Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Lovit de poarta gospodăriei

Un bărbat de 60 de ani a ajuns la spital după ce a fost strivit de poarta gospodăriei, iar de vină s-ar face chiar soția acestuia.

Publicat

Totul a avut data de 12 noiembrie, în fața unei curți din orașul Hâncești.  Conform informației oferite de ofițerul de presă IP Hîncești Cristina Vicol, la fața locului a intervenit un echipaj de poliție, dar și ambulanța.

Oamenii legii au stabilit că bărbatul a fost traumat după ce soția acestuia, în vârstă de 50 de ani, care se afla la volanul automobilului ar fi ieșit din curte, însă nu a ținut cont că urmează să se deplaseze în pantă și a pierdut controlul volanului, și a dat cu mașina în spate, izbindu-se în poarta gospodăriei. Soțul ei, care se afla chiar lângă poartă a fost lovit cu putere și a avut nevoie în cele din urmă de ajutorul medicilor.

Bărbatul de 60 de ani a fost transportat la spitalul raional din Hîncești. Poliția continua să investigheze cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

echipa.md


Ediție TV

/VIDEO/ Peste 10.000 de femei au cerut ajutor la numărul scurt 112 după ce s-au pomenit victime ale violenței în familie

Violența în familie rămâne una dintre cele mai grave probleme ale societății noastre. Zilnic, femeile devin victime ale propriilor soți. Numai de la începutul anului 2020, 10.800 de victime ale violenței au cerut ajutor la numărul scurt 112.

Publicat

733 dintre cazuri au fost calificate ca infracțiuni, iar alte 1438, ca contravenții. În acest context, anual este organizată Campania internațională 16 Zile de activism împotriva violenței în bază de gen”, căreia I s-au alăturat și autoritățile republicii Moldova. Șeful IGP, Sergiu Paiu a relatat, în cadrul unei conferințe despre acțiunile pe care le întreprinde poliția în lupta cu acest fenomen.

O altă măsură de prevenire a acestor cazuri este și monitorizarea agresorilor. Despre asta a relatat în cadrul aceleiași conferințe directorul Inspectoratului Național de probațiune. Potrivit sursei, un factor alarmant este că numărul recidivei este în continua creștere. De aceea, a fost propus ca din 2021, agresorii să fie monitorizați și electronic.

Campania lansată în data de 27 noiembrie, care va dura 16 zile consecutive are drept scop informarea, sensibilizarea și conștientizarea cetățenilor cu privire la gravitatea consecințelor violenței asupra femeii. În acest context, persoanele care au devenit victime a violenței în familie, sunt îndemnate să apeleze imediat după ajutor la numărul scurt 112.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Bărbații care au jefuit o farmacie și sucursala unei companii de creditare din Chișinău, încătușați de oamenii legii

Doi indivizi cu vârstele de 31 și respectiv 42 de ani, originari din raionul Căușeni și orașul Tiraspol, reținuți pentru comiterea unui jaf și a unei tâlhării, în capitală.

Publicat

Despre primul caz, poliția a fost alertată în data de 27 octombrie de către angajații unei farmacii amplasate pe strada Alba-Iulia din sectorul Buiucani. Camerele de supraveghere au surprins cum unul dintre suspecți a intrat primul, a imobilizat farmacista, iar ulterior complicele său a sustras din aparatul de casă aproape 3.500 de lei, după care au fugit într-o direcție necunoscută.

Al doilea caz a avut loc în data de în data de 31 octombrie, în sediul unei companii de creditare. De această dată, unul dintre bănuiți a amenințat casierița cu un pistol, iar apoi legat-o cu o funie și a furat din safeu peste 240 de mii de lei. După mai multe cercetări, oamenii legii au reușit să identifice și să rețină ambii indivizi. La audiere, unul dintre suspecți a povestit amănunțit cum au fost comise jafurile.

– A spus că va intra el.


– Că el singur va intra în sediu?

– Da.

– Ție ce ți-a spus să faci?


– A spus să rămân afară și să-l aștept. Mai departe, el a intrat, iar peste cinci minute s-a întors înapoi.

– Ce ți-a spus când s-a întors?

– Mi-a dat pachetul cu bani.


Este de menționat că, indivizii anterior au mai fost judecați pe infracțiuni similare. La moment, bărbații se află în arest preventiv pentru 30 de zile. Pentru jafurile comise, suspecții până la 10 ani privare de libertate.

echipa.md

Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ O vagonetă a luat foc din mers

O vagonetă a fost mistuită de flăcări, după ce a luat foc pe traseul Chișinău-Orhei, în apropiere de localitatea Peresecina.

Publicat

Imaginile au fost surprinse de către o martor ocular care le-a făcut publice pe o rețea de socializare. În acestea se văd flăcările uriașe care au cuprins vehiculul practic în întregime. Din fericire, șoferul a reușit să oprească vehiculul și să evacueze bagajul din compartimentul marfar, înainte ca vehiculul să fie înghițit de foc.

Contactat telefonic, ofițerul de presă de la IGSU, Liliana Pușcașu, a declarat că pompierii au fost alertați la ora 11.00. La fața locului a intervenit un echipaj specializat care în aproximativ 15 minute au reușit lichidarea completă a flăcărilor.

În urma incendiului nimeni nu a avut de suferit. Cauza izbucnirii flăcărilor, dar și prejudiciul pe care l-a suferit proprietarul autoturismului urmează să fie stabilite.

echipa.md



Citește mai departe

topul săptămânii