Moldova
Sinteza INSP: Încă 43 de șoferi, prinți băuți la volan
În perioada 25 – 28 decembrie, ofițerii Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP) implicați în serviciu au depistat circa 2330 de încălcări ale șoferilor, dintre care aproximativ 1090 de șoferi au depășit limita de viteză, 43 se aflau în stare de ebrietate la volan, iar 293 de șoferi au încălcat regulile de înmatriculare sau de înregistrare de stat, de revizie tehnică a vehiculelor.
Alții 275 de conducători auto au primit procese-verbale, deoarece nu au respectat indicatoarele de semnalizare rutieră și de acordare a priorității de trecere, iar pentru că nu aveau cuplată centura de siguranță, au fost sancționați 65 de șoferi.
Inspectorii INSP au intervenit de urgență în 184 de solicitări parvenite de la cetățeni prin intermediul Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112, dintre care circa 17 au fost pe ordinea publică, precum, tulburarea liniştii, consumul de băuturi alcoolice în locuri publice și huliganism nu prea grav.
Inspectoratul Național de Securitate Publică al IGP reamintește șoferilor:
– evitați să urcați la volan dacă ați consumat alcool;
– atrageți atenție la indicatoarele și marcajele rutiere;
– ajustați viteza la condițiile de drum și de trafic.
În zilele de odihnă, din cauza șoferilor imprudenți pe teritoriul țării s-au produs 15 accidente rutiere, soldate cu 15 persoane traumatizate, iar o persoană a decedat.
Moldova
/VIDEO/ Escroci plasați în arest: Șase bărbați, inclusiv cetățeni străini, ar fi înșelat victimele de peste un milion de lei.
O nouă schemă de escrocherie a fost destructurată în capitală, după o serie de investigații desfășurate de polițiști și procurori din mai multe sectoare ale municipiului Chișinău.
Oamenii legii au documentat activitatea mai multor grupări infracționale, implicate în înșelăciuni prin telefon, care au provocat un prejudiciu estimat la peste un milion de lei.
Potrivit anchetei, suspecții își contactau victimele, pretinzând că sunt angajați ai unor instituții bancare, ai poliției sau ai operatorilor de telecomunicații. Sub pretextul unor presupuse tentative de fraudă asupra conturilor bancare, aceștia convingeau victimele să își retragă economiile și să le transmită unor persoane „de încredere” sau să divulge datele confidențiale ale cardurilor.
În urma acțiunilor desfășurate, polițiștii au reținut șase bărbați cu vârste cuprinse între 19 și 33 de ani, inclusiv cetățeni străini. În timpul perchezițiilor, asupra acestora au fost depistate carduri bancare, telefoane mobile, înscrisuri cu date de acces, dar și sume de bani a căror proveniență urmează să fie stabilită.
Suspecții au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă pedepse cu închisoarea de până la 8 ani.
Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și stabilirea întregii arii a prejudiciului. Poliția reiterează apelul către cetățeni să nu ofere date personale sau bancare prin telefon și să verifice întotdeauna identitatea celor care solicită astfel de informații.
Moldova
A abuzat sexual doi copii: Un bărbat din sudul țării va petrece următorii 21 de ani în închisoare.
Sentință dură pronunțată de magistrații din sudul țării. Un bărbat de 45 de ani a fost condamnat la 21 de ani de detenție, după ce a fost găsit vinovat de abuzarea sexuală a doi minori, viol și răspândire de pornografie infantilă. Deși dovezile administrate de procurori sunt covârșitoare, inculpatul, care are antecedente penale, își susține în continuare nevinovăția.
Potrivit actului de acuzare, ororile au început după ce inculpatul a adăpostit o tânără de 16 ani care nu avea o locuință, însă gestul aparent binevoitor s-a transformat într-un coșmar. Timp de două luni, adolescenta a fost agresată constant, iar în februarie 2025 ar fi fost violată. Mai mult, bărbatul a fotografiat victima fără haine și a folosit imaginile pentru a o șantaja, ulterior distribuindu-le pe o rețea de socializare.
Șirul abuzurilor nu s-a oprit aici. În luna mai a aceluiași an, individul a sechestrat timp de două zile un băiat de 12 ani, fratele fostei sale partenere, asupra căruia a comis acțiuni cu caracter sexual. Copilul a fost eliberat doar după intervenția forțelor de ordine, după ce bărbatul refuzase să îl predea mamei și surorii sale.
Magistrații au decis ca acesta să își execute pedeapsa de 21 de ani într-un penitenciar de tip închis. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Moldova
/VIDEO/ Șofer teribilist, sancționat: Un tânăr de 20 de ani s-a filmat conducând cu aproape 200 km/h pe bulevardul Dacia.
Un tânăr de 20 de ani a fost sancționat de polițiști, după ce s-a filmat în timp ce conducea cu aproximativ 200 de kilometri pe oră și manifesta un comportament agresiv în trafic, pe bulevardul Dacia din capitală.
Cazul a ajuns în atenția oamenilor legii după ce, în mediul online, au apărut imagini video în care șoferul ignoră prevederile Regulamentului circulației rutiere și pune în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic. În urma apariției secvențelor, poliția s-a autosesizat și a demarat verificări.
În cadrul măsurilor întreprinse, polițiștii de patrulare au reușit să identifice individul aflat la volan. Este vorba despre un tânăr de 20 de ani, originar din Ungheni.
Din imaginile apărute online se vede cum acesta se filmează în timp ce conduce cu viteză excesivă, mișcând volanul dintr-o parte în alta, în timp ce pe scaunul din dreapta se afla și un pasager.
Pentru încălcările comise, tânărul a fost sancționat contravențional pentru comportament agresiv în trafic, crearea unei situații de accident, dar și pentru conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere.
Poliția reamintește că abaterile de la regulile de circulație pot avea consecințe grave și pot pune în pericol viața tuturor participanților la trafic, îndemnând șoferii să manifeste responsabilitate la volan.
-
Moldova3 zile în urmăMoldovean ucis în Italia: Bărbatul a fost bătut mortal, în urma unui conflict. Suspectul, cetățean român, a fost reținut.
-
Moldova3 zile în urmă11 răniți în două accidente rutiere: În una dintre coliziuni a fost implicat și un șofer în stare de ebrietate.
-
Moldovao zi în urmă/VIDEO/Peste 650 de permise auto, anulate: Candidații au fost surprinși încercând să fraudeze examenul teoretic.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ I-a lăsat fără milioane de lei: Un chișinăuian este bănuit de escrocherie de proporții legate de așa zise investiții.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Ar fi adus cocaină prin contrabandă: Un lider străin și doi complici din Chișinău, prinși în flagrant.
-
Moldova3 zile în urmăAccident teribil la Soroca: Un șofer a murit pe loc, iar o femeie a ajuns în stare gravă la spital.
-
Moldova3 zile în urmăTragedie fără margini în satul Svetlîi: O fată de 15 ani a murit, după ce motocicleta pe care se afla s-a tamponat cu o mașină.
-
Moldova6 zile în urmăImpact matinal în capitală: O șoferiță a ajuns la spital, după ce a intrat în coliziune cu un alt automobil.
