Rețele de socializare

Moldova

Crimă la beție în Chișinău. Tânăr înjunghiat mortal de colegul de pahar

Un tânăr a murit, după ce a fost înjunghiat de către un bărbat cu care consumase băuturi alcoolice. Crima a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 01:30, într-un apartament de pe strada Trandafirilor din sectorul Botanica al capitalei.

Publicat

Victima s-a dovedit a fi un tânăr de 30 de ani. Acesta a fost înjunghiat în piept cu un cuțit de bucătărie de către un bărbat în vârstă de 57 de ani, după ce au consumat băuturi alcoolice, transmite deschide.md

Tânărul a murit pe loc până la venirea ambulanței, iar bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore.

Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care a fost comisă crima.


Moldova

Polițist implicat într-un grav accident soldat cu decesul unei persoane, la Ștefan Vodă

Un bărbat a murit, după ce mașina în care se afla a fost implicată într-un accident în această seară, în jurul orei 17:05, în localitatea Olănești, din raionul Ștefan Vodă.

Publicat

Potrivit datelor preliminare, victima s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 56 de ani. Acesta era pasager într-un automobil de marca Honda CR-V la volanul căruia se afla un angajat al Inspectoratului de Poliție Ștefan Vodă, transmite deschide.md

Șoferul, din motive încă necunoscute, a pierdut controlul volanului, iar mașina a derapat de pe traseu și s-a izbit violent într-un copac de pe acostament.

În urma impactului, automobilul a fost grav avariat, pasagerul a murit pe loc, iar șoferul a fost transportat la spital cu mai multe traumatisme.


Citește mai departe

Moldova

Accident într-o parcare din capitală. O femeie a fost lovită de un microbuz marfar

O femeie a ajuns la spital după ce a fost tamponată de un microbuz marfar într-o parcare din capitală. Accidentul rutier a avut loc astăzi, 22 ianuarie, la ora 14:40, în parcarea unui supermarket de pe bulevardul Moscova.

Publicat

Potrivit ofițerului de presă Svetlana Scripnic, un tânăr de 26, care conducea microbuzul de model Mercedes a tamponat o femeie de 44 de ani.

În urma impactului, victima s-a ales cu diverse traumatisme și a fost preluată de o ambulanță.

Pe acest caz a fost inițiat un proces penal în cadrul căruia urmează a fi stabilite circumstanțele, iar în funcție de gravitatea leziunilor cu care s-a ales victima va fi luată o decizie de sancționare a șoferului.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Atenție la individul din imagini! Este căutat pentru furtul capacelor de canalizare

Tânărul care apare în imagine este căutat poliție, suspectat că a furat mai multe grile de fontă și capace de canalizare, în mai multe sectoare ale capitalei. Ar fi cauzat un prejudiciu de peste 35.000 de lei.

Publicat

Polițiștii au fost sesizați în data de 19 ianuarie, de către un trecător care a văzut câteva persoane suspecte ce au sustras capace de canalizare.

Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru ,,Furt”, iar conform legislației suspectul riscă o pedeapsă cu închisoare până la 4 ani. În acest context, persoanele care l-au recunoscut, sunt rugate să anunțe detaliile pe care le cunosc la numerele de telefon 112 sau 068 449 429.

Poliția garantează confidențialitatea surselor de informare.

echipa.md


 


Citește mai departe

topul săptămânii