Rețele de socializare

Moldova

78 de șoferi, documentați pentru încălcarea măsurilor de transport de mărfuri, persoane și colete, în decurs de o săptămână

În perioada 30 noiembrie – 06 decembrie, în cadrul exercitării atribuțiilor de serviciu, inspectorii Agenției au continuat acțiunile de prevenire și combatere a transportului ilicit de mărfuri și persoane în trafic național și internațional.

Publicat

Astfel, în cadrul acțiunilor de monitorizare și control organizate în mun. Chișinău, Bălți, Ialoveni, Criuleni, Orhei, Hîncești, Drochia, Leova, Cimișlia, Căușeni, Cahul, Ungheni, Ștefan-Vodă, Rezina, Comrat, Anenii Noi, Dondușeni, Briceni, Drochia, etc., precum și pe traseele de legătură cu punctele de traversare a frontierei de stat Leușeni și Giurgiulești, au fost aplicate sancțiuni prin întocmirea a 78 procese verbale cu privire la contravenție, în baza art. 197, 200, 204 și 224 ale Codului Contravențional pentru încălcarea normelor de efectuare a transportului rutier de persoane, mărfuri și colete.

Pentru 25 conducători auto a fost aplicată și măsura de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului rutier prin reţinerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare, în conformitate cu prevederile art. 4391 al Codului Contravențional.

De asemenea, în cadrul controalelor planificate, 7 operatori de transport rutieri s-au ales cu amendă în mărime de 1600 u.c., ceia ce constituie 80 000 lei, pentru ignorarea prevederilor stabilite de Codul Transporturilor Rutiere, aprobat prin Legea nr. 150 din 17.07.2014, art. 49 “nerespectarea de către operatorii de transport rutier/întreprinderile care efectuează operațiuni de transport rutier a obligațiilor stabilite”, sancțiuni prevăzute de art. 197 alin. (29) al Codului Contravențional.


De la începutul anului 2020 și până în prezent, pentru transportarea ilicită contra cost de persoane, mărfuri și colete și/sau prestarea serviciilor contra cost în lipsa înregistrării în Registrul Operatorilor de Transport Rutier, de către inspectorii Agenției au fost întocmite 869 procese verbale cu privire la contravenție, cu aplicarea măsurii de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului rutier și amenzilor contravenționale în mărime de 100 853 u.c., fiind achitați în bugetul de stat 2 454 850 lei.

În contextul celor expuse mai sus, Agenția atenționează toți conducătorii auto antrenați în efectuarea operațiunilor de transport, precum și operatorii de transport rutier, să asigure prezența la bordul vehiculelor a tuturor actelor necesare activității pe care o desfășoară, să se conformeze prevederilor Codului Transporturilor Rutiere, aprobat prin Legea nr. 150 din 17.07.2014, în vederea evitării constrângerilor legale, dar și pentru a oferi consumatorilor servicii de calitate, siguranță și confort.


Moldova

12 moldoveni, depistați într-un imobil abandonat și expulzați din Italia

O amplă operațiune a Poliției de Stat din Italia s-a soldat cu expulzarea a 12 cetățeni ai Republicii Moldova, descoperiți într-o casă abandonată din localitatea Villanova, provincia Forlì-Cesena. Intervenția a fost declanșată după sesizările locuitorilor din zonă, care au semnalat prezența unor persoane suspecte într-un imobil părăsit.

Publicat

La fața locului au intervenit polițiștii Biroului pentru Imigrație și ai Brigăzii Mobile, care au identificat mai mulți cetățeni străini. În urma verificărilor, s-a stabilit că 12 dintre aceștia, cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani, nu dețineau documente legale de ședere pe teritoriul Italiei.

În baza deciziei șefului Poliției, aceștia au fost expulzați și escortați la aeroport în seara zilei de 12 decembrie, fiind trimiși în Republica Moldova.


Autoritățile locale au calificat intervenția drept una dintre cele mai ample acțiuni de acest tip desfășurate în provincie, raportat la numărul persoanelor implicate.

Reprezentanți ai administrației locale din Forlì au salutat operațiunea, subliniind că astfel de acțiuni contribuie la combaterea imigrației ilegale și la restabilirea siguranței în comunități, prin prevenirea apariției unor focare de ilegalitate și degradare urbană.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Hoți „cu scanner”, prinși în Chișinău: prejudiciu de aproape 70.000 de lei

Patru bărbați din Georgia, cu vârste între 28 și 45 de ani, au fost reținuți în capitală, fiind bănuiți că spărgeau automobile folosind dispozitive electronice care interceptau semnalul cheii. Suspecții ar fi comis cel puțin două furturi din mașini lăsate nesupravegheate, de unde sustrăgeau bani și bunuri.

Publicat

Prejudiciul total cauzat este estimat la aproximativ 69.000 de lei.

În urma investigațiilor s-a stabilit că suspecții acționau în momentele în care autoturismele erau lăsate nesupravegheate. Aceștia foloseau metoda „scanner”, utilizând dispozitive electronice speciale pentru a intercepta semnalul cheii și a debloca vehiculele fără a lăsa urme de forțare. Din interiorul automobilelor erau sustrase sume de bani și diverse bunuri materiale.


La scurt timp, polițiștii Inspectoratului de la Botanica, în comun cu angajații Direcției de Poliție Chișinău, au identificat automobilul cu care se deplasau suspecții. Aceștia au fost localizați și reținuți în trafic.

În urma perchezițiilor, oamenii legii au depistat și ridicat articole vestimentare despre care există suspiciuni că ar fi fost utilizate la comiterea furturilor, precum și alte obiecte cu valoare probatorie.

Totodată, ancheta a relevat că persoanele vizate ar fi fost specializate și în furturi din locuințe.


Indivizii au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. Dacă vinovăția lor va fi demonstrată, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 4 ani.

Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cauzei, identificarea altor posibile episoade infracționale și recuperarea prejudiciului material cauzat.


Citește mai departe

Moldova

Un bărbat a fost rănit într-un incendiu izbucnit într-o parcare din Chișinău

Un incendiu s-a produs în dimineața zilei de 15 decembrie, într-o parcare individuală de pe strada Ginta Latină din municipiul Chișinău. Potrivit informațiilor, focul a cuprins o construcție auxiliară de aproximativ 20 de metri pătrați, unde ardeau bunuri materiale.

Publicat

La fața locului au intervenit două echipaje de salvatori și pompieri, care au localizat incendiul în scurt timp și l-au lichidat complet. În urma incidentului, proprietarul construcției, un bărbat de 69 de ani, a suferit arsuri de gradul II și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști.

Potrivit IGSU, de la începutul anului 2025 în Republica Moldova au fost înregistrate 1590 de incendii, în urma cărora 97 de persoane și-au pierdut viața. În ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 31 de situații de risc.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii