la domiciliu.
Bărbatul de 51 de ani, suspectat că ar fi provocat accidentul mortal de la Sîngerei, în urma căruia doi polițiști de patrulare și-au pierdut viața, a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Decizia a fost pronunțată în data de 25 iunie, de către magistrații din Sîngerei.
La moment, șoferul, care ar fi adormit la volan și ar fi tamponat cei doi oameni ai legii, este cercetat penal pentru comiterea unui accident rutier soldat cu decesul a două persoane.
Potrivit canalului TVNord, suspectul de 51 de ani este profesor de muzică într-un sat din raionul Drochia. Vecinii îl descriu drept un șofer exemplar și o persoană calmă.
Bărbatul și-a recunoscut vina în accidentul din apropierea localității Grigorăuca, raionul Sângerei. Cu toate acestea, învinuitul a refuzat să ofere declarații presei.
Între timp, în data de 25 iunie polițistul Dragan Nicolae, de 25 de ani a fost înmormântat. Sute de oameni, printre care și colegi de breaslă l-au petrecut pe tânăr pe ultimul drum. Cel de-al doilea polițist, Chiriac Mihail, urmează să fie înmormântat în data de 26 iunie.
Accidentul groaznic s-a produs în după-amiaza zilei de 23 iunie, în satul Grigorăuca, raionul Sîngerei. Cei doi polițiști documentau o contravenție și se aflau pe acostament, lângă autospeciala de serviciu, cu girofarul pornit. În acel moment, un automobil condus de un bărbat de 51 de ani i-a lovit în plin și i-a proiectat în autospecială.
Cei doi agenți de patrulare au fost transportați de urgență la Spitalul Raional Sîngerei. Din păcate, rănile suferite au fost incompatibile cu viața, iar cei doi polițiști au murit pe masa de operație.
Moldova
Moldoveancă rănită în Italia: Femeia a fost tamponată pe trotuar de un taxi care se deplasa necontrolat.
O moldoveancă a fost grav rănită la Roma, Italia după ce un taxi scăpat de sub control a urcat pe trotuar și a lovit-o în plin. Accidentul s-a produs în dimineața zilei de 24 iunie, în jurul orei 08:30, într-o zonă intens circulată din centrul capitalei Italiei, în zona Pieței Barberini.
Potrivit informațiilor preliminare apărute în presa italiană, taxiul era parcat în fața unei instituții bancare și ar fi fost lăsat fără frâna de mână acționată corespunzător. La un moment dat, vehiculul a început să se deplaseze singur, necontrolat, parcurgând aproximativ 50 de metri înainte de a se opri.
În traiectoria sa, taxiul a urcat pe trotuar și a lovit o femeie în vârstă de 53 de ani, originară din Republica Moldova. După impact, automobilul și-a continuat deplasarea și a avariat vitrina unui magazin din apropiere, provocând panică în rândul trecătorilor aflați în zonă.
La fața locului au intervenit de urgență echipaje medicale și forțe de ordine. Victima a primit primele îngrijiri la locul accidentului, după care a fost transportată în stare gravă la Spitalul Umberto din Roma. Medicii au preluat femeia în cod roșu, ceea ce indică existența unor traumatisme severe și un risc major pentru sănătatea acesteia.
Zona a fost securizată pentru efectuarea cercetărilor, iar polițiștii locali au demarat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele producerii incidentului. Oamenii legii urmează să verifice dacă vehiculul a fost asigurat corespunzător înainte de staționare și dacă au existat eventuale defecțiuni tehnice care ar fi putut contribui la producerea accidentului.





Moldova
Împușcătură accidentală la „Fulger”: Un angajat al brigăzii a fost rănit, după ce un coleg a tras un foc din arma din dotare.
Un angajat al Brigăzii de poliție cu destinație specială „Fulger” a fost rănit după ce un coleg a efectuat o împușcătură involuntară din arma din dotare. Incidentul a avut loc în seara de 24 iunie, chiar în incinta instituției.
Potrivit informațiilor preliminare, ofițerul de serviciu ar fi tras accidental un foc de armă, iar glonțul, după ce a ricoșat, a lovit un alt angajat în zona gambei. Totul s-ar fi produs în circumstanțe care, deocamdată, nu sunt pe deplin clare.
Victima a primit imediat îngrijiri medicale, iar medicii spun că viața și sănătatea acesteia nu sunt în pericol.
Reprezentanții instituției precizează că polițistul a cărui armă a fost implicată în incident are peste 20 de ani de experiență în mânuirea armelor de foc.
Cazul este examinat în cadrul unei anchete, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Potrivit oamenilor legii, a fost sesizată și Procuratura.
-
Moldova3 zile în urmăDescoperire macabră, la Otaci: Fragmente umane au fost depistate în adiacentul căii ferate din oraș.
-
Moldova3 zile în urmăAccident cu scandal: Autospecială de poliție tamponată de un motociclist băut și vandalizată.
-
Moldova2 zile în urmă/VIDEO/ Versiuni care se bat cap în cap: Martorii accidentului de la Mărinești susțin că mașina poliției ar fi provocat impactul.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Jaf în stradă la Chișinău: Un tânăr de 22 de ani, agresat și lăsat fără telefon mobil.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Drifturi nocturne la Calea Orheiului: Locatarii se plâng de zgomot și pericol, iar INSP anunță că a deschis o procedură.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ A pierdut jumătate de milion de lei: O juristă, păcălită să-și dea banii. Era pe punctul să mai piardă încă 450.000 de lei.
-
Moldova6 zile în urmăAlertă în raionul Rîșcani: Patru copii au dispărut fără urmă. Au fost găsiți după o noapte de căutări.
-
Moldovao zi în urmăSalvat de la moarte: Un copil de 12 ani, scos din apă la limită după ce a fost la un pas să se înece.
