Ediție TV
/VIDEO/ Accident feroviar, la Anenii Noi
Accident feroviar, la Anenii Noi. Un bărbat de 62 de ani și soția lui de 48 de ani au ajuns la spital după ce o locomotivă a lovit frontal mașina în care se aflau cei doi.
Totul a avut loc în seara de 23 noiembrie, în apropiere de localitatea Mereni.
Primele imagini de la fața locului au fost expediate la adresa redacției noastre de către un martor ocular, care ne-a relatat că la fața locului a venit poliția, ambulanța, dar și pompierii. Salvatorii au descarcerat victimele dintre fiarele mașinii, iar ulterior, și șoferul, și soția lui au fost duși la spital. Între timp forțele de ordine au stabilit o versiune preliminară a celor întâmplate. Se pare că automobilistul ar fi încercat să treacă peste calea ferată fără a se asigura, chiar în momentul în care de trecere se apropia o locomotivă de manevră.
Din cauza întunericului, mașinistul a observat vehiculul pe șine în ultima clipă și nu a reușit să frâneze la timp pentru a Evita coliziunea. Impactul a fost atât de violent, încât mașina a zburat în șanțul de lângă liniile de tren. Preliminar, cel mai mult a avut de suferit în urma impactului pasagera din automobile, de 48 de ani. Aceasta a fost internată în spitalul din Anenii Noi. Alte circumstanțe se stabilesc.
Ediție TV
/VIDEO/ Un mort și doi răniți, la Sângerei
Tragedie rutieră, în raionul Sângerei. O șoferiță de 20 de ani a decedat, iar alți doi pasageri au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau s-a izbit într-un copac.


Coliziunea a avut loc în după-amiaza de 20 ianuarie, aproape de ora 16.00, în apropiere de localitatea Copăceni. Din datele preliminare, oferite de ofițerul de presă de la IP Sângerei, Ina Moscaliuc, șoferița ar fi pierdut controlul volanului, iar mașina a derapat de pe traseu și s-a izbit violent într-un copac de pe acostament, apoi s-a inversat.
Mașina a fost atât de grav avariată, încât victimele au fost deblocate dintre fiare de către pompieri. Din nefericire, când a fost scoasă din mașină, șoferița era deja decedată. Ceilalți doi pasageri au fost duși de urgență, la spital. Preliminar, unul dintre ei este în stare gravă. De menționat că atât tânăra decedată, cât și cei doi bărbați sunt originari din raionul Râșcani.
Alte circumstanțe se stabilesc.
Ediție TV
/VIDEO/ Microbuz de pe ruta Chișinău-Telenești, implicat în accident, la Orhei. Celălalt vehicul era condus de o tânără
Accident violent la intrarea în Orhei. O șoferiță s-a tamponat cu mașina sa într-un microbuz de pe ruta Chișinău-Telenești.


Totul a avut loc în data de 20 ianuarie, în jurul orei 14.00. Imaginile de după impact au fost expediate la adresa redacției noastre de către unul din pasagerii din microbuz. În imagini se vede mașina tinerei boțită de-a binelea, dar și microbuzul avariat.
Din spusele martorului ocular, cel mai probabil, de vină s-ar face șoferița, care nu a cedat trecere microbuzului, care circula pe strada prioritară.
Contactat telefonic, ofițerul de presă de la IGP, Mariana Bețivu, a declarat că în urma impactului, nimeni nu a avut de suferit. La fața locului a venit un alt microbuz care a îmbarcat pasagerii și i-a dus la Telenești.
Circumstanțele se stabilesc.
Ediție TV
/VIDEO/ Au văzut, au furat, au vândut
Au văzut, au furat, au fugit. Trei indivizi din capitală au furat un frigider din curtea unui local.


Totul s-a întâmplat în data de 17 ianuarie, pe strada Vasile Lupu din sectorul Buiucani al capitalei. Cea care a anunțat poliția a fost proprietara localului. Ea le-a povestit oamenilor legii că a scos frigiderul afară ca să facă ordine, iar când a vrut să-l ducă înapoi, bunul de 10.000 de lei nu mai era acolo.
Camerele de supraveghere au surprins momentul furtului. În imagini se vede cum trei indivizi pun frigiderul pe un cărucior și pleacă de la locul faptei. Doar că la scurt timp, hoții au fost reținuți, iar la audieri și-ar fi recunoscut vina. Ei ar fi relatat că au vândut frigiderul cu 200 de lei. Polițiștii au găsit cumpărătorul, iar bunul sustras urmează a fi returnat proprietarei.
Acum, cei trei bănuiți sunt cercetați penal în libertate pentru furt, infracțiune care conform legislației se pedepsește cu amendă în mărime de până la 67 500 lei sau cu închisoare de până la 4 ani.
-
Moldova3 zile în urmă
Identitatea tinerei găsită arsă acum o lună pe un câmp din Florești încă nu a fost stabilită: Poliția cere repetat ajutorul oamenilor
-
Moldova6 zile în urmă
/VIDEO/ Lăsați să moară de frig pe marginea drumului în plină iarnă: Doi căţeluşi şi mama lor, aruncaţi în stradă, la Vatra
-
Moldova7 zile în urmă
Crima de la Pereni. Lăsat la libertate de Judecătoria Hîncești, a primit mandat de arest, dar a fugit de la Curtea de Apel
-
Moldova7 zile în urmă
S-au grăbit să vină pe lume: Cinci bebeluși s-au născut în ambulanțe, în 48 de ore
-
Moldova6 zile în urmă
O copilă de 11 ani, dispărută, apoi găsită, în Chișinău: Mama fetei riscă amendă
-
Moldova7 zile în urmă
/VIDEO/ Momentul în care doi indivizi fură o mașină din curtea unui bloc locativ
-
Moldova6 zile în urmă
Cadavrul unui nou-născut, găsit într-un parc din Chișinău: Poliția caută mama
-
Moldova6 zile în urmă
/VIDEO/ Şoferul unui troleibuz de pe ruta 22 din Capitală, agresat de un tânăr în stare de ebrietate