Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Mai mulți cetățeni, amendați pentru vânat și pescuit ilegal pe lacul Ghidighici

21 pescari și 9 vânători au fost sancționate prin amenzi contravenționale pentru braconaj cinegetic și pescuit pe malurile lacului Ghidichici.

Publicat

Cazurile au fost înregistrate în decurs de trei zile din data de 27 noiembrie până în data 29 noiembri, în urma acțiunilor de prevenire și combatere a braconajului. În cadrul raidului au fost depistați 16 indivizi, care pescuiau ilicit cu plasele. Aceștia au fost sancționat cu amendă în valoare totală aproximativ de 18 mii de lei, iar plasele au fost ridicate în calitate de corpuri delicte. Prejudiciul cauzat mediului a constituit aproape 15 mii de lei. De asemenea, din apele lacului de acumulare au fost ridicate mai multe plase instalate de braconierii piscicoli. Prejudiciul cauzat  mediului în urma pescuitului a constituit 26 de mii de lei.

Pentru încălcarea prevederilor actelor normative privind folosirea și protecția fondului cinegetic, 9 membri a Societății Vânătorilor și Pescarilor din Moldova au fost sancționați contravențional cu aplicarea amenzilor în sumă totală de 9 200 lei. Prejudiciul adus resurselor cinegetice constituie 2 500 lei.





Advertisement

Moldova

Goană cu alcool la Călărași. Un tânăr beat a fugit de poliție până la Cornova

„A pornit la drum cu curajul din pahar.” Un tânăr de 24 de ani a pus în pericol traficul, după ce a urcat beat la volanul unui Peugeot și a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor din Călărași.

Publicat

Urmărirea a început în apropierea satului Rădeni și s-a încheiat la Cornova, unde mașina a fost blocată.

Testarea alcoolscopică a indicat 1,12 mg/l alcool în aerul expirat, o concentrație extrem de periculoasă.


Automobilul a fost ridicat la parcarea specială, iar șoferul a fost reținut pentru 72 de ore.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Accident mortal la Florești. O femeie a murit pe loc, iar soțul ei s-a stins pe patul de spital

Un grav accident rutier s-a produs astăzi, în jurul orei 10:20, în apropierea satului Ghindești, raionul Florești.

Publicat

Un automobil de marca Citroën, condus de un bărbat de 53 de ani, a derapat de pe carosabil din cauza vitezei excesive, s-a izbit violent de un copac și s-a inversat.

În mașină se afla și soția șoferului, tot în vârstă de 53 de ani, care a decedat pe loc în urma impactului. Conducătorul auto a fost transportat în stare gravă la spital pentru îngrijiri medicale.

Din nefericire, în urma traumelor primite, și șoferul a decedat la spital.


Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii tragediei.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Șpagă de 20.000 de lei pentru acte false. Jurist reținut în Chișinău după ce a încercat să mituiască un polițist

Ofițerii SPIA, în colaborare cu IP Botanica, sub conducerea procurorilor din cadrul PCCOCS, anunță reținerea pentru 72 de ore a juristului unei companii de transport a produselor alimentare, după ce i-ar fi oferit 20.000 lei mită unui polițist din IP Botanica din Chișinău.

Publicat

Polițistul a denunțat acțiunile juristului, iar oamenii legii au pornit investigarea penală a acestuia. Potrivit autorităților de drept, juristul ar fi oferit mită pentru ca polițistul să treacă cu vederea faptul că acea companie deținea acte fitosanitare false, punând astfel în pericol siguranța și legalitatea transportării acelor produse alimentare către instituții publice și magazine.

Juristul cu vârsta de 41 de ani, a fost reținut imediat ce a oferit mita, după ce cu o zi înainte, acesta i-ar fi promis suma de bani, în apropierea inspectoratului. Ulterior, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale i-a prezentat juristului învinuirea pentru corupere activă.


Investigațiile penale continuă, iar persoana beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.


Citește mai departe

topul săptămânii