Rețele de socializare

Moldova

Un polițist a provocat un accident în Chișinău. A lăsat legitimația și „a dat bir cu fugiții”

Un agent de patrulare din cadrul Inspectoratului Național de Securitate Publică din cadrul IGP riscă să rămână șomer, dar și să fie cercetat penal, după ce noaptea trecută ar fi provocat un accident rutier și a părăsit locul accidentului.

Publicat

Sursele Deschide.MD susțin că accidentul a avut loc noaptea trecută în jurul orei 20:26, pe strada Trandafirilor 33/1 din sectorul Botanica al capitalei. Agentul de patrulare din cadrul Serviciului de Patrulare Centru a INSP, se deplasa cu automobilul personal de marca Toyota, când s-a ciocnit cu un alt automobil de marca Skoda. Accidentul, din fericire, a fost unul neînsemnat și nimeni nu a fost rănit.

După impact, polițistul l-ar fi rugat pe cel de-al doilea șofer să se înțeleagă la fața locului și i-a lăsat legitimația de serviciu, după care a părăsit locul accidentului.

Cazul a ajuns la urechile Serviciului Protecție Internă și Anticorupție al MAI care au demarat imediat o anchetă de serviciu. Ofițerii SPIA presupun că angajatul INSP ar fi fost în stare de ebrietate.


Solicitat telefonic, Ion Mămăligă, a confirmat informația și a declarat că urmează să fie stabilite toate circumstanțele cazului.

Mai mult, Mămăligă a ținut să menționeze că nu va tolera un asemenea comportament din partea polițiștilor, care nu face față funcției și nici colectivului, și că va opta ca acesta să fie pedepsit în conformitate cu legislația în vigoare, dar și să fie eliberat din funcție.


Moldova

Un bărbat a fost rănit într-un incendiu izbucnit într-o parcare din Chișinău

Un incendiu s-a produs în dimineața zilei de 15 decembrie, într-o parcare individuală de pe strada Ginta Latină din municipiul Chișinău. Potrivit informațiilor, focul a cuprins o construcție auxiliară de aproximativ 20 de metri pătrați, unde ardeau bunuri materiale.

Publicat

La fața locului au intervenit două echipaje de salvatori și pompieri, care au localizat incendiul în scurt timp și l-au lichidat complet. În urma incidentului, proprietarul construcției, un bărbat de 69 de ani, a suferit arsuri de gradul II și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști.

Potrivit IGSU, de la începutul anului 2025 în Republica Moldova au fost înregistrate 1590 de incendii, în urma cărora 97 de persoane și-au pierdut viața. În ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 31 de situații de risc.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Focuri de arme la Căpriana! Ținta – un inspector al Gărzii Naționale

Un incident grav a avut loc astăzi în zona Căpriana, unde un inspector al Gărzii Naționale de Mediu susține că un coleg de-al său a fost atacat cu arma în timpul unei misiuni de control.

Publicat

Echipa se afla în teren pentru a documenta noi cazuri de tăieri ilegale de arbori, într-o zonă cunoscută pentru exploatări forestiere ilegale.

Potrivit instituției, inspectorii au depistat mai multe cioate scoase din pământ și depozitate temporar, semn că lemnul urma să fie transportat ilegal din pădure. În acest context, ar fi avut loc atacul armat, fapt care ridică semne serioase de întrebare privind siguranța angajaților statului în timpul controalelor de mediu.


Cazul urmează să fie investigat de autoritățile competente.


Citește mai departe

Moldova

Accident grav pe traseul R3, la Bardar: două persoane, rănite

Un accident rutier grav s-a produs în seara de 15 decembrie, pe traseul R3, în zona localității Bardar, raionul Ialoveni.

Publicat

Potrivit poliției, un șofer de 20 de ani, aflat la volanul unui Mercedes Sprinter, nu a adaptat viteza, a frânat brusc, a pierdut controlul mașinii și a intrat pe contrasens.


Autovehiculul s-a ciocnit frontal cu un Volkswagen, condus de un bărbat de 31 de ani, după care a lovit și un alt Mercedes.

În urma impactului, șoferul Volkswagenului și pasagerul său, în vârstă de 27 de ani, au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Poliția investighează circumstanțele producerii accidentului.


Citește mai departe

topul săptămânii