Rețele de socializare

Moldova

Pornit la vânătoare cu arma deținută ilegal

Un conațional a fost sancționat pentru aflarea în zona de frontieră în afara orelor avizate, iar în continuare este cercetat și pentru că deținea ilegal o armă de vânătoare. Incidentul a fost înregistrat în acest weekend de către patrula mobilă a Sectorului Poliției de Frontieră Cahul.

Publicat

Aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe direcția localității Crihana-Veche, polițiștii de frontieră au observat o persoană ce se deplasa cu arma de vânătoare pe umăr la o distanță de aproximativ 150 metri depărtare. La scurt timp, bărbatul a încercat să scape de armă aruncând-o printre vegetația densă.

Din cercetările preliminare s-a dovedit a fi un locuitor al satului Manta, raionul Cahul, în vârstă de 48 de ani, care în aceeași zi i se avizase la SPF Cahul accesul în zona de frontieră în scop de vânătoare la rațe pentru intervalul de la 08:00-13:00.

Fiind întrebat de ce a ascuns arma la vederea patrulei, vânătorul nu a putut argumenta clar, ceea ce a creat suspiciuni, astfel, polițiștii de frontieră au decis verificarea suplimentară a armei. Imediat s-a depistat că modelul și numărul acesteia nu corespunde cu datele din permisul de port armă, prezentat la control de către posesor.


Bărbatul a declarat ulterior că arma nu-i aparține, fiindu-i lăsată pentru păstrare de către un prieten, însă nu a putut prezenta nici o dovadă sau act, în vederea argumentării celor spuse.

Arma de vânătoare a fost ridicată și urmează a fi prezentată ca probă în cercetarea inițiată pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Moldoveanul a fost sancționat conform art. 332, al. (1) Cod Contravenţional al Republicii Moldova, pentru încălcarea regimului zonei de frontieră, iar în prezent este cercetat și în baza art. 361, al. (4) al aceluiași cod.


Moldova

Tragedia de la Grigoriopol: Mama și cei 5 copii ai săi, morți într-un incendiu, petrecuți pe ultimul drum

Publicat

Jale mare și lacrimi de durere la Anenii Noi. Mama și cei cinci copii ai săi, decedați în urma unui incendiu, la Grigoriopol, au fost petrecuți ieri, 24 aprilie, pe ultimul său drum, scrie Unimedia.INFO.

Potrivit informațiilor, înmormântarea a avut loc în localitatea Speia, din raionul Anenii Noi, satul de baștină al femeii.

Amintim că o femeie de 28 de ani și 5 copii ai săi au decedat, intoxicați cu monoxid de carbon. Tragedia a avut loc din cauza unui scurtcircuit, în dimineața zilei de 20 aprilie.



Citește mai departe

Moldova

Minorele care acum 7 luni au ucis cu bestialitate o bătrână din Telenești, condamnate. Motivul pentru care au săvârșit crima

Cele două minore care în septembrie 2023 au ucis cu deosebită cruzime o bătrână din satul Ghermănești, raionul Telenești, au fost condamnate la 10 ani de închisoare.

Publicat

Sentința a fost pronunțată recent de magistrații Judecătoriei Orhei, scrie Deschide.MD.

De menționat că tragedia s-a produs în seara zilei de 21 septembrie, când tinerele de 14 și 15 ani, fiind în stare de ebrietate, au pătruns în gospodăria unei femei de 67 de ani, pe care au înjunghiat-o cu cuțitul în burtă. Când femeia a început să strige, minorele au luat un ștergar și au sufocat-o. Ulterior, văzând că victima respiră, inculpatele au luat cuțitul și i-au aplicat multiple lovituri peste diferite părți ale corpului.

Fiind audiate, inculpatele au declarat că au venit în sat la băieți cu care au făcut cunoștință în Chișinău. Peste un timp, acestea au cerut să rămână undeva pe noapte. Astfel, cunoscuții lor au apelat la un consătean, fiul victimei, care i-a dus în casă mamei sale.


Seara, una dintre inculpate a întrebat „cum mor oamenii”, la care cea de-a doua i-a răspuns: „hai să facem și vei vedea”, după care au luat cuțitul și au atacat găzdașa. După ce bătrâna a murit, minorele au învelit-o cu plapuma.

După ce au săvârșit crima, inculpatele au plecat în centrul satului, unde era sărbătorit hramul localității. A doua zi, fetele au fost duse la Telenești, unde au mers în vizită la un alt băiat, unde și au fost reținute de polițiști.

Sentinţa nu este definitivă și poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.


 


Citește mai departe

Moldova

Ar fi luat mită? Un internaut a filmat momentul în care un șofer ar fi oferit bani unor agenți ai poliției

Imagini ce provoacă multe semne de întrebare au fost surprinse pe strada Ismail din centrul capitalei.

Publicat

Un internaut a filmat de la geam cum un șofer ar fi oferit mită unor agenți ai poliției. În imaginile, care au devenit virale pe rețelele sociale, se poate observa cum șoferul iese din mașină cu niște acte, dar și niște hârtii asemănătoare bancnotelor, pe care le oferă oamenilor legii. Cu toate acestea, unul dintre polițiști continuă să întocmească niște acte, le oferă șoferului pentru a le semna, după care fiecare își vede de treaba lui.

După apariția acestor secvențe video, serviciul protecție internă și anticorupție a venit cu o reacție, anunțând că s-a autosesizat pe acest caz, în legătură cu acțiunile angajaților Ministerului Afacerilor Interne.

Totodată, urmează a fi identificat și șoferul automobilului pentru a stabili toate circumstanțele celor întâmplate și a lua o decizie conform legii în vigoare. În context, SPIA îndeamnă cetățenii, dacă sunt martori sau chiar implicați în unele acțiuni din partea angajaților MAI care li se par ilegale, să anunțe neîntârziat autoritățile.


echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii