Moldova
/FOTO/ Nouă moldoveni au fost prinși în vama moldo-română, cu acte false
Indivizii le-au prezentat polițiștilor cereri de redobândire a cetățeniei române care nu au fost veridice. Acum ei riscă dosar pentru falsificarea de instrumente oficiale.
În data de 02 decembrie a.c., în jurul orei 07.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița – Iaşi, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, cinci cetățeni moldoveni, cu vârste cuprinse între 24 şi 52 de ani, pasageri într-un autoturism înmatriculat în Republica Moldova.
Câteva ore mai târziu, în acelaşi punct de trecere a frontierei, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pasageri într-un autoturism marca Suzuki Vitara, înmatriculat în Republica Moldova, alte patru persoane cu cetăţenie moldovenească, cu vârste cuprinse între 22 şi 30 de ani.
În ambele cazuri, la controlul de frontieră, pentru a justifica scopul călătoriei şi a li se permite intrarea în România, pe lângă documentele de identitate, persoanele au prezentat şi documente prin care au încercat să dovedească faptul că autoritatea competentă le-a aprobat cererile de redobândire a cetăţeniei române, urmând ca depunerea jurământului de credinţă faţă de România să aibă loc în data de 2, respectiv 3 decembrie 2020.Totodată, au constatat faptul că documentele prezentate la control nu îndeplinesc condiţiile de formă şi de fond ale unora autentice, acestea fiind false.
În urma verificărilor specifice efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că persoanele nu figurează în evidenţele autorităţii cu dosare depuse pentru redobândirea cetăţeniei române şi nici cu programare pentru depunerea jurământului de credinţă.
Persoanelor nu le-a fost permisă intrarea în ţară, iar în cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi complicitate la falsificarea de instrumente oficiale.

Moldova
Incendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor
Un incendiu a izbucnit în municipiul Chișinău, pe strada Trandafirilor 13, în bucătăria unui restaurant situat într-un bloc de locuințe din sectorul Botanica.
Potrivit informațiilor preliminare, focul a afectat bunurile materiale dintr-o încăpere auxiliară a localului, cu o suprafață de aproximativ 6 metri pătrați.
La fața locului au intervenit cinci echipaje de pompieri. Din fericire, victime nu au fost înregistrate. Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit produs la coșul de evacuare a fumului.
Incidentul a fost intens discutat pe rețelele sociale, unde locatarii din zonă susțin că pizzeria ar activa de mai mulți ani în bloc, în pofida nemulțumirilor acestora. Circumstanțele complete ale cazului urmează să fie clarificate.
Moldova
Pericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar
Conducătorii auto avertizează că drumul dintre Gura Camencii și Soroca este extrem de alunecos și pune în pericol circulația.
Potrivit șoferilor, material antiderapant a fost împrăștiat doar până la sensul giratoriu din Gura Camencii, iar mai departe carosabilul este „ca gheața”.
Prin urmare, în zonă s-au format ambuteiaje, iar unele vehicule au derapat și au ajuns pe acostament, avariate!
Autoritățile sunt îndemnate să intervină, iar șoferii – să circule cu mare prudență.
Moldova
Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei
Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.
Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.
Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.
Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.
-
Moldova2 zile în urmăPericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar
-
Diaspora4 zile în urmăCrimă șocantă în Italia: un moldovean a înjunghiat mortal un barman, totul a durat patru minute
-
Moldova4 zile în urmăGoană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video
-
Moldova6 zile în urmăJaf într-un oficiu bancar din Chișinău. Doi tineri de 18 și 19 ani, arestați
-
Moldova6 zile în urmăTânăr de 18 ani, lovit pe trecerea de pietoni, pe Calea Orheiului
-
Moldova4 zile în urmăBeat și violent: a încercat să ia arma unui polițist și a ajuns la închisoare
-
Diaspora5 zile în urmăO moldoveancă executa ilegal operații estetice în Italia, deși nici măcar nu vorbea limba. Femeie carabinier sub acoperire pentru a o prinde
-
Moldova2 zile în urmăIncendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor
