Potrivit anchetatorilor, operatorii call-centerului pretindeau că sunt în căutarea unei relații de iubire și intrau în contact cu persoane care își doreau să își găsească un partener. Aceștia activau pe platforme de comunicare prezentate drept servicii moderne de dating, care promiteau metode „revoluționare” de a găsi o relație de succes.
Pentru a avea acces la aceste platforme sau pentru a continua conversațiile cu presupusele persoane interesate de relații, clienții erau îndemnați să achite diferite sume de bani. Victimele erau în mare parte cetățeni din Australia, India și Statele Unite ale Americii.
Escrocii ar fi cerut bani inclusiv pentru lucruri aparent banale, cum ar fi prezentarea unei fotografii. În unele cazuri, potrivit anchetatorilor, victimele ajungeau să plătească până la 400 de dolari pentru o singură seară de conversații online.
În spatele profilurilor romantice se aflau însă operatori care foloseau identități false. Uneori aceștia pretindeau că sunt femei, deși erau bărbați, sau invers, pentru a menține interesul victimelor și pentru a le convinge să trimită tot mai mulți bani.
După ce reușeau să obțină sume considerabile de la victime, operatorii întrerupeau brusc comunicarea, iar banii rămâneau în conturile grupării criminale.
Potrivit investigațiilor, activitatea frauduloasă ar fi început în luna mai 2023. Cei 11 recrutori vizați de anchetă, cu vârste cuprinse între 22 și 51 de ani, dintre care șase sunt femei, ar fi fost responsabili de angajarea și instruirea operatorilor.
Aceștia activau dintr-un oficiu situat în centrul capitalei, unde îi pregăteau pe operatori cum să comunice cu victimele și cum să le convingă să trimită bani.
În urma descinderilor, doi dintre suspecți au fost reținuți. Este vorba despre un bărbat de 29 de ani, care se autodeclara „team leader”, de la care au fost ridicați zece mii de euro din birou și 4.700 de dolari de la domiciliu, bani despre care anchetatorii cred că provin din schema de escrocherie.
De asemenea, a fost reținut și un bărbat de 51 de ani, cetățean ucrainean, care ar fi fost responsabil de partea tehnică și de administrarea platformei false de matrimoniale.
Suspecții urmează să fie audiați la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, unde le va fi stabilit statutul procesual. În același timp, anchetatorii continuă investigațiile pentru a identifica toți membrii rețelei, inclusiv organizatorii din Republica Moldova și din alte țări.
Potrivit oamenilor legii, schema ar face parte dintr-o rețea internațională complexă, în care ar fi fost implicați aproximativ o mie de operatori care comunicau online cu potențiale victime din diferite colțuri ale lumii.