Moldova
COD PENAL: Ce riscă șoferii care refuză testarea la alcoolemie
Conducătorii auto care refuză testarea alcoolscopică sau examenul medical pentru stabilirea stării de ebrietate sunt cercetați penal, iar într-un final riscă să rămână fără permis de conducere.
Potrivit Codului Penal, refuzul, împotrivirea sau eschivarea conducătorului mijlocului de transport de la testarea alcoolscopică, de la examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate și a naturii ei sau de la recoltarea probelor biologice în cadrul acestui examen medical se pedepsește cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 200 la 240 de ore, în ambele cazuri cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.
Contactată de IPN, Natalia Golovco, ofițer de presă al Inspectoratului Național de Securitate Publică, a menționat că, pe parcursul anului trecut, au fost înregistrate 745 de cazuri de refuz. În privința acestor șoferi se pronunță instanța de judecată. INSP nu deține o statistică în acest sens.
„Șoferii pot fi supuși testării acoolscopice în cadrul operațiunilor speciale, cum ar fi de exemplu: „Nopți Albe”, cât și în cazurile verificărilor de rutină. De asemenea, aceste testări, pentru verificarea stării de ebrietate, se efectuează în cazul producerii accidentelor rutiere. Dacă nu sunt de acord să fie testați cu aparatul Drager, șoferii pot opta pentru recoltarea probelor biologice. Conducătorii auto trebuie să respecte prevederile Regulamentului Circulației Rutiere și să nu consume alcool, iar la necesitate să nu se eschiveze de la testarea alcoolscopică”, a menționat Natalia Golovco.
Prin stare de ebrietate alcoolică cu grad minim se înțelege starea persoanei care are concentrația de alcool în sânge de la 0,3 până la 0,5 g/l sau concentrația vaporilor de alcool în aerul expirat de la 0,15 până la 0,3 mg/l. Prin stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat se înțelege starea persoanei care are concentrația de alcool în sânge de la 0,5 g/l și mai mult sau concentrația vaporilor de alcool în aerul expirat de la 0,3 mg/l și mai mult.
Moldova
/VIDEO/ O nouă „metodă” de escrocherie: Trei suspecți ar fi achiziționat dispozitive electronice în baza unor acte declarate pierdute.
O femeie de 26 de ani și doi bărbați de 37 și 44 de ani, originari din Chișinău și Ialoveni, sunt cercetați penal după ce ar fi pus la cale o schemă de escrocherie prin care au obținut ilegal produse electronice.
Potrivit Poliției, activitatea infracțională a suspecților a fost documentată de oamenii legii din sectorul Centru. Conform anchetei, unul dintre bărbați a contactat telefonic un magazin de produse electronice, prezentându-se fraudulos drept o altă persoană. Acesta ar fi folosit datele de identitate ale unei persoane ale cărei acte fuseseră anterior declarate pierdute pentru a achiziționa mai multe dispozitive electronice.
În urma acțiunilor sale, agentului economic i-a fost cauzat un prejudiciu de peste 20.000 de lei.
Polițiștii au reușit să identifice suspecții, iar bunurile obținute prin fraudă au fost depistate și ridicate. Totodată, în timpul perchezițiilor autorizate efectuate la domiciliile acestora, oamenii legii au descoperit o armă pneumatică fără acte de proveniență, precum și mai multe acte de identitate care aparțin altor persoane.
Cei trei sunt cercetați penal pentru escrocherie și riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 5 ani. Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și verificarea unei eventuale implicări în alte fapte similare.
Moldova
/VIDEO/ Gata cu salariile „în plic”: Factori de decizie ai unei companii comerciale, bănuiți de evaziune fiscală și spălare de bani.
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS, au efectuat mai multe percheziții într-un dosar penal ce vizează suspiciuni de evaziune fiscală și spălare de bani.
Potrivit anchetei, inițiată în luna februarie, factori de decizie ai unei companii comerciale sunt bănuiți că, în perioada 2024 – prezent, ar fi pus în aplicare o schemă de diminuare a obligațiilor fiscale. Aceștia ar fi retras bani sub formă de dividende, iar ulterior i-ar fi utilizat pentru achitarea neoficială a salariilor unor angajați.
Perchezițiile au fost desfășurate la sediul societății comerciale, la două șantiere de construcție, la domiciliile persoanelor vizate, precum și asupra unui automobil și a unei persoane.
În urma descinderilor, oamenii legii au ridicat sume de bani presupuse a proveni din activități infracționale, dispozitive de stocare a datelor, documente contabile, registre cu înscrisuri de ciornă și alte probe relevante pentru cauza penală.
De asemenea, în timpul verificărilor efectuate la cele două șantiere de construcție au fost depistați mai mulți muncitori care, potrivit informațiilor preliminare, nu figurau ca angajați oficial ai companiei.
Acțiunile de urmărire penală continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului, identificarea persoanelor implicate și acumularea probelor necesare în cadrul investigației.
Moldova
/VIDEO/ Promisiuni, apoi coșmar: Femeia suspectată că a exploatat șapte tinere, extrădată din Grecia și arestată la Chișinău.
Femeia acuzată că ar fi exploatat sexual șapte tinere din Moldova a fost extrădată din Grecia și adusă la Chișinău, unde a fost plasată în arest preventiv. Suspecta, originară din raionul Hâncești, este vizată într-un dosar de trafic de persoane instrumentat de procurorii PCCOCS.
Potrivit oamenilor legii, aceasta ar fi acționat împreună cu fratele său, iar timp de mai mulți ani ar fi racolat tinerele sub pretextul unor locuri de muncă bine plătite în restaurante și hoteluri peste hotare. În realitate, odată ajunse în Grecia, victimele rămâneau fără acte și erau puse în situația de a achita datorii inventate de peste 5.000 de euro.
Ancheta arată că, în locul posturilor de muncă promise, tinerele ar fi fost exploatate sexual. Mai mult, acestea erau obligate să plătească săptămânal sume consistente pentru „protecție” și chirie, astfel încât rămâneau fără niciun ban.
Cazul a ieșit la iveală după ce autoritățile din Moldova, în colaborare cu cele din Grecia, au documentat activitatea grupării. Cei doi frați au fost reținuți în iulie 2025, în Atena, în urma unor percheziții desfășurate atât în locuințele acestora, cât și în locațiile unde ar fi avut loc exploatarea victimelor.
Între timp, fratele suspectei a fost condamnat în Grecia și urmează să-și ispășească o pedeapsă cumulativă de 64 de ani de închisoare, inclusiv pentru organizarea migrației ilegale, după ce a fost prins în flagrant transportând persoane din Turcia spre Grecia.
În paralel, anchetatorii au aplicat sechestre pe bunuri obținute din activitatea ilegală: un apartament din Atena, evaluat la peste 1.300.000 de lei, dar și două terenuri agricole din raionul Anenii Noi, în valoare de aproximativ 400.000 de lei.
După extrădare, femeia a fost plasată în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău, iar investigațiile continuă. Procurorii încearcă acum să stabilească dacă în schemă au fost implicate și alte persoane.
-
Moldovao zi în urmăDescoperire macabră, la Otaci: Fragmente umane au fost depistate în adiacentul căii ferate din oraș.
-
Moldovao zi în urmăAccident cu scandal: Autospecială de poliție tamponată de un motociclist băut și vandalizată.
-
Moldova6 zile în urmăImagini șocante: O femeie a ajuns la spital după un accident violent produs în apropiere de orașul Fălești.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Escrocherie de 5,8 milioane lei: Zeci de oameni înșelați cu mașini și tehnică agricolă fictivă.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Jaf în stradă la Chișinău: Un tânăr de 22 de ani, agresat și lăsat fără telefon mobil.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Locuințe transformate în spelunci: Doi bărbați, reținuți după ce le ofereau consumatorilor de droguri acces în propriile locuințe.
-
Moldova5 zile în urmă/AUDIO/ Decani reținuți pentru corupție: Bănuiții ar fi cerut bani de la studenți pentru note și diplome.
-
Moldova6 zile în urmăBacalaureat „cumpărat”? Percheziții CNA într-o schemă cu certificate internaționale pentru examenul la informatică.
