Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Mașină blocată între gard și stâlp

De râs și de plâns. Un șofer s-a pomenit cu mașina blocată între un gard și un pilon. Totul a avut loc în seara de întâi noiembrie, pe șoseaua muncești din sectorul Botanica al capitalei.

Publicat

Imaginile cu mașina blocată au fost postate pe o rețea de socializare de către trecători. Aceștia au scris că totul s-a întâmplat în timpul unei întreceri. Șoferul în timp ce încerca să-l întreacă pe un alt automobilist implicat în cursă a pierdut controlul volanului și a ajuns într-o așa ipostază. Imediat după incident, acesta ar fi părăsit locul accidentului. La fața locului a venit și un echipaj al poliției.

Contactat pentru o reacție, ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Svetlana Scripnic a confirmat că un astfel de caz a avut loc, iar în prezent încă au loc cercetările.

echipa.md


Ediție TV

/VIDEO/ Weekend sângeros, pe traseele din țară: Care au fost cele mai grave coliziuni

Niciun weekend nu trece fără accidente grave, pe traseele din țară. Mai multe persoane au decedat, iar altele au fost rănite, în urma coliziunilor violente.

Publicat

Cel mai recent caz a avut loc în seara de 22 noiembrie, pe strada centrală din satul Onești al raionului Edineț. O femeie de 62 de ani a decedat după ce un șofer beat criță a dat peste ea în timp ce aceasta se deplasa pe marginea drumului. La fața locului a venit imediat poliția și ambulanța. Preliminar se presupune că acesta se deplasa cu viteză excesivă și la un moment dat ar fi pierdut controlul volanului.

Din nefericire, femeia a decedat deodată după impact, până la venirea medicilor. Șoferul a fost testat alcoolscopic și s-a constatat că avea o concentrație de alcool de 1.30 mg/l în aerul expirat. Acum bărbatul este reținut pentru 72 de ore.

Tot în data de 22 noiembrie, la Hâncești a avut loc un alt accident violent. De această dată, un șofer a ajuns în stare gravă la spital după ce a derapat de pe traseu și s-a inversat cu automobilul său în șanțul de la marginea drumului. În urma tamponării, bărbatul s-a ales cu traumatisme grave și a fost internat la spitalul din Hâncești.


Un alt accident grav a avut loc în seara de 21 noiembrie, în localitatea Corlăteni din raionul Râșcani. O șoferiță de 36 de ani ar fi ieșit ilegal la depășirea unui camion ș s-a tamponat frontal cu o altă mașină, la volanul căreia se afla un tânăr de 27 de ani. În urma impactului, șoferul de 27 de ani a fost grav rănit și internat în spital cu o traumă cranio-cerebrală, fractura radiusului stâng, luxația piciorului drept, dar și o plagă contuză a capului.

Alți doi tineri au ajuns tot în data de 21 noiembrie la spital după ce s-au tamponat cu mașina în care se aflau, mai întâi în remorca unui tractor, apoi într-un copac. Cel mai grav este că tot metalul pe care-l transporta tractoristul s-a răsturnat peste mașină. Totul s-a întâmplat în satul Chetrosu din Anenii Noi. După ce pompierii i-au scos pe cei doi tineri de 30 și 26 de ani dintre fiare, aceștia au fost preluați de ambulanțe și duși de urgență la un spital din Chișinău în stare gravă.

În aceeași zi alte patru persoane au ajuns la spital, după ce o șoferiță de 32 de ani s-a tamponat cu automobilul într-un copac. Totul s-a întâmplat în satul Bilicenii Vechi din raionul Sângerei. În urma coliziunii, patru pasageri din mașina tinerei au ajuns la spital. Oamenii legii cercetează toate cazurile, iar șoferii vinovați vor fi trași la răspundere.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Alertă la Judecătoria Buiucani

O nouă alertă cu bombă la Judecătoria Buiucani din capitală. În data de 23 noiembrie, în jurul orei 14.50, un necunoscut a sunat la 112 și a anunțat despre faptul că instituția este minată.

Publicat

Imediat la Fața Locului, conform procedurii s-au deplasat polițiștii, pompierii, dar și geniștii. Zona a fost încercuită, iar toți angajații, și alte persoane aflate în interior – evacuați. Ca și în celelalte cazuri, după verificări, s-a stabilit, că de fapt în clădire nu este niciun obiect periculos, iar oamenii au putut reveni la lucru.

Amintim că acum două săptămâni, mai exact în data de 10 noiembrie, s-a produs un caz similar, tot la sediul Judecătoriei Buiucani. Și atunci un necunoscut a anunțat despre faptul că în sediul instituției este un obiect exploziv. Potrivit ofițerului de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, pe ambele cazuri au fost pornite anchete, iar oamenii legii încearcă să dea de urmele celui sau celor care au făcut apelurile false. Dacă vor fi identificați, ei riscă dosare penale pentru înștiințarea falsă despre un act de terorism.

Investigațiile pe ca continuă.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Accident provocat de un șofer băut

Un copil de 12 ani, dar și o pacientă dintr-o ambulanță au ajuns la spital după ce vehiculele în care se aflau s-au tamponat violent. Autospeciala medicilor s-a inversat în urma impactului.

Publicat

Accidentul s-a petrecut în data de 21 noiembrie, în jurul orei 12.40, pe strada Pan Halipa din cartierul Telecentru al capitalei. Poliția a fost alertată precum că, un automobil a tamponat o mașină de ambulanță, care în urma impactului s-a inversat. La fața locului imediat au intervenit polițiștii împreună cu medicii cu o altă ambulanță, care au stabilit că, la volanul automobilului se afla un șofer de 74 de ani.

În timpul mișcării pe cerc, acesta nu ar fi reușit să manevreze, iar prin urmare a lovit lateral o mașină de ambulanță condusă de un bărbat de 58 de ani. Coliziunea a fost atât de puternică, încât ambulanța s-a răsturnat chiar pe sensul giratoriu. În urma impactului au avut de suferit două persoane.

Este vorba despre pacienta care se afla în ambulanță, dar și un copil cu vârsta de 12 ani din celălalt vehicul implicat. Ambele victime au fost preluate la spital cu diverse traumatisme. Cazul este investigat în continuare pentru a stabili toate circumstanțele. Șoferul care va fi găsit vinovat va fi pedepsit în funcție de gravitatea leziunilor pe care le-a suferit victimele.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii