Diaspora
/FOTO/La o distanță de câteva ore, doi moldoveni au fost prinși, în vama moldo-română, cu acte false
Ambii bărbați ar fi susținut că ar fi cumpărat actele prin intermediul unor persoane necunoscute

În data de 10 decembrie, în jurul orei 12.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – Iași, s-a prezentat pentru a ieşi din România, ca pasager într-un autocar care circula pe ruta Praga-Chișinău, moldoveanul în vârstă de 39 de ani.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport și a persoanelor, ocazie cu care a descoperită ascunsă, în portofelul ce aparținea moldoveanului o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, pe care era imprimată fotografia lui.
Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat cartea de identitate descoperită la controlul de frontieră prin intermediul unui cetăţean, ale cărui date nu le cunoaște, contra sumei de 50 de euro, cu scopul de a obţine un salariu mai mare în Cehia.
Câteva ore mai târziu, în jurul orei 15.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea – Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, la volanul unui autoturism marca Mercedes, înmatriculat în Franța, moldoveanul în vârstă de 30 de ani.
Deoarece au existat dubii cu privire la faptul că bărbatul ar deține documente false, a fost efectuat un control amănunțit, ocazie cu care au fost descoperite, în portofelul acestuia, un permis de conducere și o carte de identitate cu însemnele autorităților din România, cu datele de identitate și fotografia acestuia. În urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că documentele în cauză nu îndeplinesc condițiile de formă și fond ale unora autentice, fiind false.
Cu privire la cele constatate, persoana în cauză a declarat că a procurat documentele prin intermediul unei persoane, ale cărei date nu le cunoaște, în schimbul sumei de 450 de euro, pentru a-și reglementa șederea pe teritoriul Belgiei.
În ambele cazuri se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.
Diaspora
Un băiat de 17 ani a murit înecat într-un iaz din Franța. Tânărul este din raionul Briceni
Un băiat de 17 ani și-a pierdut viața după ce s-a înecat într-un iaz situat în comuna Bouafles, din departamentul Eure. Tânărul se afla într-o barcă gonflabilă pe iazul Mousseaux, însă la un moment dat a căzut în apă și, în încercarea de a ajunge la mal, s-a înecat.

Potrivit pompierilor din Eure, martorii au alertat serviciile de urgență, iar echipele de intervenție au fost mobilizate la ora 10:50, scrie TVN.MD, citând presa franceză.
Ajunși la fața locului, salvatorii au încercat să-l resusciteze prin masaj cardiac, însă, din păcate, decesul adolescentului a fost confirmat.
Băiatul este originar din satul Colicăuți din raionul Briceni, iar în Franța se afla de mai mult timp, împreună cu familia.
Diaspora
O femeie din Republica Moldova, cercetată penal în România după ce a forțat mai multe tinere să se prostitueze în Oradea
O femeie de 52 de ani din Republica Moldova este cercetată de DIICOT pentru trafic de persoane şi proxenetism, după ce ar fi racolat mai multe persoane din ţara sa, pe care le-a adăpostit şi apoi le-a forţat să se prostitueze în Oradea.

”La data 27 mai 2025, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Oradea, împreună cu poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea au pus în aplicare trei mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Oradea, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism”, a transmis DIICOT, citat de stirileprotv.ro.
Procurorii precizează că, începând cu anul 2024, o femeie în vârstă de 52 de ani (cetăţean moldovean) a recrutat şi adăpostit mai multe persoane vătămate (tot cetăţeni moldoveni) în scopul obţinerii de beneficii materiale din exploatarea sexuală a acestora.
”Victimele, aflate într-o stare de vădită stare de vulnerabilitate cauzată în principal de situaţia materială precară, au fost determinate şi li s-a înlesnit practicarea prostituţiei, într-o locaţie din municipiul Oradea, în folosul material al inculpatei”, a transmis sursa citată.
Femeia a fost reţinută, urmând să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor cu propunerea de arestare preventivă a inculpatei, pentru o perioadă de 30 de zile.
Diaspora
Rețineri după o explozie în Rusia: Un moldovean suspectat că transporta componente pentru bombă
Un cetățean din Republica Moldova a fost reținut în Rusia, fiind bănuit că transporta piese pentru un exploziv.

Recent, au mai fost reținuți și un cetățean din Belarus și unul din Ucraina, care ar fi lucrat la fabricarea explozibilului ce a explodat din greșeală într-un oraș din Rusia, pe 12 aprilie.
Despre moldovean nu se cunosc deocamdată detalii. Presa rusă a publicat imagini video cu explozia.
-
Moldova3 zile în urmă
Ziua accidentelor, la nord: Trei persoane rănite și șase mașini făcute zob, în urma unor coliziuni grave.
-
Moldova6 zile în urmă
Tragedii în lanț, la scăldat: Doi copii și un tânăr s-au înecat în apele din țară, într-o singură zi.
-
Moldova6 zile în urmă
S-a tamponat cu un tren: O șoferiță nu s-ar fi asigurat și a intrat în coliziune cu garnitura.
-
Moldova7 zile în urmă
/VIDEO/ Comportamentul a dat-o de gol: O tânără, prinsă cu 2 kilograme de marijuana.
-
Moldova3 zile în urmă
Accidente în lanț, la Sîngerei: Un camion s-a izbit de un podeț, iar o mașină- de un pilon electric.
-
Moldova6 zile în urmă
Troleibuz implicat în accident: Opt persoane, printre care doi copii, au ajuns la spital.
-
Moldova7 zile în urmă
Tragedie într-un spital din Cluj, România: O moldoveancă s-ar fi aruncat de la etaj.
-
Moldova3 zile în urmă
/VIDEO/ Ecstasy camuflat în filtru de aer: Drogurile urmau să ajungă în cluburile din Moldova și pe Telegram.