Diaspora
/FOTO/ A rămas fără bani și cu mașina scoasă din circulație
Luat la întrebări, suspectul a declarat că pentru perfectarea actelor ar fi achitat suma de 100 de euro.

În data de 23 noiembrie, în jurul orei 15.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei un moldovean, în vârstă de 30 de ani, conducând un autoturism marca Audi cu plăcuţe de înmatriculare lituaniene.
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control pentru autoturismul în cauză, polițiștii au verificat și au constatat că mijlocul de transport figurează ca fiind radiat din circulaţie de autorităţi, din data de 22.02.2020.
Cu privire la cele constatate, moldoveanu a declarat că, la începutul acestui an, autoturismul în cauză era înmatriculat în Bulgaria şi deoarece nu mai avea inspecţia tehnică periodică valabilă, a hotarât să îl înregistreze în Lituania. În urma unor discuţii cu un conaţional, care avea domiciliul stabil pe teritoriul Lituaniei, suspectul a stabilit ca maşina să fie înmatriculată pe societatea comercială a acestuia, iar el să figureze ca utilizator. Acesta a mai adăugat că pentru ajutorul acordat a achitat cetăţeanului moldovean suma de 100 de euro şi nu ştia că autoturismul în cauză figurează radiat din circulaţie de autorităţi.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare.
Diaspora
Un băiat de 17 ani a murit înecat într-un iaz din Franța. Tânărul este din raionul Briceni
Un băiat de 17 ani și-a pierdut viața după ce s-a înecat într-un iaz situat în comuna Bouafles, din departamentul Eure. Tânărul se afla într-o barcă gonflabilă pe iazul Mousseaux, însă la un moment dat a căzut în apă și, în încercarea de a ajunge la mal, s-a înecat.

Potrivit pompierilor din Eure, martorii au alertat serviciile de urgență, iar echipele de intervenție au fost mobilizate la ora 10:50, scrie TVN.MD, citând presa franceză.
Ajunși la fața locului, salvatorii au încercat să-l resusciteze prin masaj cardiac, însă, din păcate, decesul adolescentului a fost confirmat.
Băiatul este originar din satul Colicăuți din raionul Briceni, iar în Franța se afla de mai mult timp, împreună cu familia.
Diaspora
O femeie din Republica Moldova, cercetată penal în România după ce a forțat mai multe tinere să se prostitueze în Oradea
O femeie de 52 de ani din Republica Moldova este cercetată de DIICOT pentru trafic de persoane şi proxenetism, după ce ar fi racolat mai multe persoane din ţara sa, pe care le-a adăpostit şi apoi le-a forţat să se prostitueze în Oradea.

”La data 27 mai 2025, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Oradea, împreună cu poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea au pus în aplicare trei mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Oradea, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism”, a transmis DIICOT, citat de stirileprotv.ro.
Procurorii precizează că, începând cu anul 2024, o femeie în vârstă de 52 de ani (cetăţean moldovean) a recrutat şi adăpostit mai multe persoane vătămate (tot cetăţeni moldoveni) în scopul obţinerii de beneficii materiale din exploatarea sexuală a acestora.
”Victimele, aflate într-o stare de vădită stare de vulnerabilitate cauzată în principal de situaţia materială precară, au fost determinate şi li s-a înlesnit practicarea prostituţiei, într-o locaţie din municipiul Oradea, în folosul material al inculpatei”, a transmis sursa citată.
Femeia a fost reţinută, urmând să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor cu propunerea de arestare preventivă a inculpatei, pentru o perioadă de 30 de zile.
Diaspora
Rețineri după o explozie în Rusia: Un moldovean suspectat că transporta componente pentru bombă
Un cetățean din Republica Moldova a fost reținut în Rusia, fiind bănuit că transporta piese pentru un exploziv.

Recent, au mai fost reținuți și un cetățean din Belarus și unul din Ucraina, care ar fi lucrat la fabricarea explozibilului ce a explodat din greșeală într-un oraș din Rusia, pe 12 aprilie.
Despre moldovean nu se cunosc deocamdată detalii. Presa rusă a publicat imagini video cu explozia.
-
Moldova7 zile în urmă
Un moldovean, suspectat că a ucis la comandă fiica unui afacerist în Germania, prins la granița României
-
Moldova7 zile în urmă
Imagini apocaliptice, în sudul țării. Zeci de hectare de teren, compromise de incendii. Mai multe locuințe au fost afectate de foc
-
Moldova7 zile în urmă
Un polițist, reținut după ce ar fi ajutat tânăra deținută la Penitenciarul 13 să evadeze
-
Moldova3 zile în urmă
A lovit un vehicul, apoi a ricoșat în alte două și a ajuns în pădure: traseul haotic al unui șofer, soldat cu cinci mașini avariate și doi răniți la Chișinău
-
Moldova4 zile în urmă
După faptă și răsplată: Indivizii care ar fi dat buzna într-o casă din Durlești și au bătut proprietarul, condamnați.
-
Moldova3 zile în urmă
Tragedie pe un drum din Bădiceni: Un tânăr de 19 ani, fără permis și beat criță, a provocat un accident fatal.
-
Moldova3 zile în urmă
/VIDEO/ Șantaj cu 10.000 de euro: o femeie, reținută în timp ce încasa banii pentru un video defăimător.
-
Moldova3 zile în urmă
Descinderi anticorupție la Edineț: șeful Serviciului de Patrulare, acuzat că a luat lemn și bani ca să protejeze afaceri ilegale