Rețele de socializare

Moldova

Misterul omorului de la Drochia, dezvăluit: Bărbatul a fost ucis pentru că a băut tot alcoolul cumpărat pe banii amicului de pahar

Bărbatul cu vârsta de 47 de ani a fost snopit în bătaie de către un prieten de pahar.

Publicat

Oamenii legii au descoperit misterul care se ascundea în spatele cadavrului găsit în după-amiaza zilei de duminică, 22 noiembrie, într-un apartament din orașul Drochia.

Poliția a fost chemată de către un vecin al victimei care a sesizat faptul că persistă un miros neplăcut în scara blocului. Ajunși la fața locului, oamenii legii au descoperit cadavrul bărbatului zăcând la podea cu semne de moarte violentă în zona capului și pe suprafața corpului, scrie deschide.md.

În urma cercetărilor, s-a aflat că suspectul de 35 de ani, în ziua tragediei, i-ar fi dat victimei 40 de lei pentru a cumpăra băuturi alcoolice însă, ultimul a servit totul de unul singur. În semn de răzbunare, suspectul i-ar fi aplicat numeroase lovituri cu mâinile și picioarele, care ulterior au dus la decesul bărbatului de 47 de ani.


Făptașul a fost reținut pe urme fierbinți de către polițiști și reținut pentru 72 de ore. În cadrul audierilor, acesta le-a povestit cu lux de amănunte polițiștilor cum a fost comisă crima, dar și care a fost motivul. Acesta este cercetat penal și riscă ani grei de pușcărie pentru fapta comisă.

 


Moldova

Tragedie pe un drum din Bădiceni: Un tânăr de 19 ani, fără permis și beat criță, a provocat un accident fatal.

Accident de groază în raionul Soroca: un tânăr de 19 ani, beat criță, a urcat la volan și a provocat un incident rutier fatal, în urma căruia un bărbat a decedat, iar altul a fost grav rănit.

Publicat

Totul s-a întâmplat în seara zilei de 30 iunie, în satul Bădiceni. Șoferul de 19 ani, aflat la volanul unui autoturism, a pierdut controlul asupra mașinii și s-a izbit violent de un copac aflat pe marginea drumului.

În autoturism se aflau, pe lângă șofer, doi pasageri, bărbați în vârstă de 22, respectiv 37 de ani. Din nefericire, pasagerul în vârstă de 37 de ani a decedat la fața locului, din cauza rănilor incompatibile cu viața, înainte ca echipele de intervenție să ajungă.

Celălalt pasager a fost transportat de urgență la spital, fiind diagnosticat cu multiple traumatisme. Starea lui este în continuare monitorizată de medici.


Primele cercetări ale poliției au relevat aspecte grave: tânărul șofer nu deținea permis de conducere și a fost depistat conducând sub influența alcoolului. Testul alcoolscopic efectuat cu aparatul Drager a arătat o concentrație de 0,90 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.

În urma incidentului, șoferul a fost reținut, iar pe numele său a fost inițiat un dosar penal pentru conducere în stare de ebrietate și producerea unui accident rutier soldat cu deces.
Poliția continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele care au dus la această tragedie.


Citește mai departe

Moldova

A lovit un vehicul, apoi a ricoșat în alte două și a ajuns în pădure: traseul haotic al unui șofer, soldat cu cinci mașini avariate și doi răniți la Chișinău

A lovit un vehicul, apoi a ricoșat în alte două, reușind să părăsească carosabilul și să ajungă într-o fâșie forestieră. Este traseul haotic al unui șofer de 65 de ani implicat într-un accident rutier produs în dimineața de 1 iulie la intersecția străzilor Milescu Spătaru și Vadul lui Vodă din Capitală. În total, cinci mașini au fost avariate, iar doi pasageri au avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență.

Publicat

 

Potrivit poliției, inițial un șofer de 65 de ani a intrat în coliziune cu un alt autoturism, în circumstanțe care urmează a fi clarificate de anchetatori. Impactul a generat o reacție în lanț: mașina condusă de bărbatul de 65 de ani a ricoșat într-un al treilea vehicul, după care a părăsit carosabilul și a trecut printr-o fâșie forestieră din apropiere.


La ieșirea din acea zonă, autoturismul scăpat de sub control a lovit un alt automobil aflat pe strada Vadul lui Vodă, iar acesta, la rândul lui, a fost împins într-o a cincea mașină.

În urma acestor coliziuni succesive, doi pasageri din unul dintre vehicule au suferit leziuni și au fost transportați la Institutul de Medicină Urgentă pentru investigații și tratament.

Echipajele de poliție au intervenit rapid pentru a securiza zona și a fluidiza traficul, care a fost temporar îngreunat. O anchetă a fost deschisă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.


Autoritățile fac apel la șoferi să circule cu maximă atenție, mai ales în intersecțiile aglomerate din oraș, pentru a preveni astfel de evenimente nedorite.

echipa.md

Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Șantaj cu 10.000 de euro: o femeie, reținută în timp ce încasa banii pentru un video defăimător.

Șantaj finalizat cu dosar penal. O femeie de 32 de ani a fost reținută de polițiștii din Chișinău, după ce ar fi șantajat un bărbat de 45 de ani cu un video compromițător. Complicele ei, un bărbat de 33 de ani, este cercetat penal în libertate.

Publicat

Cei doi ar fi cerut victimei 10.000 de euro, amenințând că, în caz contrar, imaginile vor fi făcute publice.

Femeia a fost prinsă în flagrant în momentul în care primea o tranșă parțială de 5.000 de euro. Reținerea a avut loc în urma unei acțiuni coordonate de Direcția de Poliție a municipiului Chișinău și procurorii din cadrul Procuraturii Chișinău.

Ulterior, instanța a decis plasarea femeii în arest la domiciliu. Complicele ei este cercetat în continuare, dar în stare de libertate.


Potrivit legii, șantajul în proporții considerabile se pedepsește cu până la 7 ani de închisoare. Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane implicate.


Citește mai departe

topul săptămânii