Moldova
Au vrut să treacă granița cu acte false: Doi moldoveni și un belgian, prinși la frontieră
Trei moldoveni sunt cercetați de către polițiștii de frontieră din Diecția regională Vest după ce asupra lor au fost depistate documente neveridice. Acestea ar fi fost eliberate de către autoritățile competente de pe teritoriul Uniunii Europene. Incidentele au fost consemnate în acest weekend, pe sensul de ieșire din țară.
O carte de identitate românească a fost identificată cu semne vădite de falsificare în timpul controlului de frontieră. Polițiștii de frontieră din punctul de trecere Sculeni au recurs la verificări suplimentare după ce tânărul a manifestat un comportament agitat. Astfel, moldoveanul, în vârstă de 24 de ani, originar din raionul Șoldănești a recunoscut că și-a perfectat actul în timp ce se afla în Belgia, contra sumei de 150 de euro.
Un alt conațional este documentat pentru deținerea permisului de conducere polonez neveridic. Bărbatul, originar din raionul Anenii Noi, se deplasa în calitate de pasager al unei rute cu destinația Germania. La controlul de frontieră persoana a prezentat și permisul de conducere. Din primele cercetări polițiștii de frontieră au constatat că actul nu corespunde unui act autentic. Tânărul s-a arătat indignat deoarece era sigur de veridicitatea permisului de conducere, mai ales că l-a perfectat în Polonia. Ulterior, conaționalul a mai declarat că a obținut acest act prin intermediul unui ucrainean și pentru care a achitat 1200 de euro în două tranșe.
Încheie șirul ilegalităților incidentul consemnat ieri, 10 ianuarie curent, în punctul de trecere Leușeni. Conducătorul auto a prezentat permisul de conducere emis de către autoritatea română pe un alt nume. Imediat, și-a dat seama de eroare oferind propriul permis belgian. Angajatul Poliției de Frontieră a reușit să observe lipsa elementelor de protecție asupra permisului românesc, fapt pentru care a fost întocmit proces verbal de constatare a infracțiunii.
Bărbatul de 25 de ani, originar din raionul Orhei a comunicat că urma să-l transmită stâpânului actului, iar despre cele depistate nu este în cunoștință de cauză.
În consecință cele trei documente au fost transmise către laborator pentru realizarea expertizei tehnico-juridice. Polițiștii de frontieră continuă cercetările până la elucidarea tuturor circumstanțelor. Dacă se vor găsi vinovați, bărbații riscă o pedeapsă conform art. 361 al.(1) Cod Penal al Republicii Moldova.
Moldova
La un pas de tragedie: Un băiat de 17 ani a fost salvat de la înec din apele lacului „Valea Trandafirilor”.
Un adolescent de 17 ani a fost salvat de la înec de salvamarii din Chișinău, după ce a fost la un pas de tragedie pe lacul din parcul „Valea Trandafirilor”. Incidentul s-a produs în după-amiaza zilei de 5 iulie, în sectorul Botanica al capitalei.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 17:25. Din primele informații, doi tineri se aflau la scăldat, iar la un moment dat unul dintre ei s-a îndepărtat prea mult de mal. Din cauza epuizării, băiatul nu a mai avut puterea să se întoarcă.
Adolescentul a fost observat la timp de salvamarii Stației de Salvare pe Apă nr. 5, care au intervenit imediat, l-au extras din apă și l-au adus în siguranță la mal. Din fericire, tânărul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
În context, reprezentanții IGSU reamintesc populației să respecte regulile de siguranță în timpul scăldatului și să aleagă doar locurile special amenajate și supravegheate de salvamari. Totodată, oamenii sunt îndemnați să nu se aventureze la distanțe mari de mal și să evite scăldatul în zone neautorizate. Părinții sunt sfătuiți să își supravegheze permanent copiii, pentru a preveni producerea unor tragedii.
Moldova
Justiția l-a ajuns din urmă: Un bărbat de 47 de ani a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru un omor comis în urmă cu 30 de ani.
Justiția l-a ajuns din urmă. Un bărbat de 47 de ani a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru un omor comis în urmă cu aproape 30 de ani. Sentința a fost pronunțată de instanță într-un dosar instrumentat de Procuratura Hîncești, Oficiul Ialoveni. Acesta a fost găsit vinovat de omor săvârșit cu deosebită cruzime și de folosirea documentelor oficiale false.
Potrivit anchetei, crima a fost comisă în septembrie 1996, când inculpatul avea 17 ani. Totul s-a întâmplat după ce o adolescentă de 16 ani l-ar fi refuzat să înceapă o relație cu el, în timp ce se aflau într-un club de noapte din centrul țării.
Procurorii spun că tânărul a lovit-o inițial în interiorul localului, apoi a scos-o afară și a continuat să o agreseze cu pumnii și picioarele. Deși fata a încercat să fugă, agresorul a urmărit-o și a continuat să o bată, provocându-i leziuni grave incompatibile cu viața.
După comiterea crimei, pentru a se sustrage răspunderii penale, acesta și-ar fi procurat un certificat de naștere falsificat, folosindu-se de identitatea altei persoane. În baza documentului fals, a obținut un buletin de identitate și ulterior un pașaport, cu care a părăsit Republica Moldova.
Instanța l-a condamnat acum la 12 ani de detenție într-un penitenciar de tip închis. Sentința nu este definitivă și poate fi contestată.
Moldova
/VIDEO/ Depășire la limită: Un șofer a intrat pe contrasens, peste linia dublă continuă, cu viteză excesivă, încercând să depășească un automobil.
Imagini care îți taie respirația au fost surprinse pe un drum național în seara de 5 iulie: un șofer iese pe contrasens, peste linia dublă continuă, și apasă accelerația ca să depășească… un automobil care, la rândul lui, era deja angajat într-o depășire.
Pe filmare se vede cum drumul, cu câte două benzi pe fiecare sens, devine neîncăpător pentru șoferul grăbit. Acesta intră pe sensul opus cu viteză excesivă, ignorând marcajele rutiere și riscul unei coliziuni frontale. Manevra periculoasă se desfășoară în doar câteva secunde, dar consecințele ar fi putut fi dramatice.
Din fericire, impactul a fost evitat în ultimul moment, însă imaginile au stârnit reacții dure în mediul online, unde comportamentul șoferului este catalogat drept iresponsabil.
Inspectoratul Național de Securitate Publică urmează să se autosesizeze pe acest caz. Șoferul riscă sancțiuni drastice pentru depășire neregulamentară și conducere periculoasă.
-
Moldova6 zile în urmăZeci de mii de fișiere ilegale cu minori, găsite pe calculatorul unui tânăr: A fost trimis în judecată.
-
Moldova7 zile în urmăExplozie fatală la Cimișlia: Un bărbat a murit pe loc, după ce ar fi lovit un obiect asemănător muniției.
-
Moldova20 de ore în urmă/VIDEO/ Au dat „lovitura” în call-centre: Centru de apel din Ucraina în care activau aproximativ 180 de operatori moldoveni, destructurat.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Percheziții în penitenciare: Bani, droguri și telefoane – ridicate în urma a zeci de descinderi la Bălți și Soroca.
-
Moldova4 zile în urmăNeglijență fatală la Orhei: Un tânăr beat criță a provocat un accident. Un pasager, mort pe loc, și trei răniți.
-
Moldova7 zile în urmăTragedie în Italia: O moldoveancă de 30 de ani, găsită moartă în lacul Garda, în provincia Verona.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Înșelați de bani: Doi bărbați, tată și fiu, au pierdut peste un milion de lei, după ce ar fi căzut în plasa escrocilor.
-
Moldova6 zile în urmăJob pe Telegram, final în penitenciar: O tânără din Letonia a fost condamnată, după ce a ridicat bani de la o victimă înșelată.
